Plecam de la Aiud spre ora 6. Sunt doar 33 de km pana la Ponor si cat pot fi de grei?...Gasim si indicatorul si suntem fericiti, nimic nu mai sta intre noi si parintele.
Drumul e greu totusi, serpuieste domol inca prin padure. E drum de munte denivelat, cu pietre ascutite iesite din pamant. Masina inainteaza incet si apare si o surpriza: se aprinde becul de benzina. Da, ne-am luat cu altele si am uitat sa punem benzina. Zicem un "Doamne, ajuta!" si mergem mai departe, deja e prea tarziu sa ne intoarcem in Aiud. Numaram fiecare kilometru in speranta ca vom ajunge mai repede, trecem pe langa Rameti, sperand sa o vedem la intoarcere (n-am mai apucat, am coborat pe alta parte). Masina se opinteste, noi suntem lac de sudoare, Maria e obosita, flamanda si satula de stat in scaunul ei. Trebuie sa cantam ca sa ne mentinem speranta. Cateva tropare, apoi cateva cantecele pentru copii; si drumul devine mai usor.
Peisajul este de basm insa, suntem din nou pe acoperisul lumii. Case mititele se vad raspandite prin vai, creste semete se indreapta spre cerul la amurg, vacutele se intorc de la pascut.
Ajungem in Ponor, dar stim ca drumul nu s-a terminat; pana la manastire mai avem in jur de 10 km grei. Este deja seara si ulitele sunt pustii, mergem dupa indicatoare desi nu suntem siguri ca suntem pe drumul cel bun. Deznadajduim un pic si ne oprim sa intrebam: intr-o curte o femeie strange fan; aflam ca parintele este un om cunoscut in zona (Slava Domnului ca nu avem surprize neplacute).
Dar drumul are inca surprize pentru noi, ne trezim in fata unui parau care strabate drumul. Il trecem. Apoi inca unul, speram sa fie ultimul.
Cu o ultima opinteala masina ajunge in varful muntelui , langa manastire. Este intuneric deja, parintele nu-i acolo. Il asteptam. Manastirea de piatra este inca in constructie, cea din inimi este deja vie. O biserica monumentala sa ridica semeata, chilii multe multe se insirea pe o latura a bisericii. Excavatoare si camioane lucreaza de zor, desi este deja intuneric. Va fi forte frumos cand va fi gata. Se slujeste intr-un paraclis improvizat intr-o baraca de lemn.
Cand vine parintele rasuflam usurati, durerile noastre au luat sfarsit.
Ne hraneste, ne da pat si ne spune ca la ora 3 incepe miezonoptica. Deja e intuneric si suntem tare-tare osteniti. Nu auzim clopotul de miezonoptica desi aproape am dormit cu capul pe el. Dar la Sfanta Liturghie ne-am trezit.
Inca de dimineata parintele ne pune la ascultare, intram in randuiala manastirii: se mananca odata pe zi (pe la 3-4 pm), vinerea si sambata seara este priveghere de toata noaptea, in restul zilelor miezonoptica+utrenia+Sfanta Liturghie incep la 3 am si tin pana dimineata. Peste zi munca: intreaga manastire este un santier, noi suntem trimisi la afine.
Si ce mult ne place ascultarea asta! Maria se aseaza in afinis si incepe sa culeaga afine pentru burtica proprie. Gasim si zmeura (preferata mea) si merisoare (care nu sunt coapte); dar afine sunt din belsug, rabdare sa avem sa le culegem...Incepe ploaia si ne intoarcem. Ascunsi in sopron mancam afinele culese. Dupa masa iar la afine, culegem si crengute pentru ceai, pana la vecernie.
Dupa vecernie, Maria este cu chef de joaca, nu de somn, asa ca stam dupa ea. La 23 suna clopotul pentru privegherea care nu incepe pana cand parintele nu se asigura ca suntem toti (cei mari) prezenti. La lumina lumanarilor (in manastire nu este curent electric inca) fratii canta spre slava Lui Dumnezeu. Parca am fi in cer. La 2 cad, merg sa dorm, la 4 sunt in picioare, nu vreau sa ma prinda Sfanta Liturghie dormind. Suntem inca in cer.
Zorile ne gasesc in rugaciune, la iesirea din paraclis soarele ne mangaie bland. Dupa gustare vom pleca si ne pare tare rau. Parintele ne da binecuvantare de drum, asa stim ca nimic rau nu ni se poate intampla. Ne intoarcem pe la Salciua, apoi pe valea Ariesului pana la Turda. Este frumos, dar nu atat de frumos ca la Ponor. Nu-i de mirare ca parintele se simte aici ca acasa.
Aparatul meu a refuzat cu incapatanare sa faca fotografii! Doar clopotnita viitoarei biserici am putut-o aduce cu mine.
2 comentarii:
Doamne ajuta!
Daca voi ati venit din Bucuresti pana aici si ati urcat sus la manastire, cu atat mai mult ne dorim noi cei aflati la "doi pasi" de aceasta, adica cei din judetul Alba, sa ajungem acolo...
Rugamintea mea este, cand poti (nu-i graba deloc - asteptam totusi vara), sa ne dai cateva detalii despre drumul de acces...
Multumesc.
Pe ruta Mihai Viteazu- Cîmpeni, se află localitatea Sălciua de sus. De aici, de la Sălciua de sus, este un drum forestier foarte bun, se poate merge cu mașina sau în cel mai rău caz, pe jos. De la Sălciua pînă sus la Ponor sînt 13 km echivalent cu 4 ore de mers pe jos sau 20 min cu mașina. Peisajul este dumnezeiesc iar părintele Irineu este chiar foarte de treabă ..
Trimiteți un comentariu