miercuri, 29 octombrie 2008

Romania mea



NU ma hotaram sa scriu despre ziua de luni, pana cand am citit un titlu: "...o alta Romanie". Era exact ce lipsea din mintea mea pentru a da un contur ideilor. Nu am stiut pana in momentul acela unde sa plasez trairea de liniste si de bine despre care va voi povesti.

Luni am mers la Sfanta Liturghie la Patriarhie; ma iluzionam ca fiind luni nu va fi chiar foarte aglomerat!
Impingand carutul spre multime, cu atentie la ce facea domnita , la lumea pestrita din jur, straduindu-ma sa nu accidentez pe cineva in timp ce cautam din privire ecranul pe care era proiectata slujba, ochii mi s-au odihnit pe "cealalta Romanie"! Trei calugari urcau incet dealul patriarhiei; urcau incet ca pe Golgota, sfios, cu capetele plecate in rugaciune, cu inimile arzand pentru Hristos. Era Romania pe care o apar eu in fata celor atat de fericiti ca au scapat de ea, Romania pentru care au murit atatia martiri in temnite, Romania ce traieste ascunsa sub manele, gunoaie, reclame luminoase, escroci si masini de lux. NU, nu, n-a murit, desi e atat de greu sa ii convingem pe ceilalti si pe noi insine ca mai este acolo. Este si am vazut-o!


Traieste, luminoasa dar trista, cu adevarat vie, hranindu-se din margaritarele neamului acestuia, plangand pentru cei care o ignora sau n-o mai gasesc. Traieste sperand, iubind, rugandu-se pentru ca fii ei sa se intoarca.

Traieste in fiecare dintre noi: in preotii si duhovnicii nostri, in monahi, in "gloata" prezenta la Sfanta Liturghie, in banutul lasat in mana cersetorilor, in faptele noastre bune, in viata traita in Hristos, in inchinarea copiilor nostri. Dar traieste ca o lumina ascunsa sub obrocul nepasarii si nestiintei. Oare facem suficient pentru a o scoate de acolo...?
Poate mai multa rugaciune ar fi necesara: pentru Biserica noastra, pentru ierarhii si preotii nostri, pentru cei "din intuneric". Atunci poate vom vedea mai clar lumina din aproapele nostru, zbaterea lui pentru a-L cunoaste pe Hristos, am intelege neputinta lui si am lasa piatra jos...
Nicoleta

4 comentarii:

Iuliana spunea...

Profunda analiza. Romania asta suntem "noi si-ai nostri", de aceea o aparam si o propovaduim , pentru a-i asigura continuitatea! Ea este legatura cu trecutul si cea mai sigura legatura cu viitorul. Asa ca sustinem aceasta Romanie, si tu si eu si el si ea...

nicoleta spunea...

Iti multumesc, Iuliana draga, ca esti alaturi de noi in apararea romanismului din noi.

Mihaela Pana spunea...

"Atunci poate vom vedea mai clar lumina din aproapele nostru, zbaterea lui pentru a-L cunoaste pe Hristos, am intelege neputinta lui si am lasa piatra jos..."

Iar cand vom putea vedea toate astea, cu siguranta vom putea vedea Romania care am putea deveni!
Tocmai l-am ascultat pe Dan Puric vorbind de puterea proiectarii, a visarii unei astfel de Romanii, dar nu utopic, ci amintindu-ne ceea ce suntem - FIII LUI DUMNEZEU si ceea ce suntem chemati sa devenim - SFINTI! Extraordinara vocatie! Pacat ca uitam deseori de ea!

nicoleta spunea...

Intr-o discutie mai aprinsa cu sotul meu, el a spus ceva atat de normal incat m-a facut sa ma opresc o clipa: pentru lucrurile normale nu trebuie sa ridicam nimanui statuie.
In societatea deviata de astazi, cand vezi pe cineva lucrand ca pentru Hristos crezi ca trebuie sa-i ridici ceva osanale. Cat de greu am cazut din har...