joi, 24 decembrie 2009

Astazi s-a nascut Hristos...

Mult timp n-a mai ramas pana la marea sarbatoare a Nasterii Domnului nostru, iar eu n-am apucat sa fac prea multe lucruri.

Dar am reusit sa pregatesc cat de cat casa de sarbatoare, cu toate ca nu vom fi aici, cadouri pentru prieteni si colegii de serviciu ai sotului:



Apoi am fost cu colindul, ne-am pregatit sufletele pentru sarbatoare si abia asteptam noaptea Craciunului sa fim impreuna in biserica.

Va dorim ca Nasterea Domnului sa va gaseasca plini de bucurie sfanta si cu pace!

luni, 14 decembrie 2009

Colindam...cu de ce!

Maria invata sa colinde, deja stie cate ceva. In seara asta, la masa incepe sa colinde un colind pe care eu nu i l-am spus:
- "Ne dati ori nu ne daaati......". Mami, de ce nu ne dau?

Cant eu ca sa invete ea:
- "...Preacurata plange incetisor..."
- Mami, cine plange?
- Maica Domnului!
- De ce plange?
- Ca n-are hainute pentru prunc?
- ???
- Pruncul s-a nascut fara hainute... asa se nasc toti copilasii!
- De ce?

marți, 24 noiembrie 2009

Postul copiilor

Indemnata de parintele nostru drag am pus-o pe Maria noastra de 2 ani si 4 luni la post! De fapt asta s-a intamplat in august cand a tinut tot postul Adormirii Maicii Domnului, acum e mai greu pentru ca nu pot controla ce mananca la cresa.

Dar pentru mamicile cu copilasi mititei, iata cateva idei pentru mesele copiilor. Voi incepe cu micul dejun, care mie mi se pare mai delicat pentru ca lipseste laptele sau iaurtul in aceasta perioada.

Iata ce contine masa Domnitei dimineata, in zilele de post:

- Paine integrala cu unt de arahide si dulceata, sau cu tahimelo (amestec de tahini facut in casa si miere)

- masline, pasta de avocado, uneori zacusca facuta de buni

- lapte de cocos sau de migdale cu cereale (de obicei fulgi de ovaz si porumb)

- placinta (daca sunt eu harnica si fac) cu mere si nuci sau cu dovleac

- melci cu scortisoara (la fel, daca are cine sa-i faca)

- compot, ceai, fructe (e mare amatoare de fructe)

- porridge (fulgi de ovaz fierti in apa) cu dulceata sau miere

- nectar de fructe de sezon cu miere si cereale.



Si o reteta: melci cu scortisoara

Reteta nu este noua, dar eu am adaptat-o ca sa fie de post si foarte buna. Se framanta un aluat din 500 grame de faina (ideal este sa se foloseasca un amestec de faina alba si integrala), drojdie proaspata lasata mai inainte 10 minute la dizolvat, 2-3 linguri de zahar, un praf de sare, doua linguri de ulei si aprox 300 ml lapte de cocos. Se lasa la dospit aproximativ o ora, apoi se intinde intr-o foaie nu foarte subtire (1-2 cm) care se unge bine-bine cu un amestec de scortisoara 1-2 lingurite, 2-3 lingurite lapte de cocos, 2 lingurite de ulei si se presara cu 4-5 linguri de zahar brun.

Foaia se ruleaza si se taie in segmente de cinci cm grosime care se pun la dospit cu taietura in sus, eventual in formele de muffins.

Se coc la foc mediu aproximativ 20 de minute. Sunt atat de parfumate!

luni, 16 noiembrie 2009

A inceput postul bucuriei!

Postul a inceput de doua zile, dar eu abia acum reusesc sa ma inscriu in impreuna calatorirea Nataliei. Iti multumesc, Natalia, pentru consecventa ta in a ne invita in fiecare post in aceasta calatorie a sufletului spre bucuria Nasterii Domnului!

Imi propun in postul acesta sa fiu mai rabdatoare, mai ales cu mica nazdravana de la noi din casa, care este pusa tot timpul pe sotii. Si cum ea are un program al postului asemanator cu al nostru, voi incerca sa fac cateva postari legate de postul copiilor atat de mici, postari care sper sa fie de folos pentru mamicile care incearca sa introduce in viata copiilor aceasta nevointa.

Apoi voi incerca sa o invat cat mai multe colinde, as vrea ca in viata ei mersul cu colindul sa fie o bucurie a sufetului, nu una a burticii:)

Va doresc un post cu folos duhovnicesc si multa bucurie in asteptarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos!

miercuri, 11 noiembrie 2009

Esecul de seara, deliciul de dimineata

Ieri am fost in forma foarte buna si dupa ce m-am intors pe unde am umblat cu treburi am intrat sa cumpar fructe. Si cum eram cu chef sa incerc ceva nou, am luat doua fructe Kaki, pe care nu le incercasem.

Mi-a fost greu sa ma abtina pana seara, ca sa le tai la cina, dar am reusit. Iar la cina, surpriza: nu mi-au placut deloc!! Sunt foarte dulci (nu am o problema cu asta), dar foarte astringente:(

Am mancat fiecare cate o bucatica, doar Maria a mai cerut! Ea oricum e un fel de strut si mananca orice...

Din bucatile ramase de seara, totusi, am preparat dimineata un delicios nectar, la care am adaugat mere, grapefruit rosu, cateva migdale, cateva linguri de fulgi de ovaz (ca sa ne tina si de foame) si miere de salcam

Foarte bun, astringen, usor amarui, dar per total dulce, consitent si aromat. Mie, insa nu prea mi-a tinut de foame, am eu motivele mele:)

miercuri, 28 octombrie 2009

Toamna in Dobrogea

Pentru ca suntem binecuvantati sa avem parintii in zone minuate am profitat de vremea frumoasa de la sfarsitul saptamanii trecute pentru a ne plimba. Am ajuns in locuri noi si in unele mai vechi, dar foarte dragi.
Prima noastra oprire a fost la Capidava, o localitate pe malul Dunarii cunoscuta pentru cetatea cu acelasi nume. Desi sotul este pasionat de istorie, motivul drumului nostru a fost manastirea Sfintii Epictet si Astion care se construieste acolo. Zona este minunata, de pe colina unde se construieste acum manastirea peisajul cuprinde Dunarea, padurea, cerul albastru:
Nu-ti vine sa mai pleci, mai ales cand ai asa un ghid:
Cetatea dacica m-a impresionat si ea:
Apoi, imi doream de mai mult timp sa vad biserica rupestra de creta de la Basarab/Murfatlar. Din pacate biserica este inca in consolidare (de cativa ani) asa ca nu am putut vedea decat cariera de creta si constructia ridicata la intrarea in biserica rupestra:



Sambata am incheiat-o noaptea, pe malul marii, la aerosoli...

