miercuri, 28 ianuarie 2009

Rugaciune pentru aproapele



"Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc." - Sfantul Grigorie Sinaitul


Pentru saptamana aceasta sa ne rugam pentru:

- copii bolnavi: Maria, Alexandra, Andreea, Catalin, Luca, Ionut,

- adulti bolnavi: Elena

- cei tristi si nemangaiati: Alina, Dorin.


"Imparate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricaciune, Tu tii in dreapta Ta toate cararile vietii omenesti cu puterea proniei Tale celei mantuitoare. Iti multumim pentru binefacerile Tale cele aratate si cele ascunse, pentru viata pamanteasca si pentru cerestile bucurii ale Imparatiei Tale. Arata-ne si de acum mila Ta, celor ce cantam: Slava Tie, Dumnezeule in veci! " (Acatistul de multumire Slava Lui Dumnezeu pentru toate)

marți, 27 ianuarie 2009

Jurnal de ostas - 2


Bunicul a fost mutat mai apoi la un Batalion de asalt cu care a ajuns dincolo de Nistru. Iata ce spune jurnalul sau in continuare:


"Pe ziua de 15 (august) seara ne-am intors inapoi cu masinsa in satul Camrad, pe malul Nistrului, unde am stat 2 zile, iar pe data de 17 am trecut Nistrul in actiune pe la satul Iasca din Ucraina. Iar eu calcand pe un pamant nou dupa un mars de o noapte si o zi, am ajuns in satul Iasca unde eram curiosi sa vedem si noi bogatiile ce se gasesc prin satele moldovenesti, dincolo de Nistru. Cand colo, ce sa vezi? Un sat ca de tigani, mare de vreo 3000 de locuitori si fara nici un aspect, garduri de stuf si acele ici colea cate unul, toate curtile erau numai balarie si dudaie, pentru ca bietii oameni cu femei si copii din 6 in 6 (banuiesc ca de la ora 6 la ora 18) lucrau la colhoz. Iar gospodariile lor ramaneau. Si acasa treaba sau prin gradina nu faceau decat in orele libere de dimineata cand se sculau pana la ora 8 si cand auzeau cornul sunand plecau la lucru de la 15 ani pana la cel mai batran. Daca nu ieseau la lucru nu primeau nimic harana si chiar daca ieseai, ce mai hrana primeai: 1 kg pe zi la ce lucrai (porumb, grau, orz).


Si cand intram in sat ne uitam si noi sa vedem o cladire mai frumoasa, vreo primarie, vreun camin cultural, primarie au scoala caci toate acestea dau un aspect satului, cum sunt la noi in regat. Iar de biserica nu te mai luai de vorba caci erau distruse de vreo 15 ani si nu mai aveau bietii crestini loc de inchinaciune, de se inchinau noaptea pe ascuns si de aveau cate o icoana o tineau ascunsa in lazi de frica bolsevicilor.

Ne povesteau bietii crestini cu lacrami in ochi despre viata petrecuta sub regimul comunist, caci majoritatea vorbeau bine roamneste. Ar fi un roman cate ne povesteau dar nu am foaie si nici timp caci scriu in timpul liber."

Sergent Ioan Craciun

miercuri, 21 ianuarie 2009

Intre sfintii patimitori


Sunt inca sub impresiile lasate de cartea lui Dumitru Bordeianu "Marturisiri din mlastina disperarii" si marturisesc ca emotiile mele sunt puternice. Am citit-o cu sufletul la gura, mai ales ca imi era greu sa inteleg diferenta de marturisire dintre el si Ioan Ianolide. Abia sfarsitul cartii m-a lamurit.


Intoarcerea la Hristos este o marturie despre un Sfant, care a ales, inainte de patimirea cea mare sa urmeze Lui Hristos. Daca Valeriu Gafencu nu ar trecut la Domnul in inchisoare eu sunt incredintata ca ar fi ajuns un mare avva. L-a cautat pe Hristos si cand L-a gasit s-a predat cu totul Lui. Poate de aceea Dumnezeu a considerat ca Valeriu Gafencu nu avea nevoie sa treaca prin iadul de la Pitesti, caci stia valoarea pocaintei, cunostea bucuria lacrimilor. Era nevoie de el in alta parte, sa-i mangaie pe cei bolnavi, sa-i intoarca la credinta pe cei rataciti, sa fie lumina in intuneric.




