Ce mai citim...

...la grupa mica.

Ne lac cartile foarte mult. E drept ca in ultimul timp eu personal n-am mai pus mana pe o carte pentru mine, din lipsa de timp, dar intru si eu in categoria iubitorilor de carti. Cu toate acestea rar, in ultimul timp, achizitionam carti pentru ca bunica suplineste cu succes aceasta lipsa a noastra. Acum, eu o las sa-si faca placerea, la ea fiind si o deformatie profesionala (este profesoara de limba romana), si ne bucuram de darurile ei.

De multe ori ma deranjeaza in cartile pentru copii desenele nepotrivite pentru vartsa careia se adreseaza cartea, sau rimele schioape, continutul sarac si lipsa de invataminte al textului. Ma bucur cand un copil are ce invata dintr-o carte si cand poate admira desene frumoase.

Ultima data cand bunica i-a adus Mariei carti, am gasit una care ne place in mod deosebit. O citim zilnic, o data sau de mai multe ori.

Iat-o: o carte dulce, cu versuri frumoase, si cu multe invataminte. Ilustratiile sunt admirabile, delicate si foarte reusite. Singurul defect al cartii este ca e se termina prea repede!

Si pentru ca mi-a placut atat de mult am cautat si celelalte carti ale autoarei. Am gasit acest site unde pot fi gasite toate cartile Luciei Muntean. Intentionez sa achizitionez macar cateva dintre ele, sunt sigura ca Maria va fi incantata. Pe site puteti sa vedeti cate o pagina din fiecare carte.

Va dorim lectura placuta si cu folos

Tot Maria...

Maria mananca pentru prima data Dinner mints:
- Mmmmm, ciocolatica asta e umpluta cu pasta de dinti!

Maria...

Off, imi este tot mai greu sa scriu aici, desi imi doresc. Ma gasesc in fiecare zi intre cel mic care ramne cu mine acasa, cuminte, zambaret si papacios si draga noastra cea mare care sta cateva ore la gradi. Imi propun in fiecare zi sa fiu mai organizata si sa ajung si pe aici mai des, dar la sfaritul zilei visez doar perna mea...
Cu toate aceste preocupari deloc moderne, nu pot sa nu notez in acest jurnal al meu dulceturile Mariei:

Maria, expert lingvist, se uita la Emanuel care jumuleste de zor o revista. Vine in viteza la mine:
- Mami, Emanuel a guguloit ziarul!

Maria, actrita in devenire, este foarte suparata si plange de zor in sufragerie. Cand se linisteste vine in in dormitor unde eu ma joc cu Emanuel si vrea sa se impace cu noi. Dupa cateva complimente bine plasate, spune:
- ...si nici nu s-au uscat...
- (eu) ce nu s-a uscat?
- (ea)...lacrimile pe obraz!!

Parintele Sofian Boghiu

Astazi se implinesc 8 ani de la trecerea la Domnul a parintelui Sofian Boghiu.

Cat de vii sunt inca cuvintele sfintiei sale! Mi-a placut tare mult acest fragment despre smerenia in casatorie:

"- Cum se poate practica smerenia în căsătorie?

- Foarte usor. În primul rând, sotul si sotia să fie cuviinciosi unul fată de altul, să nu se jignească unii pe altii, să fie de acord în cresterea copiilor. Se întâmplă în familii ca tata să-si iubească copiii într-un anumit fel, respectându-le toate gusturile si să-i facă astfel obraznici. Mama caută să-i învete să se roage, să postească, să nu spună vorbe de rusine. Or, copilul ascultă, e foarte inteligent si foarte atent, primeste si priveste în jurul lui, iar acest dezacord între mamă si tată este un dezastru pentru el. Asa încât smerenia înseamnă în primul rând bună-cuviintă si respect reciproc între sot si sotie; înseamnă lupta împotriva mândriei. Acest lucru trebuie transmis în familie si, dacă se poate, nu numai copiilor. Copiii sunt influentati: ceea ce văd în casă, aceea fac în viata lor. Mai sunt însă si nepoti, strănepoti, cumnati si cumnate care au nevoie de această virtute dumnezeiască, de această smerenie, care înseamnă, între altele, si buna-cuviintă fată de celălalt. Să nu spui ceva prin care să-l umilesti pe celălalt, să-l rusinezi, ci să încerci să-l ajuti cu adevărat. Dacă îi spui sincer niste lucruri, el simte, te aude si te respectă. Dacă îi spui cu un aer de învătător, atunci te înghite, dar nu respectă ceea ce-i spui. De aceea, sinceritatea si buna-cuviintă sunt primele virtuti care întăresc si sustin virtutea smereniei într-o căsnicie."

Leapsa

Intrand acum cateva zile pe Blogul omului frumos , ce putea sa gasesc decat ceva…frumos ! O leapsa despre carti. Si citind cu invidie sumedenia de carti scrise acolo ma gandeam ce bine mi-ar pare sa raspund si eu la ea. N-am cu ce ma lauda, dar mi-ar place sa-mi fac un mic inventar. Nu mica a fost surpriza mea cand am vazut ca leapsa imi este transmisa si mie (m-am mirat cu atat mai mult cu cat am fost cam inactiva ultimul timp pe blog). Asa ca azi am purces a-mi chinui putinii neuroni functionali, sa-si aminteasca ce au citit anul asta.