Duminica ne-am bucurat de ospitalitatea parintelui Iustin de la Manastirea Sfantul Ioan Casian, unde am mai fost, dar unde ne intoarcem cu multa bucurie.


Ne-au incantat si florile de toamna si colina plina de branduse


Si ne-am intors. Doar mirasma mierii de floarea soarelui luata de la manastire imi mai ostoieste dorul de duca pana la urmatoarea plimbare...

luni, 5 octombrie 2009

Perle


Domnita se trezeste de dimineata si vine fuga, fuga la tati in pat; se urca in pat, se ascunde sub patura si comenteaza:

- Stam si noi aici, ne lafaim!



Tati verifica bunele maniere ale Mariei inainte de sosirea bunicilor:

- Maria, ce ii spui lui tataie cand intra pe usa?

- Buna seara

- Si lui buni?

- Ce mi-ai adus?

marți, 29 septembrie 2009

Gnocchi din dovleac cu sos de masline

A venit toamna si la noi, iar ca dovada sunt dovlecii aurii din piata pentru care eu am o adevarata pasiune. Indiferent daca este vorba de placinta sau chec cu dovleac, de supa crema, copt pur si simplu sau gnocchi. Toate imi plac foarte foarte mult. Reteta asta insa ma face sa-mi doresc sa fie post in fiecare zi:) Pentru ca este de post si e foarte foarte buna.
Sunt foarte simplu de facut, dar necesita putina rabdare.
Avem nevoie de :
-400 grame dovleac copt
-faina cat cuprinde pentru a face un aluat moale, dar care sa nu fie nelipicioasa; nu stiu exact cata faina am pus, de obicei fac treaba prin bucatarie din ochi, dar este nevoie ca aluatul sa fie nelipicios ca sa poate fi modelat. In schimb daca aluatul este prea vartos se pierde din gustul minunat al dovleacului. Se poate pune putina sare si nucsoara (eu n-am pus). Aluatului i se da forma unui sul din care se vor taia mici segmente. Acestea se apasa cu furculita si apoi se pliaza intre degete, ca in poza:

Dupa ce au fost facuti toti se lasa cam jumatate de ora si apoi se fierb intr-o cantitate mare de apa cu sare. Sunt fierti cand se ridica la suprafata (atentie ca se pot lipi!). Este bine sa fie fierti intr-un singur rand pentru a nu se lipi intre ei.
Sosul se poate face din timp: o ceapa mica sa curata, se toaca si se fierbe cateva minute in ulei cu apa impreuna cu 2-3 catei de usturoi tocati marunt, 200 grame masline taiate, sare si piper; se fierb 10-15 minute. Apoi se adauga o rosie curatata si taiata cubulete si frunze de busuioc proaspat (optional, eu am avut din productia proprie de pe balcon:). Se mai fierbe cateva minute si este gata.
Sosul se toarna peste gnocchi si se servesc fierbinti cu multa pofta
Pofta buna!

vineri, 25 septembrie 2009

Cartile copilariei

Intotdeauna mi-ai placut cartile, iar de cand o am pe Maria, am redescoperit bucuria de a fi in preajma unor carti pentru pitici. Si cum in zilele noastre oferta este extraordinara nu de putine ori m-am gasit in dificultatea de a alege.

De multe ori insa a primit carti de la prieteni, de la bunici, de la unchi si matusi. Iar ea e foarte foarte curioasa in ceea ce le priveste. Mai ales acum cand are si rabdare sa asculte povestea.

Ultima carte primita este insa un...cosmar. Multe lucruri bizare vad eu in fiecare zi, dar ca asta n-am mai vazut de mult. "Petrica ciufulitul" se vrea o carte de povesti cu talc, dar mai mult reuseste sa sperie copiii. Si asta intrucat consecintele faptelor copiilor sunt dramatice: fetita care se joaca cu chibriturile arde de vie, baietii obraznici sunt transformati de Mos Nicolae (!!!) in negri, baiatului care isi suge degetul vine croiturul si i-l taie, iar cel care nu vrea sa manance moare! Cartea asta pe mine ma inspaimanta ca adult, nu vreau sa ma gandesc ce efecte poate avea la un copil. Povestile terapeutice sunt bune atunci cand un copil are nevoie de ajutor pentru a depasi un obstacol, dar cartea asta este departe de a fi terapeutica! Daca nici macar in lumea povestilor nu se mai poate simti copilul in siguranta si incurajat, atunci unde?
Iata si cateva imagini:
Vreau totusi sa termin postarea intr-o nota mai optimista, asa ca va arat si o carte de povesti cu talc, potrivita pentru varsta noastra si care Mariei ii place foarte mult. O carte in care pentru greseala exista iertare si indreptare:
Nicoleta

miercuri, 23 septembrie 2009

Cand raul se numeste bine

Aseara am ascultat cu jumatate de ureche o discutie despre noua legislatie legata de prostitutie si droguri. Nu stiu sigur ce spune raportul minunatei comisii, si nici nu prea ma intereseaza, in schimb m-a deranjat foarte tare diletantismul si superficialitatea ingamfata a domnului membru in comisia in cauza. Mi se pare de bun simt sa te informezi inainte de a face parte dintr-o asemenea comisie, ca sa nu mai vorbesc ca acest lucru este valabil cand vii sa vorbesti la televizor. Nu de alta, dar fara informatie solida ajungi sa te faci de ras...asa ca domnul de aseara.

Domnul in cauza a afirmat ca, spre exemplu, cocaina nu este un drog asa de puternic si nu da asa o mare dependenta, ca drogurile "usoare" pot fi consumate fara probleme si ca el nu vede de ce n-ar putea fi folosite in scop recreational, ca alcoolul este mult mai periculos si nu-l mai interzice nimeni!