Dumitru Bordeianu a cerut, cu entuziasmul tineretii, sa fie martir, iar Domnul l-a trimis acolo unde a cerut. Dar puterile sale sufletesti erau prea slabe pentru acele suferinte, iar atitudinea lui in fata ei era de lupta, nu de predare in bratele Domnului. Isi dorea sa reziste in numele onoarei si demnitatii legionare, nu din dragoste de Dumnezeu. Asa ca a trecut prin iad...si ce iad...A ajuns la momentul la care se simtea posedat, ar fi facut lucruri impotriva constiintei sale pentru a scapa de torturi...Iar cand era mai deznadajduit, Domnul i-a trimis mangaiere si cand a invatat pocainta i-a trimis eliberare. Cei zece ani de inchisoare ramasi au fost "floare la ureche", caci eram impreuna cu Dumnezeu.

M-au impresionat mai multe lucruri, dar doua dintre ele mi se par semnificative. Primul ar fi faptul ca se considera nebun, la un moment dat. Dar fara sa explice exact in ce consta nebunia lui. La fiecare cateva pagini exista durerea aceasta: "eu eram nebun"(sigur, ma interesa in mod special aspectul acesta din deformatie profesionala!). Abia spre sfarsitul cartii am inteles la ce se referea: era nebun pentru ca nu se mai putea ruga, nu mai avea legatura cu Creatorul sau! Oare cati dintre noi nu suntem nebuni acum?

Si al doilea lucru: povesteste la un momet dat ca trebuia sa fie turnator(ca sa scape de torturi) si cineva i se confesa. Iar el descrie cum, in disperarea lui si in durerea lui simtea iubire pentru victima sa. Mi s-a parut de neinteles la inceput, dar apoi m-am gandit ca poate simtea mila pentru ca stia ce il asteapta pe cel turnat si durere pentru ca nu putea implini cuvintele Mantuitorului: "iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti".

Aceste marturii minunate ar trebui sa ne fie indreptare de vietuire crestina. Vad acum aceste doua marturii ca pe versantii unui munte, fiecare a urcat dupa cum a ingaduit Dumnezeu si alegerea sa libera si au ajuns sa-L primeasca cu adevarat pe Hristos in inima lor.

marți, 20 ianuarie 2009

Rugaciune pentru aproapele


Sunt zile, ca aceasta, in care simt ca toat zbaterea mea, pe multe planuri, cautand sa fiu altfel, mai buna, mai placuta Lui Hristos este in zadar. Dar vreau sa continui aceasta initiativa, de a ne ruga pentru cei care au nevoie de rugaciunea noastra...Este poate singurul lucru pe care il pot face si care chiar conteaza in viata aproapelui meu. Mai putine cuvinte, mai multa daruire...acesta ar fi dorinta mea in ceea ce mai priveste.


Si cei care au nevoie de rugaciune nu sunt putini, dar eu trec pe cei pe care ii stiu:

- pentru impacarea celor mahniti dintre noi;

- Diana , Cristi, Catalina, Denisa, Cristina - copilasi in suferinta, care au nevoie si de ajutor material si pe care ii gasiti aici.
-Alina pentru ca Domnul sa implineasca dorinta inimii ei.
- iar la adormiti va rog sa-i pomeniti pe Grigore Vieru si Gabriel, un poet al ingerilor si un ingeras de doar 4 luni, Domnul sa-i odihneasca cu Sfintii Sai.
RUGACIUNE pentru IMPACAREA CELOR INVRAJBITI
O, Maica a lui Dumnezeu mult-patimitoare, ceea ce pentru curatia ta si pentru nenumaratele suferinte indurate de tine pe pamant, esti mai presus decat toate fiicele pamantului, primeste suspinele noastre multindurerate si ne pazeste sub acoperamatul milostivirii tale, caci alt adapost si solire calda in afara de tine nu avem, ci tu, indraznire avand catre Cel nascut din tine, ajuta-ne si ne mantuieste cu rugaciunile tale ca fara de oprelisti sa ajungem in imparatia cerurilor, unde impreuna cu toti sfintii vom canta lui Dumnezeu Celui in Treime, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

luni, 19 ianuarie 2009

Grigore Vieru


Grigore Vieru, un poet atat de delicat...si atat de puternic. Versurile sale o legana si o incanta pe micuta noastra. Si cum ar putea fi altfel, cand sunt atat de frumoase:


"Mama coace paine, soare in ferestre,
Soarele e unul, mama una este.
Stea, stea, logostea,
Leagana fetita mea
Ca eu-s tare ocupata
Si ea vrea mult leganata
Stea, stea, logostea
Leagana fetita mea
Leagan-o lin si mereu
Stea, stea, logostea
Sa creada c-o legan eu
Stea, stea leganea
Leagana fetita mea.


Greierasul a cantat
La un chef la imparat
Si-a adua acasa-n sat
Scripca plina cu pasat
Dar in zori cel imparat
A venit dupa pasat
Ca atunci cand i l-a dat
Imparatul era beat.
Aricioaica in umbra florii
Isi grijeste ariciorii
Si ii spala de cu zori
Pe botic si ochisori
Dar pe spate, dar pe spate
Sa-i baiasca ea nu poate
Ariciorii asadar,
Stau cu spatele murdar.
Si ii spala doar cand ploua
La o luna, ba chiar doua;
Bucurati-va, ma, pici,
Ca nu sunteti pui de-arici!"


Domnul sa-l odihneasca cu Sfintii Sai!
Nicoleta

vineri, 16 ianuarie 2009

Vremurile

"Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme ? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa ?" (Psalmul 26)

Ne este dat sa traim un timp propice mantuirii noastre. Iar teama a fost intotdeauna arma celui rau. Curge multa cerneala internauta in ultimul timp legat de vremurile acestea pe care le traim. Oare ne este de folos?
Sigur e bine sa stim citi semnele vremurilor si este bine ca avem inca oameni care sa ni le arate. Dar nu cred ca e cazul sa intram in panica. E nevoie doar ca lupta noastra pentru mantuire sa fie mai acerba. Ma tem ca tot ce se scrie e dintr-o teama exagerata a omului ca vine sfarsitul lumii si el nu e pregatit si s-ar putea sa-l rateze...Sau pentru ca se cauta vinovatii.
Teama asta anticipatorie nu este buna. Mantuitorul spune de mai multe ori in Evanghelii "nu va temeti"! Iar noi ce facem? Ne gandim ca aceste cuvinte sunt doar pentru apostoli, caci noi traim alte vremuri...cum alte vremuri? Nu este si pentru noi promisiunea Domnului ca va fi cu noi? Domnul vrea sa avem belsug...de El, de Har.
Ne temem pentru neputinta noastra, caci o cunoastem. Nu vi s-a intamplat sa descoperiti "o tarie" in voi atunci cand ati intampinat situatii limita? E, acolo a fost Hristos, El a fost taria din acele momente. Ce suntem fara El?! Daca noi credem in cuvantul Lui, nu avem motive de teama, poate de bucurie pentru ca-L vom intalni. Teama il scoate pe Hristos din inimile noastre, teama ne face sa plecam de la picioarele Lui, teama ne arunca in noi insine si in patimile noastre.

Este vremea sa arda inimile in noi pentru Hristos, nu sa ne milogim sa ne mai ingaduie in lumea aceasta, este vremea sa avem curajul de a-L marturisi si El va fi cu noi, este vremea sa ne apropiem de El in rugaciune staruitoare si sa ne dorim sa fim cu El. Este vremea aceasta de 2000 de ani, cum de n-am vazut pana acum?

