marți, 18 decembrie 2012

Schimbul de ornamente de Craciun ale copilasilor ortodocsi

Pentru a mai ostoi putin dorul de toate ale noastre, ne-am inscris si noi anul acesta la schimbul de ornamente de Craciun ale copilasilor ortodocsi. Si ce aventura s-a dovedit!! Nu doar datorita timpului scurt pe care il am in compania copiilor, cat mai ales datorita greutatii de a ne mobiliza. Dar am reusit, speram ca destinatarii isi vor primi decoratiunile in timp util.
Marturisesc din start ca nu prea suntem genul care sa lucreze acasa cu copiii, Maria realizeaza multe lucruri  la gradi si ni le prezinta cu mare bucurie, noi le admiram si eu le expun pe la cabinet, iar eu prefer croseta, hartiei lipite.
Pornind de la decoratiuni traditionale suedeze, care nu au nimic de-a face cu partea religioasa a sarbatorii, ne-am gandit noi sa facem o scena a Nasterii. Maria a fost marea realizatoare, s-a ocupat de colorat si lipit, iar eu mai mult de decupat, intrucat o foarfeca in mana ei se poate tranforma intr-o mica drama (care il implica si pe fratele ei, mare iubitor de foarfeci si alte obiecte taietoare). Em a ajutat si el la lipit in special si la tarat decoratiunile prin casa, cand acestea au fost gata. Pentru testarea trainiciei, fireste.
Rezultatul a fost relativ multumitor, anul viitor vom sti mai bine si promitem sa face scena Nasterii mai elaborata! Ne lipsesc pastorii si oita e cam stinghera, dar isi are locul ei bine stabilit. O lanita creata ne-am dorit pentru ea, dar ne-am facut griji cu trimisul, sa nu se considere marfa de contrabanda...



Am cautat pe net ideea de la care am pornit, dar n-am reusit inca sa dau de ea. Asa ca va prezint ce ne-a iesit noua! Pe spate Maria a scris cu litere stangace primele ei cuvinte in suedeza, GOD JUL, ceea ce va dorim si voua!
Este mai potrivita pentru geam decat pentru bradut, cred eu.

joi, 31 mai 2012

2 ani bilingvi

Zilele trecute am avut putin timp sa rasfoiesc postari vechi si foarte vechi de pe blog. Si am constatat ca am insemnat lucruri pe care intre timp le-am uitat. Asa ca ma gandesc serios sa reiau obiceiul de a scrie mai des, mai ales lucruri legate de copii. Iata unul dintre cele pe care mi-ar place sa le citesc peste ceva ani despre feciorasul nostru care azi a implinit doi ani.

Emanuel e destul de mult in urma Mariei in ce priveste limbajul (ma refer la dezvoltarea limbajului cand Maria avea 2 ani), dar ce e al lui e al lui: deja vorbeste doua....uneori deodata:

 - Maria: Multumesc, mami pentru jucarie!
Din spatele ei, Mano, incantat nevoie mare: tack, tack, tack

- Dimineata ma ajuta sa punem masa pentru micul dejun. Duce laptele cu grija si repeta: apte, apte, mjolk (nu cumva sa uite)

- Pe maimutica lui de jucarie o cheama Appa (apasat pe "p"), dar n-o incurca niciodata cu apa de baut sau cu marea cea mare, care sunt tot apa, dara fara "apasare"

La Multi Ani, dragul meu dulce, iti multumim ca ne inseninezi diminetile cu zambetul tau si ca ne faci sa simtim ca in fiecare zi Domnul este cu noi!
De acum nu vom mai avea nevoie sa ducem masina la spalatorie sau la service:)) Se ocupa ei si de asta!

duminică, 15 aprilie 2012

Hristos A Inviat!