Cate carti ai citit pana acum in 2010?
Sincer nu prea stiu, vreo 20, dar mai subtirele …Cateva titluri :
Imn pentru crucea purtata – Virgil Maxim,
Doamne, strigat-am – Aspazia Otel Petrescu,
Marturisiri din mlastina disperarii- Dumitru Bordeianu
Audienta la un demon mut- Parintele Savatie Bastovoi
Despre educatie- Sfantul Vladimir, Mitropolitul Kievului
Profesorul Nicolae Paulescu sau stiinta marturisitoare,
Jane Eyre - Charlotte Bronte

Cate carti de fictiune si cate de non-fictiune?
Doar vreo 4 de fictiune.

Care este proportia de scriitori barbati/femei ?
Mult mai multi barbati.

Care este carte preferata citita pana acum in 2010 ?
Doamne strigat-am.

Care este cartea care ti-a placut cel mai putin pana acum in 2010?
Doua milioane de kilometri in cautarea adevarului - Klaus Kenneth

Ai inceput vreo carte si nu ai putut sa o termini ?
Prin fereastra temnitei-Sfantul Nicolae Velimirovici

Care este cea mai veche carte citita ?
Nu stiu sigur, dar printre primele carti citite se afla povestile fratilor Grimm.
Cea mai veche carte de la noi din biblioteca este o Santa Scriptura de la 1874, mostenita de la nasul meu, aproape impecabil pastrata, doar catea fire de scotch o strica.

Dar cea mai noua ?
Parintele Arsenie Boca- Despre dragostea Lui Dumnezeu fata de oameni

Cea mai lunga si cea mai scurta carte ?
Lunga : Sfanta Scriptura
Scurta : povestile prescurtate pe care le citesc Mariei

Cate carti imprumutate si/sau de la biblioteca ?
Nici una. Abia reusesc sa citesc ce cumpar, desi in copilarie locul meu preferat era biblioteca oraseneasca din Campina, iar din perioada facultatii am amintiri minunate legate de BCU M. Eminesc din Iasi

Cate carti citita sunt traduceri ?
Mai bine de jumatate

Care este cel mai citit autor anul acesta ?
Nu stiu.

Ai recitit vreo carte ?
Daaa, Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani, chiar de mai multe ori pe zi J

Care este personajul preferat din cartile citite pana acum ?
Domnisoara Firicel ma incanta si ma amuza teribil

Ce tari ai vizitat prin cartile citite ?
Anglia, India, tari din America de sud, Elvetia, Germania

Ce carte nu ai fi citit daca nu ti-ar fi fost recomandata ?
Doua milioane de kilometri in cautarea adevarului

Ca scriitori descoperiti in 2010 ai vrea sa citesti mai mult ?
Virgiliu Gheorghiu

Este vreo carte a carei lectura iti pare rau ca ai amanat-o ?
Monahii purtatoare de lumina in intunericul comunist - ierom. Siluan Antoci

Mi-a placut tare mult acest exercitiu si mi-a redeschis apetitul pentru lectura, asa ca plec sa citesc. Daca va place leapsa asta, astept cu drag sa citesc ce-ati citit !

Casuta Sfantului Ioan Rusul

Dupa cum bine stiti am evalvie la acest sfant pe care il simt atat de cald si aproape de inima mea. Cu toata nevrednicia mea sfantul nu ma paraseste niciodata.
De curand am aflata ca parintele Macarie, staretul Manastirii Sfantul Ioan Rusul din Slobozia vrea sa faca o casuta pentru sfant: adica o racla pentru sfintele moaste.
Pana acum acestea sunt tinute intr-o cutiuta de lemn, dar cu siguratnta Sfantul merita o casuta mai potrivita. Pentru acest lucru este nevoie de argint, aur sau banuti - pot fi donate oricare dintre acestea. Daca aveti bijuterii care nu va mai folosesc, din aur sau argint, sau monede de argint (era un obicei mai demult sa se puna monede in baita copilului dupa botez) pe care vreti sa le donati sau puteti ajuta cu ceva banuti, cu siguranta Sfantul Ioan Rusul nu va lasa nerasplatita bunatatea voastra.
Cum le puteti trimite aflati de aici.

Emanuel in apa "Iordanului"

17 iulie 2010
"Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat"

De-ale Mariei...

Maria, privindu-si genunchii cu urme ale unor julituri mai vechi comenteaza:
- M-am maritat!
- !!??
(stiti vorba: pana te mariti iti trece)

Cum sa cumperi biscuiti cu banuti imaginari si La Multi Ani!

Maria iese cu bunica in parc. La intoarcere cere biscuiti, dar cum buni iesise fara finante ii spune ca nu are cum sa-i implineasca dorinta. Maria accepta aparent situatia, dar in dreptul urmatorului magazin cere din nou. Primeste acelasi raspuns.

- Dar am eu banuti aici in buzunar si incepe sa se caute la pantalonasii fara buzunare. Uite buni, spune ea intinzand mana, ia banutii astia si ia-mi biscuiti (deschide pumnul si ii ofera bunicii bani imaginari)

- Maria, eu nu pot sa-ti iau biscuiti cu banutii acestia, dar mergi tu si-ti ia singura, spune buni acceptand initial banutii.