Stiu ca domnul acela nu-mi citeste blogul, dar eu replica simt nevoia sa-i dau!

In primul rand drogurile "recreationale" cresc craving-ul adica nevoia pentru droguri mai puternice si nu de putine ori am vazut copii care pornesc de la a fuma marihuana si ajung sa -si injecteze heroina, cateva bile pe zi.

Apoi cocaina este un drog puternic care da dependenta inclusiv fizica.

Iar ideea de a scoate bani din patimile oamenilor si din neputintele lor mi se pare de-a dreptul draceasca. Ce mesaj se transmite copiilor o data cu legea asta? Ca e bine sa te droghezi atata timp cat nu folosesti droguri "tari" si ilegale si atata timp cat nu le iei de la coltul strazii ci dintr-un magazin specializat, de unde se vireaza bani la buget! oare nu tot din acelasi buget sunt platite si tratamentele pentru dezintoxicare?

Doar cine n-a vazut copii de 9 ani care nu stiu bine sa scrie si sa citeasca, dar stiu sa-si gaseasca venele cu ochii inchisi pentru a se injecta, poate sa gandeasca asa. Sau cine a vazut dar nu-i pasa.

Mai spunea domnul in cauza ca de blamat sunt traficantii care trebuie sa ajunga la inchisoare. Corect! Dar partea proasta este ca foarte multi dintre cei dependenti, dupa ce au furat si vandut tot ce s-a putut si nu mai au bani pentru doza zilnica, ajung sa fie dealer-i. Devin din victime, agresori...

Legalizarea nu va duce la o scadere a consumului pe principiul fructului interzis ci la o crestere a consumului, inclusiv de droguri cu mare potential adictiv si risc vital, datorita cresterii nevoii pentru senzatii tari offerite deja de drogul usor.
Exista in mediul nostru o multitudine de "solutii" pentru cei care isi doresc un drog recreational: la farmacie medicamente anti-parkinsoniene, antitusive, antiinflamatorii, prin parcuri se gasesc si ciumafaie si zorele cate vrei, la discretie. Iar tinerii nu se dau inapoi de la a le folosi, uneori sunt atat de inventivi incat ma uimesc. Faptul ca drogurile considerate usoare sunt legale nu-i va face sa nu-si doreasca droguri mai tari si sa nu le consume.
In situatia aceasta ce impact asupra populatiei vor mai avea campaniile anti-drog?

Da, e trist ca am ajuns in punctul in care spunem raului, bine.

marți, 15 septembrie 2009

Zi grea - continuare

De fapt azi nu a fost o zi prea grea pentru ca baietelul nostru muscator este mult mai bine. Cu ceva medicatie pentru el si cateva sfaturi pentru mama situatia dintre ei este mult mai buna.

Se pare ca mamica era cam depasita de situatie, epuizata, nu mai stia cum sa-l stimuleze si pentru ceva timp a abandonat lupta. Lucru pe care micutul l-a simtit si ...a pornit la atac...

Acum cu ceva incurajare si sfaturi, exercitii, stimulare, implicare din partea noastra, mamica si-a recapatat zambetul, de Alex nici nu mai spun, e alt baietel! De fapt cand reuseste sa se linisteasca realizezi ca nici nu are o intarziere chiar asa de mare, intelege ce se spune in jurul sau, stie sa ceara ce-si doreste, zambeste cand vorbesti cu el, dar motor sta destul de rau; face el recuperare de trei ani, dar inca nu isi tine bine capul, nu sta in sezut si nici nu se pune problema de mers.
Astazi am avut o zi mai libera si am reusit sa vorbesc mai multe cu mamica lui; m-a indurereat sa aflu ca exista si oameni care refuza sa-i acorde ajutorul, mai ales ca era indreptatita sa-l primeasca: a venit de la Vaslui pana la Bucuresti cu trenul (cu copil, carut, bagaje) pentru ca i-a fost refuzata ambulanta (m-am interesat si legal are dreptul la aceasta). Si chestia asta nu s-a intamplat doar o data. Sper sa reusim s-o trimitem acasa mai confortabil decat cu trenul.
Asa ca , daca vreti sa-l pomeniti pe Alexandru la rugaciune, v-as fi recunoscatoare!

marți, 8 septembrie 2009

Zi grea

Astazi a fost pentru mine o zi grea, nu doar pentru ca micuta noastra n-a fost acasa de ziua ei, ci mai ales pentru ca am fost mamica de imprumut pentru 15 minute... Cele mai grele minute din viata mea de mama. Nu stiu daca as fi fost la fel de impresionata daca nu as fi avut la randul meu un pui, dar acest aspect nici nu mai conteaza.
In clinica astazi s-a facut un curs de instruire cu mamicile, iar piticii au ramas in grija asistentelor si a rezidentilor mai mici. Mi-a atras atentia cu copilas cu encefalopatie care plangea saracutul ca din gura de sarpe dupa mamica lui. In incercarea de a-l linisti am observat ca in urma comportamentului sau autoagresiv o parte importanta din buza inferioara lipsea. M-a durut sufletul sa-l vad asa, cred ca este cel mai mic pacient cu comportament autoagresiv pe care il vad. Pentru cei mai mari este putin mai usor, avem medicamente pentru acest tip de comportament, dar la 3 ani si cateva luni sunt cam interzise...
Si este aproape imposibil de contentionat cu metode blande; cum sa-l faci sa nu se mai muste de buza? Acest copilas isi musca si manutele, dar acum le are pansate si puse in ciorapei si nu le mai musca, daca s-ar lovi la cap i-am putea pune o casca...Ne-am gandit la un fel de capastru care sa nu-i permita sa deschida gura prea mult pentru a nu se mai musca, desi mie metoda asta mi se pare cam radicala. Ma intreb ce e mai bine: sa-l lasam sa se muste sau sa-l constrictionam atat de dur? Ce e mai bine pentru el?
Maine aflu cum il cheama, poate il treceti la rugaciune...

