Se pare ca timpul este ceva ce nu-mi ajunge.
Dar un lucru este cert - nu trece zi fara ca Domnita sa nu aiba experiente noi, educative si amuzante. Poate pentru ca peste aproape doua luni va trebui sa impart acest timp cu ea cu alti copii, ma simt atat de presata sa facem cat mai multe lucruri impreuna.
Am intrebat-o de curand daca vrea ca mami sa mearga si ea la serviciu, ca tati, iar raspunsul a fost dezarmant: NU. Sincer nici nu ma asteptam la alt raspuns din partea ei, dar m-am simtit oarecum ingrijorata.
Nu stiu cum voi face fata situatiei sau cum va face ea fata, cel putin la inceput, dar sper sa trecem cu bine peste perioada de adaptare.
Din noul ei program mi se pare ca cel mai dificil va fi sa nu iasa atat de des si mult timp la aer, indiferent ce varianta vom alege (bine, daca vine buni, aproape toate problemele sunt rezolvate). Nimic nu mi se pare mai important la varsta asta decat jocul liber afara! Iar ea este fascinata de nisip, pietre, balti, caini (comunitari sau nu), pisici, frunze, iarba, de fapt de tot ce o inconjoara.
Probabil va fi nevoie sa-mi stabilesc prioritatile si sa urmez un program in care ea sa fie vioara intai. Asta inseamna ca vom manca iaurt cu paine mai in fiecare zi...E, oricum tati are nevoie sa mai piarda cateva kilograme...
Da, ultimii doi ani au fost cei mai fericiti, linistiti si impliniti de pana acum. Sa vedem cum va fi din iulie incolo.
Nicoleta
2 comentarii:
Va fi bine, nu te ingrijora, important e ca voi sa fiti linistiri si relaxati. de foarte multe ori acomodarea e mai grea la parinti decat la copii. tu ca mama vei simti un fior rece pe sira spinarii cand vei vedea cat de repede se poate juca si alinta si cu altcineva decat cu tine. bine va fi, vei vedea
si apoi...iaurtul cu paine e chiar sanatos!
Te inteleg asa de bine! MA pregatesc pt. titularizarea din iulie cu sufletul amar, amar...
Trimiteți un comentariu