Si tuturor viata daruindu-ne!

luni, 9 aprilie 2012

Suedia

Se pare ca nu sunt departe de vorba aceea "din Paste in Craciun". E bine ca lucrul asta nu se refera la mersul la biserica si doar la postarile pe blog. Incerc sa scriu mai des, dar zau ca nici aici nu-i ziua mai mare de 24 de ore. In ultimul timp ma tot gandesc la cat de mult imi place aici, si m-am gandit sa scriu despre asta. Nu-mi place tot, imi lipsesc foarte multe lucruri din tara, in special cele importante si foarte importante, dar sunt si altele care mai indulcesc amarul "pribegiei".
Iata cateva lucruri care ma incanta in Suedia, dintre cele importante:
- soarele ce imi bate in geam de dimineata si varfurile copacilor pe care ii vad pe geam. Caci desi locuim aproape de centrul orasului aici blocurile sunt constrite oarecum in padure.
-aerul tare si curat care te intampina dimineata . Il sorb cu nesat, parca nu-mi vine sa cred ca este chiar atat de minunat.
- salbaticia locului: desi, cum am mai spus , stam in oras, la bloc, facem 10 minute pana in padure. Nu ma pot satura de privelistea marii printre copacii inca golasi, mersul nostru prin padure cate 5 km, de strigatul pescarusilor si mersul pe apa lin al lebedelor (care sunt si aici tare cersetoare!). Stancile coltoase, pietrele mici si mari, potecile prin padure, pasarile salbatice au devenit locul de joaca si explorare al copiilor. Rar ii mai duci la locul de joaca special amenajat. Si ii inteleg, natura a devenit un inepuizabil loc de joaca!






- imi plac toate locurile prietenoase cu copiii in care am fost, de accesibilitatea lor, de faptul ca un copil se poate bucura de un muzeu impreuna cu tine, ca poate atinge exponatele, ca poate invata din cele ce vede, ca poate alerga, sari, chiui fara sa se uite nimeni chioras. Imi place ca suntem priviti cu simpatie cand intram in muzeu, si nu cu coada speriata a ochiului. Si imi place si ca accesul este gratuit in afara sezonului, cand e frig si nu-i poti duce in parc(mai sus piticii in Muzeul Marinei).
- imi place linistea...ma rog, intrerupta des de chiotele propriilor prunci...

miercuri, 29 februarie 2012

Copenhaga

De cand suntem aici n-am avut prea multe sanse sa iesim fara pruncii din dotare. Dar cum bunica lor preferata a venit in vizita, am profitat si am iesit in doi la Copenhaga. Desi e capitala altei tari decat cea in care locuim, este mult mai aproape decat Stockholmul. Trei ore si jumatate cu tren direct...foarte convenabil.
Am coborat in gara centrala si orasul ne-a intampinat cu o vreme rece si intunecata numai buna de stat in casa. Dar nu ne-am descurajat, faptul ca eram in doi ne-a dat aripi. Nu ma intelegeti gresit, activitatea mea preferata este sa-mi petrec timpul cu copilasii din dotare, dar de cele mai multe ori haladuitul prin oras ii oboseste si ii face uraciosi:).
Cum vremea era asa de inchisa am decis sa incercam un ceai si specialitatile patiseriei daneze, danish pastry sau wienerbrod. Stiam din lecturi despre Copenhaga ca este un  oras foarte "verde" dar am fost totusi surpinsa de culoarea intensa a verdelui: pahare si farfurii din hartie, plicul de ceai din panza, iar lingurita din lemn. Se poate si mai verde de atat?
N-am avut un plan foarte bine conturat inainte de plecare, eram deja satula de planificari si imi doream doar sa ma ratacesc putin prin orasul vechi. Am avut totusi dorinta de a vedea Mica Sirena, stiu e un cliseu, dar unul foarte dragut .
Am luat o harta de la un hotel din apropierea garii si am pornit prin burnita. In drum am vazut castelul Rosenborg inconjurat de un sant cu apa si de un parc, biserica Sf Paul si o parte din zona foarte veche a orasului: case scunde, din piatra, cu usi cat pentru copiii de 10 ani de astazi. Apoi am trecut pe langa Kastellet si am ajuns la Mica Sirena, izolata saracuta pe o stanca.