Maria isi ia inapoi banutii, intra in magazin, unde doamna o cunoaste si ii iese in intampinare(doamna nu auzise discutia dintre bunica si nepoata). Fetita se apropie de cutia cu biscuiti si priveste, doamna ii ofera un biscuit. Inainte ca Maria sa-l primeasca, bunica intra si ea in magazin si ii spune vanzatoarei ca fetita are in pumn doar banuti imaginari, dar oferta ramane valabila. Totusi Maria insista ca vanzatoarea sa primeasca banutii din mana ei:

-Da, sunt suficienti pentru un biscuit, spune vanzatoarea zambind.

Si Maria este fericita pentru afacerea facuta, a ramas ea fara bani, dar se poate delecta cu un biscuit inainte de cina!

Nu incercati asa ceva acasa! Pentru asta trebuie sa ai 3 ani si incredere nelimitata in tine!

Si o fatuca inocenta:

LA Multi Ani, draga mea!

Iti multumim pentru toate clipele minunate pe care ni le-ai oferit in ultimii trei ani, pentru lacrimile varsate din grija pentru tine ca si pentru cele varsate de ras vazandu-te sau ascultandu-te. Pentru razele de soare pe care le-ai adus in fiecare zi in vietile noastre si pentru toate lucurile "cuminti" pe care le invatam prin tine.

Mami si Tati

Cum putem trece cu bine prin cezariana

Exista sarcini care se termina asa cum nu-si doreste mama, adica prin cezariana. Uneori pentru binele copilului sau al mamei sau al ambilor se alege aceasta cale. Eu sunt totusi incredintata ca Dumnezeu pune un motiv in tot ce ni se intampla. Nu pot spune care este acesta, inca ma mai intreb de ce mi s-a intamplat mie la prima saricna sa nu pot naste altfel, dar pe de alta parte ma bucur ca ambii mei prunci sunt sanatosi, binecuvantati cu toate darurile ceresti pe care le-am dorit si atat de minunati ca ma intreb ce am facut bine pe lumea asta pentru a primi asemenea daruri.
Nasterea prin cezariana poate fi o cruce greu de dus, poate nu fizic, desi dureri exista si se prelungesc uneori destul pentru a ne pune rabdarea la incercare. Dar atrage dupa sine intrebari fara raspuns, vini nemarturisite si dorinte imposibile, uneori.
Experienta celor doua cezariene m-au invatat multe legat de recuperarea rapida si eficienta a mamei dupa o operatie majora facuta la un om sanatos.
Prima cezariana a fost facuta de urgenta, Maria a fost scoasa la nici cinci minute de la anestezie, iar eu am bajbait putin pana am stiut ce este mai bine sa fac.
Emanuel s-a nascut prin cezariana «la rece « (varianta nasterii naturale dupa cezariana este disponibila pentru cine doreste doar in spitalele private din Romania), iar eu am fost pregatita. Desi interventia a doua mi s-a parut mai dificila si mai dureroasa, recuperarea a fost mult mai rapida si usoara, asta datorita si experientei anterioare.
Iata cateva lucruri care m-au ajutat a doua oara :
- mai intai am avut norocul sa nasc ambii copii intr-un spital prieten al copilului, cu rooming in, alaptare, copilul adus la mama cat mai rapid dupa nastere. Pe Maria mi-au adus-o la jumatate de ora dupa nastere, iar apoi, desi eram in ATI, mi-o aduceau la doua ore s-o alaptez. Iar dupa mobilizarea din pat au lasat-o cu mine tot timpul. Pe Emanuel l-am nascut seara, l-am primit la alaptat la o ora dupa ce am nascut (l-ar fi adus mai repede, dar aveau o urgenta) si mi l-au adus de tot atunci cand l-am cerut, imediat ce m-am dat jos din pat.
- Una dintre durerile mamicilor care nasc prin cezariana este detasarea pe care o simt legat de acest moment atat de important si minunat din viata lor. Vestea buna este ca aceasta detasare nu este data de modul in care vine pe lume pruncul ci de…benzodiazepine (dragele de ele!). Benzodiazepinele sunt folosite atat pentru calmarea mamei cat si pentru relaxarea musculara. Sunt chiar iubite de medicii anestezisti, dar atrag dupa sine acea stare de detasare, de parca mama nici n-ar fi acolo. Mie mi-a luat cateva luni pana m-am "prins" de ce m-am simtit asa la prima nastere…si mi-am confirmat presupunerea cu ocazia celei de-a doua . La Emanuel am rugat anestezista sa nu-mi dea benzodiazepine si totul a fost diferit. N-am simtit euforia endorfinelor pentru ca nu am nascut natural, dar am fost implicata emotional in nasterea fiului meu. Si nici n-am mai adormit dupa ce l-am vazut :)
- Mobilizarea rapida este alt lucru care m-a ajutat sa plec in doua zile din spital. La Maria am stat 20 de ore in pat pentru ca am nascut la pranz. La Emanuel am stat 10 ore. Diferenta a fost ca a doua oara n-am mai avut ameteli si m-am simtit in putere mai repede. Sigur, aceste lucruri depind foarte mult de toleranta fiecareia la durere (n-am avut peri-epidurala). Mie durerea mi s-a parut un barometru al limitelor mele fizice si l-am luat in seama, trecerea peste limitele organismului poate sa nu fie o idee buna in situatia unei operatii. Mobilizarea inseamna sa scapi de perfuzii, sonda si de anticoagulante.
- Grija pentru cel mic. Am avut ambii copii langa mine imediat ce m-am ridicat din pat. In ambele cazuri am primit oferta de la personalul medical sa ii aduc inapoi la nou-nascuti daca nu ma desurc. Dar m-am descurcat, desi au fost si momente mai grele. Maria s-a multumit tot timpul cu ce a supt, ea nu-i nici acum prea mancacioasa, dar Emanuel nu s-a saturat cu colostrul asa ca intr-o seara am cerut pentru el lapte praf. Nu consider asta o tragedie, mi se pare firesc sa hranesti copilul atunci cand ii este foame. Ca sa nu mai spun ca sunt si copilasi care fac hipoglicemie dupa nastere ; la noi nu se testeaza de rutina glicemia la nou-nascuti asa ca putin lapte poate face diferenta intre a pleca acasa cu un copil sanatos si a pleca cu un copil care a facut o convulsie in prima zi de viata! Ceaiul de chimen si anason si pusul la san al copilului cat mai mult si des cu putinta fac minuni pentru aparitia laptelui, chiar si in cazul cezarienei.
- Ce n-am facut de data asta si as face data viitoare (hihi) ar fi sa rog medicul sa-mi spuna ce face, astfel as avea un control mai bun al situatiei si n-as mai fi surprinsa sa aud un tipat de bebelus in sala de operatie :)

