luni, 24 august 2015

Diferente culturale...

In fata spitalului, chiar in dreptul trotuarului, probabil obosoti si cam flamanzi,
stau pe niste trepte doi copilasi bruneti si un tatic. Taticul indeasa cu o lingurita, mancare dintr-un borcanel, in gura unuia dintre copii. Copiii  au intre 2 si 5 ani as zice eu. Un pusti blond pe bicicleta se opreste si se zgaieste cu gura cascata la scena din fata lui. Dupa cateva momente de cercetare reciproca in tacere, taticul spune:
- Buna. Cum te cheama?
- Gunar, mormaie pustiul blond.
- Poftim?
- Gunar, se aude mai tare de sub casca.
- Buna, Gunar, pe fetita mea o cheama Yasmin..
Mai departe n-am auzit caci  eram doar in trecere...Dar am meditat un pic la scena asta poate tipica pentru cele doua (sau mai multe) lumi care traiesc aici: caci pustiul blond niciodata n-ar manca pe marginea unei trepte, dar nici nu ar intra in vorba atat de firesc cu un necunoscut!