Educatie sau abuz

Stiu, stiu, am mai scris pe tema asta, dar suntem inepuizabili cand devenim frustrati!
Ieri in parc, o bunica si un baietel mai nazdravan (in sensul de copil activ, nu obraznic) care dorea sa faca lucrurile mai in stilul lui. Asa ca, desi avea in jur de trei ani, se dadea singur pe topogan, ba chiar incerca s-o atraga si pe bunica sa-l alerge.
La un moment dat cade si se loveste la fata. Iar bunica vine furioasa la el (fireste, nu?) il ia dintr-o zmucitura de jos si ii arde cateva perechi pe palme (la fund) ca sa nu-l doara doar intr-un singur loc!
Apoi il duce la banca, sa-i curete nisipul din gurita, timp in care ii torna in cap o multime de invective si reprosuri pentru neascultarea si purtarea lui cea rea. Oare copilului nu-i era suficient sa indure durerea si nisipul din gurita? Iar bunica nu s-a gandit ca nici ei nu i-ar placea sa mai primeasca una in spate cand e deja la pamant?
Nu as vrea sa ma tina minte nepotii mei ca o baba nemultumita si bodoganitoare, careia ii sare mustarul din nimic si total lipsita de empatie. Sper sa tin minte chestia asta si peste 30-40 de ani!
Clar asta nu se incadreaza in conceptul de educatie! Eu as spune chiar ca ar fi un pic de abuz emotional, pentru ca pedeapsa primita de copil a fost in neconcordanta cu vina si mult exagerata. O pedeapsa corecta si folositoare ar fi fost plecarea din parc dupa primele avertizari legate de neascultare. Ca sa nu mai spun ca in urma unei astfel de experiente un copil invata ca solutia frustrarii este agresivitatea.

Si un cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur referitor la educatie:
"Inchipuiti-va ca sunteti niste mesteri care lucreaza statui si ca statuile sunt copiii vostri. Asupra lor sa aveti indreptata toata atentia. Sculptati aceste minunate opere pentru Dumnezeu. Scoateti ce e de prisos si adugati ce lipseste. In fiecare zi sa cercetati si sa descoperiti la copiii vostri cate o noua calitate, ca s-o sporiti si s-o imbogatiti; la fel sa faceti si cu defectele, cum decoperiti vreunul, indepartati-l".

Nicoleta