Dumnezeu este cu noi!

Sau Emanuel.

Acesta este noul nostru motiv de bucurie si multumire! Desi are aproape 3 saptamani, abia acum reusesc sa-mi adun gandurile pentru a va impartasi bucuria noastra.

Si ii multumim Domnului in fiecare moment pe care il impartasim alaturi de copiii nostri pentru aceste binecuvantari ceresti, pentru mila Lui revarsata peste noi prin ei, pentru ca sunt atat de minunati incat ne simtim nevrednici de aceste daruri. Desi initial nu ne puteam vedea decat ca parinti de fetite, acum simtim o mare bucurie ca il avem pe el, nu un baietel, ci pe el!

Nasterea lui a fost simpla, sau asa se poate considera, pe 31 mai, seara, prin cezariana. Recuperarea rapida, laptele venit cu viteza avand in vedere ce mancacios este, bucuria deplina prin intregirea familiei in doua zile. Pe toate le-am gustat din plin, asa cum facem cu fiecare minut de cand a aparut in viata noastra.
Cum l-a primit Maria pe fratiorul ei? Mai intai l-a studiat, apoi a venit sa verifice daca mai este ceva in burtica, am apasat burtica asteptand raspunsul pe care de obicei il primea de la fratiorul ei: un genunchi impins sau o miscare mai ampla. Nimic. Ma intreaba unde este Emanuel din burtica, iar raspunsul meu ca este pe pat o nemultumeste si concluzioneaza: "Mai este un bebe in burtica!" .

Sfantul Ioan Rusul

Dupa cum stiti maine Biserica noastra sarbatoreste pe Sfantul Ioan Rusul, un sfant foarte drag mie. Cu ingaduinta Lui Dumnezeu am ajuns in Evvia in urma cu patru ani si sfantul acesta mi-a ramas lipit de inima. Nu stiam eu prea multe, citisem totusi cartea, ma impresionase viata sfantului dar trairea mea nu trecea mai departe de cat putea gandi mintea. Acatistul facut insa la racla cu sfintele sale moaste impreuna cu ceilalti pelerini si toate semnele minunilor prezente in biserica din Evvia au miscat ceva in sufletul meu. De atunci il simt foarte aproape si m-a ajutat de foarte multe ori. Poate acesta este motivul pentru care as fi vrut sa alegem acest nume pentru baietelul nostru, dar Domnul a ales un altul...

Trusa mea medicala de urgenta este formata din cele doua flaconase luate din Evvia, unul cu ulei sfintit si celalalt cu aghiasma. La fiecare problema medicala a mea sau a fetitei, ne-a scos din incurcatura, tamaduirea a fost rapida si completa. Nici nu stiu cum de mai este ceva in flaconasele acelea!

Si spre bucuria noastra in urma cu mai bine de un an am aflat ca exista si la noi o manastire cu hramul Sfantul Ioan Rusul, chiar aproape de noi. Si, mai minunat, ca unul dintre parintii dragi noua a fost numit staret acolo. Manastirea se gaseste la cativa kilometri de Giugiu, despre ea am scris aici. Pentru cei care doresc sa mearga maine acolo va pot spune ca nu veti regreta, parintele se pregateste de hram de mult timp, locul este minunat, copii au padurea intreaga sa se joace, ca sa nu mai spun de prezenta caprioarelor, a iepurilor si a paunilor.