Nicoleta

miercuri, 14 ianuarie 2009

Rugaciune pentru aproapele


Astazi de dimineata m-a cuprins tristetea, vazand cat de neputinciosi suntem in fata suferintei. Citeam despre un pui care isi doreste sarbatori pentru ca doar atunci oamenii sunt buni si ii ajuta pe cei in nevoie. Poate financiar nu-i putem ajuta pe toti, dar cu rugaciunea DA.
Si cum Domnul asculta fiecare suspin al inimii noastre, va astept sa ne rugam impreuna pentru aproapele nostru:

-parintii duhovnici care au multe ispite si din cauza pacatelor noastre;
- Luca-Ioan, un baietel de 3 ani care a suferit azi o interventie chirurgicala la piciorus;
- Claudia Andreea, un inger cu o tumora rea (banuiesc un neuroblastom) si care are nevoie si de ajutor financiar
- Catalin Stefan, care are 17 ani si leucemie acuta mieloblastica
- Catalin, Alina care doresc sa-si intemeieze o familie.

Rugăciune pentru părintele duhovnic
Mântuieşte, Doamne, pre părintele meu duhovnicesc (numele) şi pre toţi fiii duhovniceşti şi pre fraţii noştri întru Hristos şi pre toate rudeniile cele după duh şi după trup, întăreşte-i, apără-i şi miluieşte-i, dă-le mângâiere în scârbe şi vindecare de boale. Doamne, trimite-i lui harul Sfântului Duh şi, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, ajută-ne, Doamne, să ne îndreptăm viaţa şi să ne mântuim sufletele noastre. Amin!

marți, 13 ianuarie 2009

Jurnal de ostas

Bunicul meu s-a nascut in 1912 si a fost un om foarte respectat in satul sau, munca lui este inca prezenta acolo desi a trecut la Domnul acum mai bine de 10 ani. N-a fost nici dascal, nici preot, a fost tamplar. Si nu exista casa veche in acel sat care sa nu aiba lemnarie facuta de mainile lui.

Era un om bland si calculat, cu credinta puternica in Dumnezeu, ar fi vrut sa fie preot, dar a ascultat de dorinta tatalui sau si a ramas in satul natal, ca tamplar.

Avea 29 de ani si o fetita cand a fost concentrat pe front; a plecat de acasa pe 10 aprilie 1940 si s-a mai intors in satul sau prin 1945. A avut si doua perioade scurte de concediu.

In 1941 a fost luat prizonier impreuna cu multi alti soldati romani, in luptele de la Odessa.

Acesta este jurnalul sau de razboi; e scurt, dar semnificativ pentru coordonatele pe care traiau oamenii in acele timpuri.



"Amintire din 7 iulie cand stateam in Bogdanesti, in transee si ne-a batut artileria rusa 3 zile in sir. Iar pe data de 10 iulie am fost dati un pluton la dispozitia companiei 24 Infanterie si noaptea inspre 11 am pus piciorul pe pamantul cel mult dorit al Basarabiei. 2 zile am luptat cu ei. Iar pe ziua de 14 am fost dati la dispozitia companiei 11 Siret si am plecat de am deplantat cateva brese de mine. Eram cu 2 grupe, eu cu una si Sergentul Cretu cu alta si mergand sa ne indeplinim misiunea am ajuns in marginea satului Tiganca. Am descoperit 72 de mine anti pe care le-am adunat si le-am dat foc; si mergand mai departe am ajuns in satul Gheltasu unde am gasit 4 brese si am facut la fel.
..........................
Iar in ziua de 4 August se face adunarea companiei si vine Dl capitan si ne intreaba care suntem Distrugatori, iar eu si cu sergentul Gandu am iesit afara din front si am spus ca noi suntem. Ma cheama pe mine capitanul si-mi arata schita unui...de dincolo de Nistru si imi spune sa mai iau pe sergentul Gandu si inca un om , sa trecem Nistrul si sa-l distrugem. Mi-am luat material, mi-am facut cruce si mi-am luat ramas bun de la prietenii mei si am plecat cu Dumnezeu inainte."-sergent Ioan Craciun

va urma

luni, 12 ianuarie 2009

O duminica fara Sfanta Liturghie


Am stat putin in cumpana daca sa scriu...poate il sterg inainte de a-l publica...

