joi, 2 octombrie 2008

Pelerinaj cu...caruciorul

De mai mult timp imi doresc sa mai mergem intr-un mic pelerinaj. Dar parca nu se potrivesc lucrurile si nu ajungem...din pacate.

Astazi au fost praznuiti in Biserica sfintii mucenici Ciprian si Iustina, si cum moastele lor se gasesc la biserica Zlatari din Bucuresti, am programat o mica iesire. Am incarcat domnita in carucior, mancata si dormita (oarecum), mancare de drum, apa, schimburi si haine si am plecat. Drumul cu autobuzul a fost usor, dar de la Unirii pana la Zlatari am avut de trecut multe obstacole (centrul vechi e in plina reconstructie). Coada la inchinat avea peste 50 de metri, lucru la care nu ma asteptam. Asa ca nu am putut implini dorinta de a ne inchina la sfintele moaste, dar ne-am inchinat in biserica. O biserica ingrijita, curata, cu pictura in restaurare, cu icoane frumoase si un cor pe masura (asa cred, nu l-am ascultat). M-am bucurat sa vad de cata evlavie se bucura Sfintii Ciprian si Iustina printre bucuresteni, chiar si printre cei care de obicei nu frecventeaza Biserica. Am vazut tineri si mai varstinici, femei si barbati, cu batic sau cu machiaj, citind acatistul sfintilor sau discutand intre ei, cu flori in maini sau cu lumanari. Atmosfera linistita, fara prea multi ambulanti, potrivita unui pelerinaj.


Si pentru ca mai aveam ceva timp am hotarat sa prelungim putin pelerinajul. Asa am ajuns la biserica Stavropoleos, bijuteria din centrul capitalei. Minunata biserica era aproape goala, doar cateva persoane se inchinau sau o admirau. Ne-am inchinat si am mai zabovit putin in atmosfera aceea dumnezeiasca, mai ales ca domnita a vrut sa sarute toate icoanele si sa reorganizeze pernele din strane.

Am lasat Stavropoleos si ne-am indreptat spre biserica cea mai draga mie: biserica Rusa. Imi era atat de dor de ea, n-am mai fost de mult...de prin Postul Mare. Aici am trait unele dintre cele mai frumoase momente ale vietii mele: slujbe duminicale, privegheri, cel mai minunat paraclis al Maicii Domnului pe care l-am auzit, predici profunde si sa nu uit cel mai minunat moment din viata mea de adult: cununia noastra. Asa ca aveam multe motive sa-mi doresc sa ajung aici...

Ne-am inchinat, domnita era tare bucuroasa sa sarute icoane si sa faca inchinaciuni! Era asa liniste si atat de bine...Apoi am zabovit pe bancile de afara, mai ales ca erau si parteneri de joaca pentru domnita: doi batranei si un pusti.

As fi vrut sa ajungem si la Darvari, dar era atat de bine la Rusa ca nu m-a putut desprinde de ea!
M-am intors acasa cu inima plina de lumina, ca si cum as fi fost la Sihastria! Si ii multumesc Domnului pentru ziua aceasta!

Nicoleta

Un comentariu:

matuska Eufemia spunea...

Bucurie si bine te-am gasit!
Multumesc pentru fotografia cu parintele Vasile. Si eu mi-am implinit anii studentiei la Biserica Rusa si imi era dor sa o mai vad. Cu dragoste in Domnul nostru Iisus Hristos :)