Acatistul Sfatului Ioan Rusul

Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor si hramul familiei noastre

HRISTOS S-A INALTAT!
Pana azi nu am fost foarte constienta de motivul tainic pentru care am ales acest hram al familiei. Sigur, ne-am cunoscut de Inaltare, iar cand ne-am pus problema alegerii hramului, am avut mai multe optiuni. Parca nu puteam lasa de-o parte vreo sarbatoare care face sa vibreze sufletul nostru: orice sarbatoare inchinata Maicii Domnului, Nasterea Domnului, sarbatoarea Sfantului meu ocrotitor, sau chiar duminica femeilor mironosite. Si cu toate acestea am ales, impinsi cu tainica iubire de Mantuitorul, spre o zi atat de mare ca astazi alegerea noastra ne coplesteste. In fiecare an sarbatorim impreuna doar seara, pentru ca in fiecare an cade in mijlocul saptamanii, masa de hram o oferim doar la Biserica, nu este timp pentru mai mult si cu toate acestea nu ne-am fi putut alege o sarbatoare mai potrivita.
Si asta pentru ca suntem plamaditi cu o sensibilitate fata de martiriu, desi noi nu am putea duce o asemenea cruce, vietile sfintilor mucenici sunt cele la care noi vibram din toata fiinta, cu atat mai mult a sfintilor martiri pentru credinta si neamul romanesc. Ne imbarbateaza sacrificiul lor de sine si ne-ar fi tare bine daca i-am lua mai des ca exemplu. Si ca o coincidenta minunata, locuim in cartierul Aparatorii Patriei, construit pe vechiul sat in care au fost improprietariti veteranii Marelui Razboi. Iar strada noastra poarta nume de martir!
Port in inima imaginea bunicului meu, crestin, veteran in al doilea razboi monadial, detinut politic, tamplar, tata si sot; bland, smerit, simplu, epitrop toata viata al bisericii din sat care nu pleca duminica la Sfanta Liturghie pana nu-si cerea iertare de la sotie si de al copii si care la 80 de ani citea doar Sfanta Scriptura si ardea de dorul casei lui de la tara. N-ar fi povestit niciodata unor minti fragede de copii ororile razboiului, dar pe care mintile noastre iscoditoare de adulti le-au descoperit. A supravietuit razboiului si lagarului, iar in imaginea lui contopesc eu toate chipurile de martiri ale neamului nostru.

Pelerinaj in zi de sarbatoare

Nu puteam petrece mai frumos ziua Sfantului Gheorghe decat in pelerinaj... Si in ce locuri minunate am ajuns!

Vor vorbi mai mult imaginile decat eu pentru ca sunt atat de sarace cuvintele pentru a povesti

Mai intai Catedrala Episcopala din Giurgiu in asteptarea resfintirii:

Scoaterea sfintelor moaste:


Sosirea Ierarhilor:

Ungerea cu Sfantul si Marele Mir:Apoi am mers acasa la Sfantul Dimitrie Basarabov.

Pestera Sfantului:Scarile spre pestera:

Paraclisul amenajat in interior:Locul pe malul raului Lom, unde au fost descoperite sfintele moaste:

Apoi am plecat spre Ivanovo, o biserica saptata in piatra, monument UNESCO, aflata in rezervatia naturala a raului Lom. Fara poze in interior.

Poate credeati ca acest obicei ne apartine; se pare ca l-am imprumutat de la vecinii nostri:

Apoi biserica Draganescu, o adevarata carte de invatatura in fresca, semnata de parintele Arsenie Boca:
Cu ajutorul Domnului si al Sfintilor, am ajuns cu bine acasa, doar putin obosita, chiar daca am stat ore multe in picioare si am urcat zeci de trepte. Cred ca si bebelusului nostru i-a fost bine.

Cresa

Nu este usor sa duci un copil de doi ani la cresa. Dar cand s-a pus problema asta pentru noi, n-am avut alternative viabile, decat sa devenim parinti de week-end. Insa ea a fost incantata, fiind un copil foarte sociabil. S-a adaptat rapid la program si la tot ce se intampla acolo, a inceput sa fie mai independenta la masa si sa aiba mai multa initiativa, lucru de altfel, normal intr-o colectivitate de copii.
In plus n-am avut nici probleme medicale cu ea odata cu intrarea in colectivitate, mai ales ca este vorba de 20 si ceva de copii. A racit usor de cateva ori, lucru care se putea intampla in sezonul rece si daca nu era in colectivitate.
Ce m-a nemultumit pe mine de la inceput a fost prezenta televizorului deschis in sala lor. Dar, cum nu le poti avea pe toate, m-am bizuit mai mult pe interesul ei auditiv in detrimentul celui vizual pentru a fi protejata de acesta. Este adevarata ca nu se uita la televizor, n-o intereseaza imaginile decat daca sunt insotite de muzica placuta. Are o inclinatie deosebita spre sunete, lucru care i-a permis sa vorbeasca foarte repede si foarte bine si sa invete cantece, poezii ,rugaciuni cu o usurinta uimitoare. Asta, desigur, in detrimentul unor activitati vizuale, fata de care are putine procupari si performante nu la fel de bune.
Sa revin insa la problema mea. Programul ei de dimineata, ma refer la cel educational, mi s-a parut foarte subtire pentru ca nu a venit acasa cu vreo poezie noua invatata sau cu un cantecel ceva. Este adevarat ca au doar doi ani, dar trebuie sa aiba si ei o activitate acolo, nu?
Dar se pare ca au si chiar una foarte...adulta!!
Intr-o zi insa ma pomenesc ca-mi spune "lady ga-ga"!!?? Am ramas un pic descumpanita, mai ales ca eu auzisem de acest nume in urma cu 2 saptamani, atat de multe cunostinte tv avem noi. Am luat-o la intrebari si intr-un final mi-a spus ca doamna N le pune muzica si ei danseaza...