marți, 1 septembrie 2009

Un an nou cu dorinte noi

Deschid ultima rezerva de pe hol, ma schimb in graba, iau cu viteza pixul, parafa, telefonul si ies; sper sa am suficient timp sa-mi termin treburile pana la vizita. Alerg, scriu, evaluez, vorbesc, observ, scriu, povestesc, alerg. La miezul zilei realizez ce zi e; si ma opresc pentru o secunda sa-mi fac planuri pentru noul an. Dar nu-i suficient timp, o las pe mai tarziu. Nimeni nu sta, pranzul ni se pare ca a venit prea repede, ziua este prea scurta pentru cati copii au venit inainte de inceperea scolii. Toti vor bine, repede, acum, sau chiar ieri. Nimeni nu mai are rabdare, poate nici noi... La sfarsitul zilei inchid ultima rezerva de pe hol incercand sa las acolo tot ce s-a petrecut peste zi, acasa ma asteapta alte bucurii.
Da, m-am intors la serviciu si imi place cam la fel de mult ca si inainte de nasterea Mariei, doar ca acum am mai multe griji si alergatura. Si pentru ca nu prea mai pot lipsi am importat-o pe buni pentru o perioada , iar de azi am exportat-o pe Maria la buni. Nu rezistam nici unul dintre noi prea mult timp in noile formule, dar ne straduim. Cand incep gradinita si cresa sper sa ne mai linistim.
Si mai tarziu este acum... Imi propun pentru viata mea duhovniceasca sa il am pe Dumnezeu mai mult in minte si in inima, sa ma straduiesc sa citesc mai des din Sfanta Scriptura si din vietile sfintilor (lucrul acesta mi-l propun mai in fiecare an!).
Si-mi doresc sa-L iau cu mine in fiecare zi pe Domnul la spital, cabinet sau pe unde voi mai fi.
Va doresc tuturor un an bisericesc plin de bucurii duhovnicesti.

sâmbătă, 29 august 2009

Painea Sfantului Fanurie - Phaneropita

Sfantul Fanuire a fost sarbatorit in Biserica Ortodoxa in 27 august, dar pentru ca abia astazi am reusit sa coc painea in cinstea acestei sarbatori, v-o prezint acum.

Despre Santul Fanurie nu se stiu prea multe lucruri, dar se stie ca se ruga cu ardoare pentru mama sa care a murit fara pocainta, iar ultima sa rugaciune, in vremea martirajului, a cuprins-o si pe ea: "Doamne, ajuta tuturor celor care se vor ruga Tie pentru mama mea". Frumoasa rugaciune a unui fiu! Este cunoscut ca ajutator al celor necajiti, oprimati, pagubiti, al celor care se roaga pentru altii, in special pentru parinti.


Stiu ca in tara noastra exista o traditie legata de Sfantul Fanurie, cine doreste ceva cu ardoare coace gogosele cateva zile pe care le ofera altora si se roaga sfantului pentru indeplinirea dorintei.


Painea asta nu are o poveste atat de atragatoare, grecii o fac in cinstea Sfantului Fanurie, o duc la biserica in prima duminica dupa sarbatoare si o servesc alaturi de ceilalti crestini. Atat.


Noi am dus-o astazi, pentru a fost zi de sarbatoare si post si cred ca a fost pe placut tuturor celor care au gustat din ea.


Iata si reteta:


- 4 masuri faina


- 3 lingurite praf de copt


- 1 1/2 lingurite scortisoara


- 1/2 lingurite cuisoare macinate


- 1 masura zahar


- 1 masura ulei


- 2 masuri suc de portocale


- coaja de la 1-2 portocale


- 1/2 masura vin alb sau apa


- un varf de lingurita de sare


- 1 masura stafide


- 1 masura nuci


Se amesteca faina ca scortisoara, cuisoarele, coaja de portocale, zaharul, sarea si praful de copt. Separat se amesteca bine sucul de portocale, uleiul, vinul. Apoi se adauga faina & co si se omogenizeaza bine bine. La sfasit se adauga nucile si stafidele. Se coace in cuptorul preincalzit, la foc mic, timp de 45-60 minute.

joi, 20 august 2009

Vacanta bunului simt


Se pare ca bunul simt a plecat intr-o neasteptat de lunga vacanta. Inca nu m-am lamurit daca de voie ca se simtea cam obosit sau fara plata, ca tot e la moda. As alega ultima varianta, mai ales ca nu mai trebuie nimanui asa ceva, chiar ne incurca si ne face sa parem stupizi.

Ultimile zile chiar au fost edificatoare pentru aceasta constatare dureroasa a mea, acum ma gandesc ca dansul a plecat de mult peste mari si tari...

Da' sa va povestesc cum m-a izbit asa subit aceasta revelatie!

Ieri in parc, mai multe mamici, bunici si bone cu copilasi, se joaca toti, nederanjati nici macar de nesuferita de masina a ADPP care uda parcul zilnic. Si apare un tanar cu un caine de talie mare (e drept era in lesa si avea botnita) doar pentru a folosi nisipul si iarba ca toaleta canina. Toata lumea a explodat! Dar stapanul nici nu s-a sinchisit, a aruncat cateva vorbe fara bun simt si a plecat. Am ramas consternate, desi reactia noastra a fost verbala si nu fizica. Poate ar fi fost mai eficient sa lasam manierele si argumentele logice si sa punem mana pe o jordie..

Astazi am fost la minister si la traversarea unei artere mari, mari si aglomerate din centru, un alt tanar a trecut nonsalant cu bicicleta prin fata pietonilor care traversau pe verde, lovind un domn in varsta. Acum, se mai intampla accidente in fiecare zi, dar tanarul nostru in loc sa-si ceara iertare pentru ce s-a intamplat, a inceput sa-si apostrofeze victima! Ca de ce nu e atent si nu se uita pe unde merge??!! Nici macar nu a intrebat daca se simte bine sau sa-l ajute sa se ridice. S-a urcat pe bicicleta si a plecat fara griji si nici macar rusinat de apostrofarile trecatorilor, care au ridicat batranul de pe asfalt. Cred ca reactia tanarului a fost mult mai dureroasa decat cazatura. Maine-poimaine te trezesti calcat de masina pe trecerea de pietoni si apoi calcat in picioare ca de ce erai acolo...

