duminică, 19 iulie 2009

Pe unde ne-au purtat rotile

Ca orice lucru minunat , concediul nostru a avut si un sfarsit. Si este bine asa, caci altfel ne-am obisnui cu el si n-ar mai fi o bucurie...Si m-am intors cu povesti si cateva fotografii caci am fost cam uituca.
Dogoarea dupa-amiezii nu ne-a impiedicat sa plecam la drum intins spre Dobrogea. Caci de ceva timp destinatia mare nu mai este pentru mine doar mare, ci Dobrogea cu toate cele frumoase ale ei: lanurile nesfarsite care ne hranesc, soarele arzator, stancile rasfirate ici colo, padurile de tei si manastrile cu viata sfanta de aici. Si prieteni dragi.

Marea ne-a primit cu un zambet larg si cu lume putina. Asezati cuminti la umbra in nisipul atat de dorit de Maria, privim la cei care ne privesc...suntem prea imbracati. Dar noi ne simtim bine asa. Maria este fericita, se joaca in nisip fara stransoarea hainelor, desculta, cum ii place ei, apoi descopera apa si doar cu greu renunta la placerea imbaierii.


Serile sunt linistite, cu plimbari lungi si placute.


Pasii ne-au purtat si pe urmele sfintilor, de data aceasta spre pestera Sfantului Ioan Casian, la Gurile Dobrogei. Pe drum lanurile coapte asteapta sa fi stranse
iar sora soarelui ne zambeste trist...ii este cam sete
La Gurile Dobrogei ne vine cam greu sa ne obisnuim cu peisajul montan...

Urcam spre varf unde ne asteapta cuminte Manastirea Sfantul Ioan Casian(ul). O biserica de piatra, micuta ne primeste cu racoare binefacatoare,

apoi pornim spre pestera unde s-a nevoit sfantul. Pe drum aflam ca drumul e cam greu si copilul noastru cam mic. Dar daca tot am venit nu putem sa nu coboram spre pestera..cum toate riscurile..doar ne-o ajuta sfantul...

Drumul n-a fost asa de greu, desi sunt mai mult de 100 de trepte de coborat, dar odata ajunsi la pestera, elanul nostru se cam stinge: e greu sa urci o zglobie ca a noastra pe scarile astea


Asa ca urc doar eu, sunt mai curajoasa si-mi doresc atat de mult sa vad pestera. Inauntru este amenajat un mic altar unde se slujeste din cand in cand, atunci parintii urca aici o masa si toate cele necesare Sfintei LiturghiiSi nu privesc prea mult in jos ca ametesc!Ne intoarcem transpirati doar fericiti, ne racorim cu apa rece si putina miere produsa chiar la manastire. Si ne tragem sufletul citind despre acest sfant atat de putin cunoscut la noi...

Apoi in alta zi am mers la Celic Dere (apa otelita) unde printre altele am facut un bine tuturor si am uitat aparatul foto.

Mi-am promis ca nu va trece anul si vom merge si la bisericile de creta.

Dupa ce ne-am saturat de apa si de soare am pornit spre zone mai racoroase: Paltinis, Aiud, Ponor, Leresti...

Un comentariu:

Irina spunea...

bine ati revenit!