Intre alint si rasfat

Ma preocupa mult, cel putin in ultimul timp, modul in care sunt crescuti copiii. Ii vad pe strada detasati de adulti, oarecum in lumea lor, fara prea multa preocupare fata de felul in care se poarta. Nu vreau sa fac o comparatie aici cu copilaria noastra; toti adultii spun "noi eram altfel, mai buni" si nu cred ca este adevarat. Fiecare perioada are partile sale bune si partile sale rele, iara daca noi am fost mai buni inseamna ca acesti copii nu trebuiau sa ajunga aici. Dar nu pot sa nu ma gandesc la felul in care acesti copii si adolescenti vad viata: a lor si a celorlalti.

Oare e mult sa spun ca principiul placerii este cel care le guverneaza viata?

Dar sa aruncam o privire la felul in care acesti copii sunt vazuti de parinti. De cele mai multe ori sunt copii unici sau au un singur frate, sunt lumina ochilor parintilor si asa trebuie sa fie, nu? Dar felul in care parintii vad aceasta lumina nu seamana cu lumina lui Hristos.

Sa dau doar un exemplu, care pe mina ma umple de mahnire. Nu se poate sa nu fi vazut vreodata aceasta imagine: o bunica mai garbovita sau mai zvelta care duce in cele doar doua brate cu care a inzestrat-o Domnul geanta proprie, plasele cu cumparaturi, ghizdanul nepotului, eventual si echipamentul de sport al acestuia. Alaturi, "micutul" de 10-12 ani mananca o gogoasa sau se joaca cu mingea pe trotuar. Oare cum a ajuns acest copil sa considere ca totul i se cuvine? Ma gandesc cu tristete ca parintii lor nu stiu porunca biblica "cinsteste pe tatal tau si pe mama ta" si nu stiu ca aceasta este o conditie a bunastarii sufletesti. Sau poate lucrurile astea nu se aplica si bunicilor!?

Sa analizam mai profund situatia. De cand sunt mici copii devin subiectul asupra carora parintii isi revarsa admiratia, afectiunea, planurile, bunastarea, alegand sa faca in locul micutilor ceea ce acestia pot face singuri. Astfel le ingradesc dezvoltarea independentei, a stimei de sine sanatoase si a abilitatilor de a se autoingriji.Si asa vezi copii de trei sau mai multi ani care beau cu biberonul sau care inca sunt hraniti de parinti. Si e mai trist sa vezi vlajgani de 15-17 ani incapabili sa faca alegeri pentru propria viata (sau mai rau, sa doarma in pat cu mama). Din punct de vedere al autonomiei, acesta este un handicap. Iar acesti copiii vor fi niste adulti nefericiti, pentru ca in lumea reala seful de la serviciu nu le duce ghiozdanul. Iar ei nu vor sti cum sa-l duca pentru ca nu au experienta necesara.

Aceasta ar fi definitia rasfatului. Si nu trebuie sa ne imaginam ca un copil rasfatat nu este un copil abuzat. Faptul ca i se ia sansa de a deveni independent, capabil sa se autoingrijeasca este o forma de abuz. Asta pana la un punct, cand copilasul ajunge la adolescenta si devine el un abuzator, emotional, fireste. El este seful in casa, dicteaza, dispune, caci cum altfel putem numi rebeliunea presupus adolescentina cand nu asculta de nimeni si de nimic. Si mai dau un caz intalnit in practica psihiatrica. Un adolescent de 16 ani, fara permis de conducere, fireste, imprumuta masina noua a familiei pentru "o tura"; de data asta merge cu viteza si intra intr-un copac. Scapa teafar si el si prietenul care il insotea. Cu aceasta ocazie parintii constata ca ar trebui sa solicite ajutor si vin la consult. Dupa prima discutie medicul comunica mamei ca ar fi bine ca baiatul sa ramana internat cateva zile, pentru o evaluare mai amanuntita. Raspunsul mamei este elocvent pentru cine e "seful": Stiu si eu, sa-l intreb daca vrea sa ramana. Asta da democratie si respectarea drepturilor omului. Insa Cartea Dumnezeiasca ne spune: "Nu cruta pe feciorul tau de pedeapsa; chiar daca il lovesti cu varga nu moare. Tu il bati cu toiagul, dar scapi sufletul lui din imparatia mortii". Pilde23:13-14. Vedeti, nu ni se spune sa ii snopim in bataie asa cum inteleg unii parinti, dar nici sa-i lasam necertati. Iar atingerea cu varga este o ultima solutie, cand nimic altceva nu mai merge. Dar cum va invata acest adolescent sa-si asume raspunderea pentru viata sa si cum va invata ca pentru fiecare lucru exista o consecinta. Prea multa protectie din partea parintilor este daunatoare.

Alintul pe de alta parte are in DEX atat semnificatia lui a alina adica a mangaia cat si sensul cuvantului rasfat. Nu sunt lingvist sa spun mai multe despre sensul cuvintelor, dar pentru mine sensul alintului este mai apropiat de mangaiere, de a oferi suport; este acea apropiere dintre parinte si copil, in clipele de intimitate dintre acestia in care parintele participa cu toata fiinta lui la ce se intampla copilului sau. Ma refer aici la strangerea duioasa in brate in momentele grele, la ascultarea binevoitoare cand copilul vorbeste, la rasplatirea cu un zambet si o mangaiere, la mentinerea unei atmosfere stabile si calde in casa, mai ales la vremea somnului, adica exact acele lucruri pe care ni le amintim si noi cu placere din copilaria noastra. Acestea sunt lucruri pe care si Domnul le face cu noi, astfel crestem duhovniceste inconjurati de iubirea Sa chiar daca ne este greu uneori, sau mai gresim, sau Il mai uitam.

Astfel, eu recomand parintilor care vin la mine sa-si certe copiii cu dragoste cand gresesc, sa dea pedepse blande, la fel ca cele pe care isi doresc si ei sa le primeasca spre indreptare de la Domnul, sa le permita sa suporte consecintele actiunilor lor si sa invete din greseli; dar sa-i alinte atunci cand le este greu. Asa noi putem creste in asemanarea cu Domnul, iar ei vor deveni adulti iubitori, avand binecuvantarea si nu blestemul parintilor deasupra capului lor.

Nicoleta