Ce putem face sa-l aducem pe bunul simt inapoi? Poate sa-l rugam, sa-l mituim, sa mergem dupa el...oare pe unde-o fi?

vineri, 14 august 2009

Adormirea Maicii Domnului - praznic de lumina


"Pentru aceasta asadar, haideti sa praznium si noi, fratilor, si sa sarbatorim stralucitoarea si a toata lumea praznuire si sarbatoare a Nascatoarei de Dumnezeu! Caci daca toate praznicele sfintilor seamana stelelor, cum spune Sfantul Ioan Hrisostom - "Toate sarbatorile sfintilor sunt minunate si imita stralucirea stelelor" - , cu siguranta sarbatoarea de fata a Maicii lui Dumnezeu se aseamana din plin stralucitoarei si luminoasei si argintatei luni, care inlatura intunericul noptii, luminand cerul si pamantul. Sa cantam asadar, cu totii, fara exceptie, Maicii Dumnezeului nostru, patriarhii la un loc, arhiereii si preotii, imparatii, inaintestatatorii si toti judecatorii pamantului, barbati si femei, copii si fecioare, batranii la un loc cu tinerii! Caci astazi toate cetele ingerilor netrupesti in chip nevazut stau in jurul Fecioarei adormite, cele mai inalte, Tronurile, Heruvimii si Serafimii, cele din mijloc, Stapanirile, Puterile si Domniile, si cele din urma, Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii, unii mergand inainte, altii urmand alaiului, si cu totii conducand pe cea care este primita la cele ceresti."

Sfantul Nicodim Aghioritul
In seara aceasta, va fi priveghere de toata noaptea la biserica Sfantul Nicolae-paraclis universitar (biserica Rusa), de la ora 22.
Va doresc un praznic binecuvantat!
Nicoleta

vineri, 7 august 2009

Minunea Teodorei


Urcam cu veselie de la Sihastria spre Sihla. Suntem obositi, nu de drum ci de nesomn. Cu o seara inainte am poposit la Sihastria si a fost foarte multa lume pentru ca la Varatec fusese pomenirea unui parinte...Nicodim. Ne-a intrebat cine-o fi fost de s-a strans asa puhoi de lume...Dormisem trei in pat, intr-o camera supraaglomerata, cu putin aer si mult zgomot.

Nu suntem pelerini, suntem turisti...studenti-turisti prin aceste locuri. Si cautam liniste.

Drumul ni se pare greu, poate din pricina nesomnului, ne oprim, desi nu e chiar bine: am vazut o vipera fara cap si sa stam pe buturugi nu e chiar indicat. Ajungem la stanca cuvioasei unde, ne-a povestit cineva pe drum, in apa adunata in gheabul sapat isi spala sfanta ...copilul. Deja suntem mai bine, peisajul superb ne binedispune, urcusul ne-a inviorat, ni se pare ca suntem intr-o poveste. Pestera este si ea din acelasi basm, oare cum ar putea cineva trai pe aici, in pustiu?

Ajungem si la Sihla unde hotaram sa mai ramanem o noapte pentru ca locul este foarte frumos, liniste peste tot, racoare si binecuvantare cereasca. Noaptea suntem treziti la miezonoptica, dar ne e greu sa tinem ochii deschisi; totusi mergem, pentru Domnul..

Dimineata multumim si plecam, coboram insotiti de rugaciunile fierbinti ale calugarilor si am sentimentul ca sunt un alt om. Ce am fost nu mai este suficient, ce voi fi nu-i complet. Privesc inapoi si razele mangaietoare ca o perdea de lumina imi inchid orizontul. Alung orice gand nevesel si continui sa merg alaturi de colegii mei prin baia de lumina. Si se va face lumina mai multa in mine, plecand de aici, de la pestera.

Aceasta a fost prima mea intalnire cu Sfanta Teodora din Carpati...atat de scurta, minunata si delicata. Pasi de pelerin ma vor mai aduce aici, pestera cuvioasei devenind loc de inchinare din loc de mirare, iar Sihla va starui in inima mea ca locul celei mai dulci binecuvantari.


Am aflat ulterior ca era vorba de parintele Nicodim Mandita, de la a carei trecere la Domnul se implineau 27 de ani!!!
sursa imaginii

miercuri, 5 august 2009

Eu si furnicile

De 3 ani de cand m-am mutat aici am observat in baie furnicute. Pana acum nu m-au deranjat, isi vedeau de treaba lor si eu la fel. Poate le mai luam cu matura sau cu aspiratorul dar nu ma deranja prezenta lor.
De cand am inceput s-o diversific pe Maria si au aparut urmele aferente de mancare pe gresie, au venit furnicutele si in bucatoarie, la ospat. Nici asa nu m-au deranjat. Maria a avut o perioada in care se cam speria de ele, dar atat.
De cand ne-am intors din concediu insa, furnicutele s-au obraznicit - au ajuns pe blatul din bucatarie si misuna pe unde nu au voie. Asa ca ma deranjeaza...
N-as vrea sa intervin cu substante care pot ajunge si pe pielea Mariei, mai ales pe masa.
Aveti idee cum pot scapa de ele?

miercuri, 29 iulie 2009

Baiatul batran

Astazi am dus-o pe Maria la unul din locurile mele de munca. Este un loc special, atat prin suferinta de acolo, cat si prin daruirea si dragostea celor care ii ingrijesc. Dar nu insist, spun doar ca este o locuinta pentru 19 tineri adulti cu intarziere mentala severa si profunda.
Si Maria s-a intalnit cu un altfel de lume...a vazut in barbat, ca tati, care nu stie sa vorbeasca, se se spele, sa manance singur, ca un bebelus. S-a speriat, si-a lipit fetisoara de mine si a asteptat ca totul sa treaca; cand tanarul scotea un sunet (este adevarat, de intensitate cam mare) se agata cu toata puterea de mine. Apoi a plans. Cand baiatul a plecat, i-a parut rau. Mami i-a explicat: "Desi baiatul arata ca un nenea, el este ca Damian (un bebelus pe care il cunoastem) si nu stie sa vorbeasca, ci doar sa tipe".
La plecare a concluzionat senina si destinsa:
- E un baietel batran!
Si chiar asa e: un baietel de 37 de ani.

vineri, 24 iulie 2009

Tort buburuza cu mascarpone de casa si zmeura

Am ramas datoare cu tortul de la ziua Mariei, asa ca revin cu reteta. Anul trecut am facut un tort cu ciocolata si visine in care am folosit gelatina. Si cum nu-mi place sa folosesc gelatina in dulciurile pentru copii, anul acesta m-am informat mai bine si am gasit cea mai buna crema din lume - zic eu:).
Si cum iubesc zmeura nu puteam sa o ocolesc, am folosit-o intreaga, doar spalata si uscata, fara s-o pasez, fierb, indulcesc. A iesit un tort atat de bun! Am martori!

