De obicei sunt o persoana atenta la ce se intampla in jurul meu, desi mai am momente in care sunt distrata si nu stiu ce fac cu lucrurile...
Iar azi am trait o minune. Coboram carutul cu domnita pe o rampa din fata unui magazin; cum rampa facea un mic cot am incetinit din viteza cu care incercam sa o distrez pe micuta. Atunci am observat doi barbati care m-au urmat si apoi s-au intors, au urcat rampa si au coborat pe scari. Initial m-am gandit ca au renuntat la varianta rampii tocmai pentru ca eu ma miscam cam greu, dar instinctiv am dus mana la buzunar. Iar portofelul nu era acolo...In primul moment m-am gandit ca nu l-am pus in buzunar si am inceput disperata sa-l caut; curand am realizat ca nu este nici in carut, nici in alta parte in posesia mea; si m-a apucat si mai tare panica. Nu banii erau motivul disperarii mele ci actele si cardul; ma si vedeam alergand cu copilul in brate pe la politie sau la banca!
M-am gandit ca cei doi si-au insusit obiectul ce imi apartinea, dar mi-a trecut prin cap si ca e posibil sa-l fi lasat in magazin (cu toata neatentia mea, nu mi s-a intamplat lucrul asta pana acum).
In gand am spus "Sfinte Mina, ajuta-ma!" si am plecat dupa cei doi, care inca se mai vedeau... Nu m-am gandit nici o clipa ca voi iesi din situatia asta fara sa fiu pagubita, dar am plecat dupa ei in speranta ca vor lua banii si vor abandona restul pe strada si aveam o mica sansa sa-mi recuperez actele.
Nici nu va imaginati asa o scena: eu impingand disperata carutul in urmarirea infractorilor! Am traversat, inca ii mai vedeam, unul dintre ei s-a intors si probabil m-a vazut si au intrat pe o alee intre un bloc si o curte. Cand am ajuns in dreptul aleii unul dintre ei arunca portofelul meu pe un garaj. L-am vazut, am strigat la el (de unde atata curaj?!) si am rugat un trecator sa ma ajute. Surprinzator s-au intors spre mine, (desi trecatorul s-a oprit nu a schitat nici un gest) si le-am cerut sa-mi inapoieze obiectul (cat tupeu din partea mea!). Culmea este ca s-au conformat: cel mai tanar l-a ajutat pe cel care a aruncat portofelul pe garaj sa-l recupereze si mi l-au inapoiat dintr-o zvarlitura; apoi s-au facut nevazuti.
Nu stiu ce i-a oprit pe cei doi, dar e clar ca nu de mine s-au temut; nu puteam sa fug dupa ei, nu puteam sa ma lupt cu ei si nici sa fac scandal nu avea nici un sens. Stiu sigur ca Sfantul Mina nu a intarziat sa ma ajute. Toata scena a durat aproximativ cinci minute. Si, da, continutul portofelului era intact! E adevarat ca te poti pune cu o femeie de 50 de kg cu un copil mic dupa ea, dar nu te poti pune cu Sfintii lui Dumnezeu!
MINUNAT ESTI, DOAMNE, INTRU SFINTII TAI!
9 comentarii:
Nicoleta, cat ma bucur pentru minunea pe care ai trait-o!
Nu mai imi ramane decat sa spun: Slava Domnului si Sfintilor Lui!
Mare este Dumnezeu!!
mare este Domnul intru sfintii Lui!
slava Domnului ca s- terminat cu bine!
eu de asta n-am portofel, tin actele si banii in diverse buzunare ale gentii.
Ma bucur mult ca s-a terminat totul cu bine! Sfantul Mina e intr-adevar grabnic ajutator! Slava Domnului!
DA, minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai!Si tot minunat este curajul omului cu credinta in Dumnezeu.
extraordinar! am povestit si eu despre o mine a Sf. Mina aici: http://viatalatara.wordpress.com/2008/11/11/o-minune-a-sfantului-mina/
Si eu ma bucur ca s-a terminat cu bine, mai ales ca eram si cu Maria dupa mine si n-as fi vrut sa se intample nimic rau.
Ma gandeam aseara la ce s-a intamplat si nu gasesc alta explicatie decat ca Sfantul Mina i-a zapacit pe hoti asa de tare ca nu au mai stiut ce sa faca...
Oh,minunat!!!! Da,Sfantul Mina e grabnic ajutator,si mie mi a ajutat, intr-un mod mai altfel dar de ajutat m a ajutat de am scapat de o mare grija Slava Domnului ca s a terminat cu bine! mult curaj ai avut...
si mie mi s-a intamplat sa primesc ajutor imediat dupa ce m-am rugat la sfinti...voi copia maine pe blog din Sfantul Teofan Zavoratul, sa vedeti cum ne sunt ascultate rugaciunile de catre sfinti.Doamne ajuta!
Trimiteți un comentariu