Vreau doar sa scriu despre durerea pe care am simtit-o intr-o duminica. Eram cu sotul in vizita la socri, iar in acea duminica masina noastra nu mergea. De obicei ocoleam biserica din sat, caci auzisem multe lucruri nedemne...Dar in acea zi nu aveam cum sa ajungem pana la oras...

Pe drum ne gandeam ca am putea gasi biserica inchisa, desi era duminica si ora 10, dar era carare prin zapada, poarta deschisa si curtea bisericii maturata...asa ca ne-a trecut teama.

Am intrat si ne-am asezat mai in spate, se canta ceva, se rugau oamenii...Speram sa nu fi intarziat chiar atat de mult si asteptam sa prindem firul slujbei, sa intelegem si noi ce se petrece.

Era cald si bine in biserica, cateva capete imbrobodite s-au intors spre noi, trei brazi frumosi, impodobiti dominau mijlocul naosului, o lumina diafana se strecura cu indrazneala prin fereastra.

Si noi asteptam sa intelegem ceva...am auzit cateva rugaciuni de multumire si de binecuvantare pentru noul an ce avea sa inceapa in cateva zile, apoi un luuung pomelnic cu aproape toti cei din sat, cateva colinde, dar nici urma de Sfanta Liturghie...Si parintele a terminat...

Noi inca asteptam sa intelegem...si parintele ne-a spus ca baba Safta care coace prescurile a refuzat sa mai coaca si a patra prescura, cea pentru duminica! Au fost patru zile de sarbatoare si ea s-a ostenit sa coaca prescurile asa ca pentru cea de-a patra n-a mai avut energie...Iar fara prescura nu se poate tine sfanta slujba.

Am plecat dezamagiti, suparati, chiar furiosi, convinsi ca se apropie sfarsitul lumii...

Dar intr-un final am inteles...am fost acolo sa vedem ca Dumnezeu e ingaduitor si fata de noi cand lipsim, caci si noi suntem madulare ale Bisericii. Am aflat ca asa cum noua ne-a lipsit Sfanta Liturghie in acea duminica asa si noi ii lipsim Domnului atunci cand nu mergem la slujbe, desi am putea, dar suntem prea osteniti sau e mai cald in casuta noastra. E nevoie de noi caci biserica e un madular viu si sufera pentru fiecare voce ce nu canta la Liturghie.

Am inteles ca preotii pot gresi, dar si noi gresim, dar pe noi nu ne judecam prea aspru pentru ca noi suntem doar "nimeni" care intra si apoi poate pleca sau nici nu vine. Nu e chiar asa, caci Domnul ne stie fiecare pas, ne aude fiecare cantare si abia asteapta sa fie cu noi acolo, in casa Sa.

Sa mergem deci la Sfanta Liturghie cat de des putem, caci de va ingadui Domnul sa ajungem vremuri in care vom fi lipsiti de ea, vom simti mangaierea amintirii!
Nicoleta

joi, 8 ianuarie 2009

Unde incepe falimentul moralei?

Citeam acest articol al domnului Mircea Cartarescu si am ramas surprinsa de pozitia domniei sale in legatura cu subiectul educatiei si al moralei la romani. Ma mir ca domnia sa este atat de atins de decaderea morala a romanilor. Aceasta degradare e fireasca: constiinta crestina e pe patul de moarte privegheata de intelectualii nostri, iar cea "juridica"(adica sa-i fie frica romanului de lege) inca nu s-a trezit. Daca nesocotim poruncile lui Dumnezeu, le nesocotim pe toate nu doar una singura: de ce e mai putin grav sa desfranezi decat sa furi? Sigur, intr-o lume centrata pe sine, sa te simti amenintat de aproapele tau este cel mai grav lucru.
Intr-o lume care L-a uitat pe Dumnezeu si legile Sale, morala e doar un instrument de limitare a comportamentului. Si aceasta morala tinde sa se opreasca la deranjarea acestuia: libertatea mea se termina unde incepe libertatea celuilalt. De asta avem o zicala foarte iubita: "hotul neprins e negustor cinstit". Dar inaintea Lui Dumnezeu "isi fura singur caciula".
Cand un "formator de opinie" considera ca unele dintre legile Lui Dumnezeu sunt depasite si interpretate gresit, cum ar putea sa functioneze celelalte (sa nu furi, sa nu ucizi)? Daca homosexualitatea este "doar o pata de culoare" de ce nu ar fi si hotia o simpla aventura? Morala crestina nu e un set de reguli, este un mod de viata, un mod de viata traditional, curat, rodnic. Dar noi ne dorim atat de mult fatada slefuita a vestului , chiar daca are miros de necuratie; daca necuratia este in spatele usilor inchise, noua ne convine. Iar mai nou, daca e colorata si inedita poate iesi si in strada.
Excluderea educatiei religioase din scoli (eventual introducerea celei sexuale) va face ca lucrurile sa mearga din ce in ce mai prost. Asa ca e bine sa ne pregatim, domnilor carturari, de vremuri si mai rele!