Nu exista nici o lege prin care un copil sa fie protejat de asa ceva in crese si gradinite? Nu mai exista si alte programe TV (daca este atat de indispensabil respectivul obiect) potrivite pentru copii (din punctul meu de vedere, nu exista nici un asemenea program la tv, dar nu decid eu acolo)?
Nu se mai poate dansa pe "Alunelu" si "Vine primavara"? Nu mai exista povesti de citit?
Si merg inca mai departe: nu exista sanctiuni pentru ingrijitori de cresa de stat care expun copiii la sexualitate?
Sunt foarte curioasa cum vor reactiona cand voi face putin scandal...Nu-mi sta in fire, dar ca mama si profesionist in sanatate mintala cred ca au depasit cu mult orice limita educationala, morala, profesionala si chiar legala. Anul trecut clinica de Psihiatrie a copilului si adolescentului din Bucuresti a organizat o conferinta pe tema sanatatii mintale a copilului de varsta mica, conferinta care a avut si o sectiune pentru educatori. Ghiciti cati au venit (personal am dus invitatiile in sectorul 4)? Vreo 30, in conditiile in care totul era gratuit si se ofereau si puncte. Asa de mult interes a existat pentru aceasta problema. Cred ca pe multi i-a motivat doar posibilitatea inscrierii intr-un program Phare alaturi de clinica (program Phare=bani, pentru cine nu stie). Asa ca nu ma mira foarte tare lipsa de cunostinte in ce priveste riscurile expunerii unor copii la lucruri nepotrivite varstei lor. Dar ma ingrijoreaza ca s-a ajuns, totusi, atat de departe!
Ce noroc ca nasc in nici doua luni si o voi scuti o perioada de binefacerile televizorului!

HRISTOS A INVIAT!

Tristi am fost si Domnul ne-a inveselit

Osteniti si Domnul ne-a odihnit,

Flamanzi si insetati si Domnul ne-a saturat.

Mai multa bucurie si mai multa lumina in zilele Invierii Domnului cred ca ne-ar sparge inimile, nu credeti?

HRISTOS A INVIAT! Lumina Invierii sa ne insoteasca toata viata!

sursa fotografiei

Sfantul Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi

Va fi, incepand de miercuri 24 martie protectorul bisericii "Sfantul Nicolae" - parohia Aparatorii Patriei I. La slujba vecerniei pentru praznicul Bunei Vestiri, vor fi aduse particele din moastele Sfantului care vor ramane in biserica noastra, iar biserica va primi acest al treilea hram- Sfantul Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi.

O bucurie pentru noi la care va dorim partasi!

Postul Mare

Prima saptamana din Postul Mare, a fost intotdeauna pentru mine o perioada speciala. Asa ca anul acesta am stat mai departe de blog, ca sa-mi pot limpezi cum trebuie trairile.
Trecera aceasta brusca spre infrangerea firii noastre cazute mi se pare imposibil de realizat fara ajutor de sus. Si nici trecerea prin saptamana aceasta de "foc" in care fiinta noastra este rascolita pana in cele mai adanci fibre. Din fericire, anul acesta am putut participa in fiecare zi la Pavecernita Mare si Canonul Sfantului Andrei Criteanul, pentru ca s-a facut si la biserica noastra.
Desi uneori imi este greu in post, mai ales cand ma gandesc la bunatati, cred ca este perioada mea preferata din an. Oricat de aspru post as tine intr-o zi obisnuita de miercuri sau vineri, nu se compara cu felul in care ma simt in Postul Mare. Parca pluteste ceva in aer...aerul este diferit, apa are alt gust, painea este mai hranitoare, dorinta noastra de a ne apropia de Hristos arde in noi. Slujbele Bisericii nu mai trec doar prin urechi, se infig direct in inima. Simtim bucurie navalnica izvorata din tristetea renuntarii.
Exista la mine ispita de a pregati mancaruri gustoase si diverse in post, de a pierde vremea cautand retete savuroase de post, de a face ceva dulce, lucru nu tocmai bun si recomandat, o adevarata ispita. Dar pentru anul acesta am hotarat doar sambata si duminica sa variez mancarurile, in rest fierturile "anoste" si simple pe care le faceau si bunicile noastre. Este adevarat ca atunci cand si copiii tin post in casa, au nevoie de un meniu mai variat si cat mai hranior pentru a putea trece cu bine prin aceasta perioada.
Clar, fara cruce nu exista Inviere, iar bucuria Invierii apare chiar cand ne hotaram pentru o clipa sa ne ducem crucea.
Va doresc un post cu revarsare de daruri ceresti!

Juramantul lui Hipocrat

In timp ce scriam postarea de mai jos, mi-au revenit in minte contradictiile rasarite cand ma pregateam sa "depun " acest juramant.

Inca de la prima intrare in facultatea de medicina de la Iasi, am cunoscut acest juramant. Era scris, pe un panou impresionant pe casa scarilor principale din facultate. Ma impresiona atunci, in anul I, mi se parea ca trebuie sa trec prin foarte multe chinuri si sa depun eforturi supraomenesti pentru a avea ingaduinta de a-l rosti. Uneori il citeam..

Prin anul IV panoul a disparut din motive obiective, de renovare, dar in mintea mea juramantul a ramas viu si la fel de dorit.

