Lacrimile copilariei

Nu stiu altii cum sunt...dar eu cand imi aud Domnita scancind imi vine sa fuuug! Acum, serios, cred ca e o problema de mentalitate felul in care percepem plansul. Sa incep cu o istorie a plansului la copil.

Sigur ca fiecare mamica iubeste foarte mult amintirea primului scantet al copilului, pe care l-a asteptat cu infrigurare la nastere. Iar mai apoi plansul opilului a declansat reactii in lant, firesti: schimbat, hranit, plimbat, dragalit, cantat, dus la camera de garda, dupa caz... Este absolut firesc ca cel mic sa isi exprime nevoile prin plans, cand alta modalitate de comunicare nu are. Acestea sunt lacrimile de nevoie;

O suparare, o durere, o nemultumire, o frustrare, toate pot declansa instantaneu suvoi de lacrimi din ochisorii copiilor nostri. Asa isi exprima ei sentimentele, la fel ca si noi de altfel. Si cred, din nou, ca e ceva absolut natural ce fac ei. Reactia noastra in astfel de cazuri este de multe ori exagerata: "nu mai plange ca n-ai patit nimic, de ce plangi?, iti dau eu una sa ai motive sa plangi!". Oare unde am invatat sa fim atat de "empatici"? Sa simtim durerea copilului nostru si sa-i raspundem in mod adecvat? Frazele astea le-am auzit probabil la printii nostri si le dam "mostenire" mai departe...Dar e o mostenire foarte dureroasa pentru copil, asa cum a fost si pentru noi. Nu spune nimeni ca dorintele lor trebuie implinite imediat, dar nici sentimentele lor nu trebuie negate. Faptul ca plang nu inseamna ca nu accepta hotararile noastre ci doar ca vor sa-si manifeste deschis nemultumirea sau durerea. Acestea sunt lacrimile de descarcare.

Lacrimile santaj sunt specialitatea copiilor la anumite varste, cine are copilasi mai mari stie despre ce e vorba. Dar nici de adulti nu-mi este rusine, varsa si ei multe lacrimi de tipul asta. Lacrimile de crocodil sunt atat de suparatoare incat trezesc reactii negative din partea celor din jur...sau, in foarte multe cazuri, plangaciosul obtine ce vrea. Asa ca va continua cu aceasta tehnica de induplecare pentru ca stie ca "tine". Doreste ceva? Doar cateva lacrimi strigate in gura mare si cateva batai din picior, pentru efect, si problema lui este rezolvata, mai ales daca spectacolul este in spatii publice. Mamica, bunica, matusa, taticul, toata lumea se grabeste sa linisteasca micutul domn Goe. Sa nu mai spun ca in asemenea situatii dramatice se gaseste cate o necunoscuta binevoitoare sa va dea sfaturi sau sa incerce sa linisteasca copilul!

Ce ne facem cu lacrimile? Exista solutii pentru toate cazurile.

• - in situatia unui copil mic care plange pentru ca are o nevoie, luati-l in brate, dragaliti-l, hraniti-l, plimbati-l. Nu stie sa se exprime altfel, iar la primul semn de santaj lasati-l in patut pentru o repriza sanatoasa de plans


• - daca aveti o situatie din a doua categorie, luati copilul in brate, oferiti suport, caldura: "Stiu ca esti suparat, poate gasim impreuna o solutie", "Stiu ca esti suparat, poti plange pana te simti mai bine" sau alte raspunsuri empatice, in functie de motivul plansului. Cel mai important este sa nu criticam si sa nu negam sentimentele micutului


• - in situatia a treia cea mai buna metoda este sa ignoram comportamentul; asta e cel mai greu lucru: sa ne tinem limba in frau cand copilul urla langa noi, iar noi suntem pregatiti cu discursuri pline de invataminte. Ne obosim in zadar, ei oricum doresc altceva de la noi. Cea mai proasta solutie este sa ii dam doua la fund si apoi sa-i implinim dorinta, ca sa scapam de gura lui. Este momentul sa fim calmi, empatici, suportivi, dar fermi pe pozitie: "Iti inteleg supararea ca nu putem cumpara obiectul x". Nici cearta, nici palmele, nici trimisul in camera nu sunt eficiente pe termen lung. Sigur ca e usor sa ii dai doua si apoi sa-i iei ce-si doreste, dar in situatia asta e bine sa fim pregatiti pentru spectacole asemanatoare in viitor. Copiii au un dar deosebit de a uita pedepsele care n-au legatura cu situatia (o palma pentru ca plange ca nu-i luam o masinuta), mai ales daca obtin ce-si doresc; e doar un pret pe care trebuie sa-l plateasca.

Lacrimile sunt firesti, le folosim si noi, iar unii le dorim in viata duhovniceasca. Ce exprima ele e mai greu de descoperit, dar cu putin exercitiu fiecare mamica poate gasi solutii eficiente si pline de dragoste pentru a-si calma micutul si a-l invata sa nu foloseasca lacrimile ca pe o arma si nici sa si le reprime.

Nicoleta