Oamenii sunt debusolati, confuzi, nu stiu incotro s-o apuce nu din lipsa de educatie (=civilizatie) ci din lipsa unei legaturi cu Creatorul lor. Orice copil care ramane fara mama va purta aceasta lipsa in inima toata viata, indiferent cat de iubit va fi de cei care-l cresc. Cu atat mai mult lipsa legaturii cu Dumnezeu lasa urme. Psihologic vorbind un copil isi asculta parintele pentru ca il iubeste si nu pentru ca se teme de pedeapsa. Acelasi lucru este valabil si in legatura dintre om si Dumnezeu. De cine sa asculte un om care nu-L cunoaste pe Dumnezeu sau nu crede in El? Asculta de cei ce scriu in ziare sau apar la televiziune sau de cei considerati luminatori ai poporului.
Si inca un amanunt semnificativ: exista cercetati stiintifice(laice) care sustin cuvintele Sfintilor Parinti. Studii recente arata ca adolescentii care privesc imagini pornografice isi incep viata sexuala mai devreme. Acelasi lucru il spun si Sfintii Parinti: ca samanta pacatului intrata in om creste si ajunge copac ce darama casa. O neascultare neconstientizata va duce la alte si alte caderi ale omului.

PS. De obicei nu citesc textele domnului Cartareascu, astazi a fost o intamplare, dar imi amintesc cu durere un articol al domniei sale in care eram acuzati de un fel de orbire intelectuala ce ne impiedica sa vedem culoarea imaculata a ...noroiului.

Nicoleta

miercuri, 7 ianuarie 2009

Rugaciune pentru aproapele


Imi cer iertare pentru intarzierea de astazi, abia acum reusesc sa postez ... Sa reiau, cei care doriti sa va rugati pentru cei in nevoie, bolnavi sau cu alte probleme, sunteti bineveniti. De asemeni, astept la comentarii persoanele sau situatiile care considerati ca au nevoie de rugaciune.


Saptamana aceasta ne rugam pentru:

- incetarea razboiului din Gaza, ca Domnul sa-i lumineze si pe unii si pe altii si sa fie pace;

- Isabela, o rugaciune speciala, ca Domnul sa-i binecuvanteze munca si sa-i rasplateasca dragostea de aproapele si eforturile;

- Aurelian, care sufera de o afectiune rara ce s-ar putea complica

- Victor Damian, un baietel cu craniofaringiom care are nevoie si de ajutor financiar urgent, a carui poveste o gasiti aici.

-Elena, nasa mea, care are o afectiune neurologica grava.


A, si sa nu uit: icoana pe sticla si cartile sunt inca disponibile, daca le doreste cineva.


Rugaciune pentru copilul bolnav


Te rugam Doamne, vindeca durerea acestui copil(numele). Alunga de la el toata boala si toata neputinta. Tu, care esti doctor al sufletelor si al trupurilor, arata si acum puterea milostivirii Tale. Vindeca-l pe el, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu rugaciunile pe care le inalti inaintea Fiului Tau si Dumnezeului nostru. O, Doamne Iisuse Hristoase, primeste putina noastra rugaciune pntru copilul acesta(numele), stinge-i focul ce l-a cuprins, inceteaza-i boala, ridica-l din patul durerii, intru marirea Ta. Ca Tu esti Cel Care vindeci neputintele, Hristoase Dumnezeule si Tie marire inaltam in vecii vecilor. Amin.

duminică, 4 ianuarie 2009

Ne-am intors...