 Am inteles ca a avut foarte multe de suferit de-a lungul timpului fiind vandalizata de multe ori si chiar aruncata in mare. Nici nu-i de mirare la cat de departe o tin.







Ne-am intors prin Kastellet, muzeul rezistentei daneze. Nu stiu mai multe ca incepusa sa ploua si batea si vantul.









Ne-am grabit inapoi intre cladiri sperand sa nu ne mai sufle asa. Ne-am ratacit putin, si bine am facut caci am ajuns la Biserica ruseasca pe care am si vizitat-o (era chiar slujba inauntru, o atmosfera minunata de care imi este tare dor), apoi Biserica de marmura, impresionanta dar rece, din pacate. Fara sa ne programam si fara macar sa stim am ajuns la palatul regal Amalienborg chiar la schimbarea garzii. Foarte simpatici erau danezii cu cusmele pe cap!! Am si filmat putin, din pacate va trebui sa ma credeti pe cuvant ca sunt simpatici pentru ca nu pot incarca filmul pe blogger.
Apoi am ratacit cateva ore prin centru si pe canale, am mancat peste (fireste) intr-un restaurant traditional danez. Acolo, desi am vrut sa ascultam si noi limba daneza (am inteles ca seamana cu dialectul vorbit aici in Blekinge) am nimerit langa masa unor suedezi. Pacat...








M-au impresionat densitatea bisericilor din centrul orasului, nu ma asteptam. Dar despre asta in episodul urmator.
Cu siguranta vom reveni, cand va creste frunza in copaci, cu copilasii, pentru gradina zoologica si parcul Tivoli (n-am uitat de el, doar ca era inchis).

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

prima ora de balet

N-ar fi nimic interesant de scris pe tema asta, sunt milioane de prime ore de balet la care fetitele viseaza si mamicile retraiesc bucurii magice. Magice, dar personale asa ca oare cum banale pentru publicul larg.
De data asta esta oarecum special, nu unic, faptul ca mica balerina este la prima ora de balet...suedez, fara ca ea sa poata comunica in limba respectiva.
Dar este entuziasmata si asteapta cu nerabdare prima intalnire adevarata cu Suedia, cu fetitele blonde si cu ochii albastri. Asteapta cuminte in autobuz, apoi priveste timida la profesoara. Oare ce-o fi vrand de la ea? Cele cateva cuvinte de prezentare pe care le stie in limba profesoarei s-au blocat undeva intre centrul vorbirii si limba. Nu-i vorba, a facut repetitii acasa, dar pur si simplu acum cuvintele s-au ratacit.
Apoi intalneste primele doua fetite suedeze. Hm...una este chiar foarte blonda, dar cealalta ii seamana mai mult ei.  Limba asta insa o face sa se retraga iar, sa uite cuvintele chiar daca sunt putine.
Inainte de ora de dans cateva mingii de ping-pong o destind. Limbajul jocului este pana la urma acelasi si ea il cunoaste foarte bine.
Ora incepe. Inca nu intelege nimic, dar sta cuminte in cerc, cu ochii atintiti la profesoara. Nu mai este timida, e concentrata si curioasa. Toate temerile ei (si ale mele) se rispesc cand alearga pe varfuri in cerc, sare de pe un picior pe altul, afla ca poate face litere din trupul ei si invata pozitia corecta a picioarelor la balet. NU intelege inca nimic, dar se descurca minunat. Rasul ei cristalin umple sala. Cine poate realiza ca ea viseaza in alta limba...
La sfarsit invata si trei cuvinte noi "Tack for idag", multumirea profesoarei la sfarsitul lectiei. Si vine plangand: "mami, am stat prea putin!!".
Iar eu sunt surprinsa, incantata, vrajita si am invatat o lectie: adaptarea la apa adanca nu-i asa de speriat. Mai ales in pasi de dans...