Doar ca la momentul depunerii lui n-am vrut sa-l zic... Cum as fi putut eu, ca si crestin, sa depun un juramant, chiar si unul simbolic, in fata lui asclepios, panaceea si hygeea? Este adevarat ca momentul depunerii juramantului, in ziua de azi, este doar unul simbolic, al absolvirii facultatii de medicina. Daca nu participi la ceremonie, obtii fara probleme, diploma de licenta in medicina si poti practica medicina, nimeni nu te intreaba si nu-ti cere dovezi ale depunerii juramantului.

Pentru mine a fost un moment delicat, nu se putea sa lipsesc de la ceremonie, era un moment de comuniune cu ceilalti colegi, un moment pe care il asteptasem sase ani...

Acum, mi se pare un lucru grav care se intampla in facultatea de medicina dintr-o tara crestina, sa termini facultatea cu un juramant simbolic in fata unor zei pagani!!

Doar cu cateva zile inainte primisem binecuvantarea Inaltului de la Iasi, printr-o slujba speciala si acum juram in fata ...cui? In cor si cu foarte mare ceremonial!! Asa ca nu l-am rostit. Intre vocile entuziaste care repetau cuvintele sefului de promotie, vocea mea a amutit. N-am putut sa-l rostesc, doar gandul cauta o rugaciune.

Acest juramant este atat de bine intrat in mintea oamenilor, ca este invocat ori de cate ori un medic greseste cu voie sau fara voie! Nu se invoca responsabilitatea in fata lui Dumnezeu sau in fata legii, ci incalcarea unui juramant simbolic. Daca este doar un simbol, de ce are atat de multa putere, de ce devine un cod etic care trebuie respectat?

Cat de placut este acest ritual inaintea Lui Dumnezeu, cat este de benefic pentru ce vor face medicii in continuare? Poate ca tocmai de asta suntem atat de huliti, ca ne-am pus de la inceput, de buna voie sub "ocrotirea" celui rau.

N-ar fi cazul sa terminam facultatea de medicina cu o rugaciune in fata Doctorului sufletelor si a trupurilor, a sfintilor doctori fara de arginti: Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si Diomit, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon, Luca al Crimeei?

Isteria vaccinarii

Nu-mi sta in obicei sa comentez subiecte la moda, poate tocmai pentru ca se scrie si asa foarte mult pe tema respectiva fara a mai umple si eu paginile cu parerile proprii. Dar parca de data asta nu ma pot abtine...Adevarate campanii de manipulare a oamenilor, sute de pagini scrise pro si contra vaccinarii, fiecare caz contabilizat la milimetru, fiecare victima trecuta pe raboj...Oare sa fie toate astea spre folosul oamenilor? Vaccinurile sunt facute pentru a ajuta oamenii, dar au si ele anumite recomandari specifice, riscuri si beneficii. Acum s-a depasit cu mult chiar si deontologia medicala, din pacate.

In fiecare an mii de persoane se imbonavesc de gripa, iar unele dintre ele, cu un sistem imunitar deficitar dintr-o cauza sau alta, mor. Dar nimeni cu face caz de lucrul acesta. Se fac studii epidemiologice, se stabileste incidenta gripei si tulpinile care au circulat (pentru a fi folosite pentru vaccinul din anul urmator) si se raporteaza toate informatiile obtinute la OMS. Si gata.

In fiecare an se recomanda unor anumite grupuri de populatie, cu risc mai mare de a se infecta (personal medical, politisti, studenti) si un risc de a face complicatii cu potential letal (bolnavi cronici, varstnici) sa se vaccineze intrucat riscurile vaccinarii sunt mai mici decat riscurile contactarii gripei. Iar omul se vaccineaza sau nu, se imbolnaveste sau nu, moare sau nu. Fiecare se pazeste cum poate: evita aglomeratiile, manaca multe fructe, ia suplimente alimentare sau diferite remedii naturiste. Si asa trece iarna...

In plus de asta, campaniile de vaccinare se incheie pana la sfarsitul lunii noiembrie. Oare de ce? Pentru ca pana in varful incidentei gripei (ianuarie-februarie) oamenii vaccinati sa dezvolte imunitate.

De data asta campania inceputa s-a transformat in isterire. Desi dl secretar de stat (stiti voi care, persoana importanta) a afirmat de la inceput ca dozele de vaccin trebuie sa ajunga in tara pana la sfarsitul lunii noiembrie, asa cum e si firesc, acelasi domn face acum o campanie insutit mai mare pro-vaccinare, desi stie ca cei vaccinati acum au foarte mici sanse sa fie imuni in momentul varfului de incidenta!! dar, na vaccinul trebuie consumat, doar l-am platit si nu va mai fi valabil anul viitor si cineva trebuie sa ne salveze de noi insine!

Cat de senini sunt cei care s-au vaccinati, pe ultima suta de metri spun ei, si cat de siguri ca acum nimic nu li se mai poate intampla, ca se pot intalni cu virusul oriunde si se pot lua de piept cu el!! Cata naivitate! Varful incidentei ii va prinde "imbracati" doar pe jumatate.

Cine oare sa le spuna oamenilor, cu voce puternica, adevarul? Cine isi asuma responsabilitatea adevarului inaintea Lui Dumnezeu?