Va dorim un an binecuvantat de Dumnezeu cu cele de folos spre mantuire.

Noi ne-am intors de pe unde am umblat, odihniti, si plini de bucurie; parca in ultimele zile imi era un pic dor de casuta noastra si de rutina mea zilnica...Dar sa va povestesc pe unde ne-au purtat pasii...si rotile.

Am plecat spre Campina abia pe 24 decembrie, foarte de dimineata, caci nu vroiam sa prindem aglomeratia infernala ce se produce de obicei la iesirea din Bucuresti; asa ca am ajuns la o ora matinala, numai buna de ajutat la framantat cozonacul. Buni avea toate ingrdientele pregatite, ne astepta sa ii tinem de lighean. Si a iesit un cozonac minunat, ca de fiecare data.


Apoi am cautat si gasit bradutul cel mai potrivit pentru noi, care a fost cioplit si impodobit cu multa bucurie si cu multe colinde. Desi Domnita noastra inca nu intelege semnificatia sarbatorii si nici a bradutului, s-a bucurat sa se joace cu podoabele si sa ne asculte cantand colinde. Acesta este rezultatul



In dimineata Cracuinului, ne-a trezit foarte devreme, caci Sfanta Liturghie incepe aici la ora 5. Ajunsi la biserica am avut o prima surpriza: curtea bisericii era luminata de candele facute de copii, lucru care ne-a facut sa intram mai repede in atmosfera de sarbatoare. Casuta de turta dulce din biserica a fost o alta surpriza placuta: Am trait apoi, ca in fiecare an, o liturghie minunata, ne-am simtit ca pastorii, veghind in linistea noptii nasterea Pruncului sfant. Bucuria ne-a fost intregita de cuminecare si de darurile primite de la parintele Petru (felicitari, turta dulce, ciocolata).

O craciunita ce duce vesela darul primit la Biserica:
Si darurile:
Zilele Sarbatorii au continuat pentru noi cu bucuria de a fi impreuna. Am mers si la parintii sotului, apoi la nasii nostri, impreuna cu care am intrat mai bine in lumea copilariei. Asa ca pe un ger cumplit si zapada, ne-a aventurat la malul marii sa privim cu se sparg valurile de tarm, apoi in oraselul copiilor, unde am pozat (ca orice parinte mandru de progresele odraslei) prima "invarteala" in carusel a domnitei; pe seara am mers sa ne jucam la caldurica impreuna cu alti copii, cautandu-l pe "ios caciuna". Oare unde s-a ascuns mosul asta? Duminica dintre sarbatori am avut si o surpriza dureroasa: o zi fara Sfanta Liturghie...


Trecerea in noul an a fost linistita, am fi vrut sa mergem la biserica, dar micuta noastra avea nevoie de somnul ei de frumusete. Asa ca am admirat de la balcon focul de artificii, am servit o feliuta de tort (cu blat de bezea si crema de ciocolata si zmeura) si ne-am culcat. Dimineata am fost pregatiti de Sfanta Liturghie, pe care atat de mult o doream dupa duminica fara aceasta bucurie. Si o fotografie cu biserica noastra draga:

Nu puteam pleca fara a ne bucura mai bine de zapada. Despovarati de Domnita am plecat la Sinaia. Desi drumul a fost dificil datorita aglomeratiei, ne-am simtit bine. La cota 1400 erau multi turisti pe schiuri, pe sanii, cu carucioare de copii si frig, ceata, asa ca am coborat repede. Ne-a placut drumul pana acolo, pe jos si apoi cu telegondola, asa ca odata ajunsi n-a mai avut nici un farmec si ne-am intors.

Am venit acasa plini...de bucate si bucurie. Si cu dorinta de a ne apropia si mai mult de Hristos, caci tare e bine langa ieslea Sa.

Nicoleta