Singurul care ar mai avea nevoie de imbunatatire este baltul care a iesit prea generos si a trebuit insiropat din belsug pentru a se potrivi cu restul ansamblului.

Iata reteta:

- pentru blat:

6 oua mici

6 linguri de zahar

1 lingurita praf de copt

2 linguri iaurt

8-10 linguri faina

o mana de afine

1 lingura cacao

- pentru crema

1 kg smantana dulce pentru frisca

zeama de la o lamaie

200 grame de zahar pudra

1 plic esenta naturala de vanilie

2 plicuri intaritor pentru frisca

300 grame zmeura

- insiroparea blatului

4 linguri peltea de visine

2 linguri apa

- ornare

200 grame frisca

zmeura+afine

50 gr ciocolata amaruie din care se vor face bulinele, si fatuca buburuzei.

Blatul

Oule se separa, galbenuruile de freaca cu zaharul iar albusurile se bat spuma. Peste galbenusurile frecate se aduga iaurtul, praful de copt stins, albusurile batute, cacao, faina si afinele. Rezulta un aluat moale care se coace la foc mediu aprox 45 de minute. Testul cu scobitoarea este obligatoriu!

Crema

Crema poate parea foarte laborioasa, dar va asigur ca nu este asa, mai ales daca ne gandim ca nu contine nici o porcarie.

Crema am inceput-o cu cateva zile inainte cand am facut mascarponele. 500 gr smantana se pune la foc si cand ajunge la temperatura de 80 de grade se adauga zeama de lamaie. De obicei eu o las sa fiarba un pic pentru mai multa siguranta. Consistenta la stingerea focului este doar putin mai crescuta decat initial, asa ca nu va speriati. Amestecul se raceste si se da la frigider pana a doua zi. A doua zi consitenta este de crema semilichida asa ca asa ca se pune intr-un tifon si se atarna in frigider cateva ore bune, chiar toate ziua. Va recomand sa mai umblati la ea la cateva ore pentru a se scurge bine.

De aici crema se face foarte simplu. Frecam mascarponele cu zaharul si esenta de vanilie. Batem smantana rece-rece cu intaritorul intr-un vas si cu palete tinute initial la frigider. Amestecam mascarponele cu frisca. Si gata crema. Nu folositi prea mult mixerul, crema are tendinta de a se separa repede in unt.

Asamblarea

Blatul se taie in trei parti care se insiropeaza bine cu sirop de visine(sau de care aveti). Cea mai mare bucata de blat se taie in opt felii care se aseaza intr-un castron in care am pus initial folie alimentara. Se punea deasupra crema+ zmeura, apoi blat insiropat, crema+ zmeura si la urma balt. Se infasoare cu folia alimentara si se da la frigider pentru 3-4 ore. Dupa ce s-a racit se rastoarna pe un platou si se orneaza dupa indepartarea foliei, fireste.


Se orneaza cu frisca batuta, zmeura, afine si decoratiunile de ciocolata astfel incat sa semene cat mai bine cu o buburuza.
Decoratiunile de ciocolata le-am facut din cioco topita cu putin lapte, bulinele prin presarea unor sfere, iar fatuca am desenat-o initial pe hartie de copt.
Eu am vrut initial sa fac decorul din pasta de zahar, dar abilitatile mele au fost insuficiente. Si a iesit asa:

N-am mai apucat sa fac poze cu sectiunea...

Pofta buna

joi, 23 iulie 2009

Ponor - micul Athos


Plecam de la Aiud spre ora 6. Sunt doar 33 de km pana la Ponor si cat pot fi de grei?...Gasim si indicatorul si suntem fericiti, nimic nu mai sta intre noi si parintele.

Drumul e greu totusi, serpuieste domol inca prin padure. E drum de munte denivelat, cu pietre ascutite iesite din pamant. Masina inainteaza incet si apare si o surpriza: se aprinde becul de benzina. Da, ne-am luat cu altele si am uitat sa punem benzina. Zicem un "Doamne, ajuta!" si mergem mai departe, deja e prea tarziu sa ne intoarcem in Aiud. Numaram fiecare kilometru in speranta ca vom ajunge mai repede, trecem pe langa Rameti, sperand sa o vedem la intoarcere (n-am mai apucat, am coborat pe alta parte). Masina se opinteste, noi suntem lac de sudoare, Maria e obosita, flamanda si satula de stat in scaunul ei. Trebuie sa cantam ca sa ne mentinem speranta. Cateva tropare, apoi cateva cantecele pentru copii; si drumul devine mai usor.
Peisajul este de basm insa, suntem din nou pe acoperisul lumii. Case mititele se vad raspandite prin vai, creste semete se indreapta spre cerul la amurg, vacutele se intorc de la pascut.

Ajungem in Ponor, dar stim ca drumul nu s-a terminat; pana la manastire mai avem in jur de 10 km grei. Este deja seara si ulitele sunt pustii, mergem dupa indicatoare desi nu suntem siguri ca suntem pe drumul cel bun. Deznadajduim un pic si ne oprim sa intrebam: intr-o curte o femeie strange fan; aflam ca parintele este un om cunoscut in zona (Slava Domnului ca nu avem surprize neplacute).

Dar drumul are inca surprize pentru noi, ne trezim in fata unui parau care strabate drumul. Il trecem. Apoi inca unul, speram sa fie ultimul.

Cu o ultima opinteala masina ajunge in varful muntelui , langa manastire. Este intuneric deja, parintele nu-i acolo. Il asteptam. Manastirea de piatra este inca in constructie, cea din inimi este deja vie. O biserica monumentala sa ridica semeata, chilii multe multe se insirea pe o latura a bisericii. Excavatoare si camioane lucreaza de zor, desi este deja intuneric. Va fi forte frumos cand va fi gata. Se slujeste intr-un paraclis improvizat intr-o baraca de lemn.
Cand vine parintele rasuflam usurati, durerile noastre au luat sfarsit.