Dar cum medicii depun juramantul fata de Asclepios, Panaceea si Hygeea, in fata Lui Dumnezeu nu au nici o responsabilitate!!

Sceneta de Craciun

Muzica diafana ne invaluie bland, apar un om sarac si un om rugator. Apoi somnorosul din povestea noastra. Naratorul ne introduce in piesa pe care o asteptam de atat de mult timp, actorii mai mult mimeaza cele rostite. Somnorosul se intreaba multe lucruri, apoi apare o calauza care doreste sa-i arate raspunsurile: il duce la casa omului sarac care in noaptea Craciunului moare in mizerie si frig, apoi la casa omului rugator care se roaga si pentru fratele sau necunoscut. Somnorosul isi doreste acum sa-L cunoasca pe Domnul, ii afla povestea prin intrarea in scena a personajelor ce inchipuie pe Macia Domnului, retrasa, timida, gata sa plece din scena si a dreptului Iosif ce o tine de brat in timp ce cauta adapost. Apoi Pruncul sfant se naste in iesle, apare un inger, bucuria il invaluie pe toti, iar somnorosul nostru se trezeste plin de pace si de bucurie sfanta.
Urmeaza apoi colinde, dans, cantece de iarna, un program intreg ce dureaza o ora.
Cine sunt actorii? Somnorosul are 25 de ani si e un om tare vesel, munceste si e mandru de asta, stie toate cantecele si toate miscarile de dans, omul sarac isi doreste foarte multa atentie, ar face orice pentru ea - si bune si rele - este si el trecut de 20 de ani; ingerul este un pitic, merge greu, a fost adus aici mai mult pe sus, dar e foarte mandru de rolul lui; Fecioara Maria si dreptul Iosif sunt la randul lor doi baieti care par rupti dintr-o alta poveste...Toti au fost abandonati acum multi ani, cu o usurinta absolut uimitoare, daca ne gandim ca sunt fiinte umane, la o groapa comuna numita Centrul pentru copii irecuperabili Moreni. Au fost adusi aici ca toata lumea sa scape de povara lor, ca mamele lor sa se poata intoarce in "campul muncii", iar tatii sa nu fie chinuiti decat cu plata unei sume modice pentru intretinerea lor. Cea mai mare grija a statului era sa ii tina cat mai departe de lume si sa cheltuiasca cat mai putin bani. Au indurat foame, frig, batai, neglijare.
De multi ani traiesc intr-o casa de vis, unii lucreaza (cei care pot), altii se bucura doar de afectiunea si grija celor din jur. Sunt oameni dependenti social pentru majoritatea nevoilor lor, oameni dupa care alti oameni intorc capul de strada (nu cu admiratie), dar care isi poarta cu demnitate povara de a fi diferit si care stiu sa ierte toate nimicniciile care li se intampla din partea celorlalti. Noroc ca sunt ingrijiti de niste oameni care considera aceasta grija ca o cale spre mantuire.
Desi din afara acest lucru este greu de vazut, acesti oameni sunt actori, nu spectatori in piesa vietii lor!La marginea sociatatii unde este locul lor acum este multa viata si multa daruire. Si sunt multe lectii de invatat pentru noi!

La inceput de an

De cele mai multe ori nu-mi propun lucruri noi pentru noul an pentru ca, in general, dorintele mele nu se schimba de la un an la altul. Si nici nu-mi fac bilanturi pentru ca mi se par un pic artificiale, doar nu sunt la sfarsitul vietii...Si nici anul acesta nu am de gand sa fac acest lucru, desi au fost cateva momente in noaptea dintre ani in care ne-au trecut prin cap cateva dorinte legate de noul an - dorinte vechi de altfel: sa fim mai treji in credinta si mai ravnitori, lucruri care parca nu ne ies asa cum am vrea noi, parca ne pierdem pe drum...
Dar imi doresc sa nasc un copil sanatos si sa-l nasc natural de data asta, desi sunt putine sanse, dar cu ajutor de Sus sansele cresc simtitor. In rest pace si bucurie de la Domnul, caci de acestea am parte din belsug!
Cu toate ca nu fac planuri si bilanturi, cad uneori pe ganduri in momente din acestea de trecere, sa le zic. Astazi am ascultat povestea induiosatoare a unei doamne de 60 si ceva de ani, care se considera batrana: n-a avut niciodata casa ei, s-a tot mutat pana n-a mai avut unde, a fost data afara de multe ori si cred ca a simtit disperarea dandu-i tarcoale; a ajuns si pe strada, si la azilul de batrani pe care il descria ca pe un infern (si o cred!), a fost umilita, batjocorita, alungata, infometata, disperata, bolnava si cu toate acestea speranta nu a parasit-o. Si nici credinta. Asa a reusit sa invinga cancerul pulmonar (unul dintre cele mai mortale), sa aiba acum un camin in care este ingrijita si respectata si sa se bucure de binecuvantari ceresti. A ramas doar cu un plaman si jumatate, o mana si un picior si jumatate, dar continua sa doreasca, sa simta, sa spere, sa iubeasca. Oare cum se poate considera batrana?!! Ii multumesc pentru povestea pe care mi-a spus-o acum, la inceput de an.
Caci asa ajung eu sa-mi pun intrebarea: eu in fata Domnului cu ce merg?
Va dorsec un an binecuvantat cu daruri ceresti, pace si bucurie in case!
Nicoleta