Casa mea, dulce casa

In ultimul timp Domnul imi da tot mai multe motive de bucurie. Una dintre cele mai mari este relatia cu sotul meu drag.
Cand eram mai tanara (sic!) aveam o dorinta arzatoare de a duce o viata mai putin banala, ca sa nu spun una stralucitoare. Iar premizele erau potrivite: capacitatea intelectuala nu-mi lipsea, carieira ma astepta, am ales specialitatea cea mai draga mie, ce mai, eram pregatita sa rastorn lumea! Vedeam viata parintilor mei atat de...obisnuita, ma gandeam ca bucuriile lor sunt atat de mici si de dependente de noi, copiii lor, lucruri care ma intristau.
Mai apoi aveam sa implinesc si eu dorinta fiecarei femei de-a fi mireasa...si apoi mama. Si sunt atat de fericita, cum n-am fost nicicand in cariera mea.
Imi plac mirosul de paine framantata dimineata, gustul iaurtului pe care il fac din lapte adevarat, glasciorul micutei mele cand striga mama sau tata, imbratisarea calda a sotului meu, discutiile noastre de fiecare seara, tihna din casa noastra la vremea rugaciunii, duminicile inmiresmate de Sfanta Liturghie! Si chiar nisipul din pantofi cand ma intorc din parc! Si nu e nimic banal in asta! E viata, a mea, plina de bucurie!
Azi Ii multumesc Domnului ca a ales pentru mine acest banal de bucurie si ca mi l-a dat pe sotul meu drag cap pe drumul mantuirii!

Nicoleta