Ne hraneste, ne da pat si ne spune ca la ora 3 incepe miezonoptica. Deja e intuneric si suntem tare-tare osteniti. Nu auzim clopotul de miezonoptica desi aproape am dormit cu capul pe el. Dar la Sfanta Liturghie ne-am trezit.

Inca de dimineata parintele ne pune la ascultare, intram in randuiala manastirii: se mananca odata pe zi (pe la 3-4 pm), vinerea si sambata seara este priveghere de toata noaptea, in restul zilelor miezonoptica+utrenia+Sfanta Liturghie incep la 3 am si tin pana dimineata. Peste zi munca: intreaga manastire este un santier, noi suntem trimisi la afine.

Si ce mult ne place ascultarea asta! Maria se aseaza in afinis si incepe sa culeaga afine pentru burtica proprie. Gasim si zmeura (preferata mea) si merisoare (care nu sunt coapte); dar afine sunt din belsug, rabdare sa avem sa le culegem...Incepe ploaia si ne intoarcem. Ascunsi in sopron mancam afinele culese. Dupa masa iar la afine, culegem si crengute pentru ceai, pana la vecernie.

Dupa vecernie, Maria este cu chef de joaca, nu de somn, asa ca stam dupa ea. La 23 suna clopotul pentru privegherea care nu incepe pana cand parintele nu se asigura ca suntem toti (cei mari) prezenti. La lumina lumanarilor (in manastire nu este curent electric inca) fratii canta spre slava Lui Dumnezeu. Parca am fi in cer. La 2 cad, merg sa dorm, la 4 sunt in picioare, nu vreau sa ma prinda Sfanta Liturghie dormind. Suntem inca in cer.

Zorile ne gasesc in rugaciune, la iesirea din paraclis soarele ne mangaie bland. Dupa gustare vom pleca si ne pare tare rau. Parintele ne da binecuvantare de drum, asa stim ca nimic rau nu ni se poate intampla. Ne intoarcem pe la Salciua, apoi pe valea Ariesului pana la Turda. Este frumos, dar nu atat de frumos ca la Ponor. Nu-i de mirare ca parintele se simte aici ca acasa.

Aparatul meu a refuzat cu incapatanare sa faca fotografii! Doar clopotnita viitoarei biserici am putut-o aduce cu mine.

miercuri, 22 iulie 2009

Aiudul...



Imi este greu sa vorbesc despre Aiud. Este ca si cum sfintii isi doresc sa ramana in anonimat...Poate acesta este motivul pentru care ne-a fost atat de greu sa gasim locul intr-un oras atat mic.


Prima data am aflat despre Aiud din Fericirea lui Nicolae Steinhardt, iar in mintea mea se formase o imagine a unui oras fantoma, in care toti locuitorii lucrau in penitenciar si erau partasi intr-un fel sau altul la crime. Nu stiu de ce cuvantul Aiud mi se parea rece, dur, ca descriind un loc unde nu-mi doream sa merg. Imaginea acesta a facut ca in mintea mea sa creasca ideea ca Aiudul este foarte departe, mai departe decat as putea merge eu vreodata.


Cu timpul, si cu rugaiunile sfintilor pentru mine, am citit mai mult, am inteles mai mult si mai bine, am deschis ochii. Si a crescut in mine dorinta de a ajunge acolo.


Locuitorii Aiudului nu sunt crimilalii pe care ii vedeam eu cu mintea mea, sunt saritori, deschisi chiar daca nu stiu pe unde sa te indrume. Am intrebat multi oameni, iar informatiile erau contradictorii. M-a mirat ignoranta lor...

Intr-un final am aflat si urcand printre blocuri ne-a rasarit in fata ochilor bisericuta mausoleu. Chiar peste drum, mai sus de cimitir. Oare cum este sa te trezesti dimineata in sunet de clopot si sa privesti in fiecare zi jertfa semenului tau?


Am patruns in biserica cu o strangere de inima, imi venea sa ma descalt...Maria si-a scos cu viteza, fara indemn, sandalele, a coborat treptele si s-a inchinat.


Simteam ca nu pot respira aerul acela tare, toate lucrurile citite si presupus stiute se indepartau de mine, era liniste si racoare, iar inima spargea pieptul. Coborand pe scari nu puteam citi cu curiozitate numele, mi se parea un gest apropiat unui sacrilegiu, simteam doar nevoia unei rugaciuni de grup, ca sa nu uit pe nimeni. Si de fapt nici nu mai stiam nume ale sfintilor de la Aiud sau din alte parti. Lacrimile au aparut, pentru dureerea lor, pentru neputinta mea, nu stiu. "Sunt sfinti aici, iar eu calc pe ei!" era tot ce puteam gandi.


In osuar era la fel de liniste, oasele sfintilor asteptau cuminti, purtand pecetea durerii, ziua Invierii de obste. Mirosea a crini in timp ce priveam (de data aceasta fara curiozitate stiintifica) "semnele cuielor", iar mintea nu putea gandi decat: "Sfintilor mucenici care bine v-ati nevoit, rugati-va Domnului sa mantuiasca sufletele noastre". Si oasele zambeau a biruinta.


Acolo am simtit cat sunt de departe de Hristos, in ciuda incercarilor Sale de a ma aduce mai aproape, acolo am vazut ca eforturile noaste spre cele bune sunt atat de mici, incat , daca n-ar fi sfintii amplificatori ai rugaciunii noastre aceasta ar fi ar fi ca un scancet de copil in desert. Si acolo am vazut marea Dragoste a Domnului nostru pentru noi. Asa slabanogiti si nevrednici cum suntem nu am putea nici cu un deget ridica povara lasata de Domnul pe umerii martirilor nostri. Iar pe noi inca ne mai tine...


Am plecat fara sa vreau, cu darurile binecuvantarii in maini, cu mirosul crinilor in nari si cu durerea in inima. Oare cand ne vom intoarce?..

Sfat: daca dorit sa ajungeti acolo, intrebati folosind cuvinte precum: mausoleu, detinuti politici, cartierul micro. Daca intrebati de fosta inchisare puteti avea surpriza sa ajungeti la inchisoarea de pe vremea Mariei Tereza.

marți, 21 iulie 2009

Paltinis

Aflata la 1435 de metri altitudine, Paltinisul este cea mai inalt situata statiune din tara. Dar farmecul sau merge mult dincolo de acest aspect. Este cunoscuta si pentru faptul ca aici a locuit in ultimii ani ai vietii Constantin Noica.
Am plecat spre Paltinis duminica, dupa Sfanta Liturghie, trecand mai intai printr-un loc foarte drag noua: manastirea Brancoveanu.

Vremea inchisa si ceata de la Sambata nu ne-au fost potrivnice, aerul era parca mai curat, mai limpede. Parintii slujeau Vecernia in paraclis si am fi vrut sa nu mai plecam, dar aveam un program...
Ca o informatie importanta, zic eu, drumul este reparat de curand (am mers si anul trecut, iar drumul era plin de gropi), asa ca va indemn sa mergeti caci este atat de frumos. Iata si dovezi:




Si o binecuvantare cereasca la plecare :
Am ajuns in Paltinis pe inserat, cu ploaie si ceata. Dar am avut surprize placute: gazda cabanei in care am stat ne astepta cu flori de camp pe masa si cu o lada mare cu nisip pentru Maria. Si desi am intarziat ceva timp, n-a plecat, a stat sa ne ureze bun venit. Cabana ne-a placut din prima, asa micuta si fara foarte multe comoditati si ne-am simtit bine pana la sfarsit.
Dimineata ne-a intampinat cu soare si vreme vesela, am coborat si in Rasinari dupa merinde si am aflat cu tristete ca nu se viziteaza nici casa lui Octavian Goga nici cea a lui Emil Cioran. Dar oamenii din Rasinari ne-au placut: deschisi, saritori, calzi, ca sa nu mai spun de bucatele pe care le prepara...

Cel mai mult ne-au placut mioarele risipite pe pajisti si cainii ce la pazeau, aerul curat, linistea si peisajul mirific; parca eram pe acoperisul lumii... Pareau peisaje desprinse din alta lume, mai vie si ne-am bucurat sa facem parte din ea chiar si pentru putin timp:

Masa noastra a fost frugala, dar satioasa si sanatoasa:cas dulce de oaie, urda, paine ardeleneasca (ce mult imi place cu coaja ei groasa si crocanta si miezul dulce), mamaliguta si lapte de vaca cu smantana groasa (nici nu pot descrie gustul laptelui de la vacutele din Rasinari, cert este ca e foarte bun)



Si ne-am plimbat, ne-am odihnit, am respirat aer curat (cum zice Maria) si ne-am bucurat sa fim atat de aproape de natura.
...Si ne-am rugat in biserica schitului Paltinis

in curtea caruia am avut surpriza sa gasim mormantul lui Constantin NoicaCasa n-am gasit-o pentru ca n-am reusit sa dam de informatii coerente; oamenii ori ridicau din umeri, ori faceau gesturi largi si fara tinta...Sper sa ajungem data viitoare.

Patru zile de odihna activa si multumire pentru binefacerile Domnului fata de noi, patru zile de continua mirare in fata maretiei Sale, patru zile de bucurie deplina.

N-am zabovit mai mult. Ne asteptau sfintii si parintele nostru...

duminică, 19 iulie 2009

Pe unde ne-au purtat rotile

Ca orice lucru minunat , concediul nostru a avut si un sfarsit. Si este bine asa, caci altfel ne-am obisnui cu el si n-ar mai fi o bucurie...Si m-am intors cu povesti si cateva fotografii caci am fost cam uituca.
Dogoarea dupa-amiezii nu ne-a impiedicat sa plecam la drum intins spre Dobrogea. Caci de ceva timp destinatia mare nu mai este pentru mine doar mare, ci Dobrogea cu toate cele frumoase ale ei: lanurile nesfarsite care ne hranesc, soarele arzator, stancile rasfirate ici colo, padurile de tei si manastrile cu viata sfanta de aici. Si prieteni dragi.

Marea ne-a primit cu un zambet larg si cu lume putina. Asezati cuminti la umbra in nisipul atat de dorit de Maria, privim la cei care ne privesc...suntem prea imbracati. Dar noi ne simtim bine asa. Maria este fericita, se joaca in nisip fara stransoarea hainelor, desculta, cum ii place ei, apoi descopera apa si doar cu greu renunta la placerea imbaierii.


Serile sunt linistite, cu plimbari lungi si placute.


Pasii ne-au purtat si pe urmele sfintilor, de data aceasta spre pestera Sfantului Ioan Casian, la Gurile Dobrogei. Pe drum lanurile coapte asteapta sa fi stranse
iar sora soarelui ne zambeste trist...ii este cam sete
La Gurile Dobrogei ne vine cam greu sa ne obisnuim cu peisajul montan...

Urcam spre varf unde ne asteapta cuminte Manastirea Sfantul Ioan Casian(ul). O biserica de piatra, micuta ne primeste cu racoare binefacatoare,

apoi pornim spre pestera unde s-a nevoit sfantul. Pe drum aflam ca drumul e cam greu si copilul noastru cam mic. Dar daca tot am venit nu putem sa nu coboram spre pestera..cum toate riscurile..doar ne-o ajuta sfantul...

Drumul n-a fost asa de greu, desi sunt mai mult de 100 de trepte de coborat, dar odata ajunsi la pestera, elanul nostru se cam stinge: e greu sa urci o zglobie ca a noastra pe scarile astea


Asa ca urc doar eu, sunt mai curajoasa si-mi doresc atat de mult sa vad pestera. Inauntru este amenajat un mic altar unde se slujeste din cand in cand, atunci parintii urca aici o masa si toate cele necesare Sfintei LiturghiiSi nu privesc prea mult in jos ca ametesc!Ne intoarcem transpirati doar fericiti, ne racorim cu apa rece si putina miere produsa chiar la manastire. Si ne tragem sufletul citind despre acest sfant atat de putin cunoscut la noi...

Apoi in alta zi am mers la Celic Dere (apa otelita) unde printre altele am facut un bine tuturor si am uitat aparatul foto.

Mi-am promis ca nu va trece anul si vom merge si la bisericile de creta.

Dupa ce ne-am saturat de apa si de soare am pornit spre zone mai racoroase: Paltinis, Aiud, Ponor, Leresti...