Juramantul lui Hipocrat

In timp ce scriam postarea de mai jos, mi-au revenit in minte contradictiile rasarite cand ma pregateam sa "depun " acest juramant.

Inca de la prima intrare in facultatea de medicina de la Iasi, am cunoscut acest juramant. Era scris, pe un panou impresionant pe casa scarilor principale din facultate. Ma impresiona atunci, in anul I, mi se parea ca trebuie sa trec prin foarte multe chinuri si sa depun eforturi supraomenesti pentru a avea ingaduinta de a-l rosti. Uneori il citeam..

Prin anul IV panoul a disparut din motive obiective, de renovare, dar in mintea mea juramantul a ramas viu si la fel de dorit.

Doar ca la momentul depunerii lui n-am vrut sa-l zic... Cum as fi putut eu, ca si crestin, sa depun un juramant, chiar si unul simbolic, in fata lui asclepios, panaceea si hygeea? Este adevarat ca momentul depunerii juramantului, in ziua de azi, este doar unul simbolic, al absolvirii facultatii de medicina. Daca nu participi la ceremonie, obtii fara probleme, diploma de licenta in medicina si poti practica medicina, nimeni nu te intreaba si nu-ti cere dovezi ale depunerii juramantului.

Pentru mine a fost un moment delicat, nu se putea sa lipsesc de la ceremonie, era un moment de comuniune cu ceilalti colegi, un moment pe care il asteptasem sase ani...

Acum, mi se pare un lucru grav care se intampla in facultatea de medicina dintr-o tara crestina, sa termini facultatea cu un juramant simbolic in fata unor zei pagani!!

Doar cu cateva zile inainte primisem binecuvantarea Inaltului de la Iasi, printr-o slujba speciala si acum juram in fata ...cui? In cor si cu foarte mare ceremonial!! Asa ca nu l-am rostit. Intre vocile entuziaste care repetau cuvintele sefului de promotie, vocea mea a amutit. N-am putut sa-l rostesc, doar gandul cauta o rugaciune.

Acest juramant este atat de bine intrat in mintea oamenilor, ca este invocat ori de cate ori un medic greseste cu voie sau fara voie! Nu se invoca responsabilitatea in fata lui Dumnezeu sau in fata legii, ci incalcarea unui juramant simbolic. Daca este doar un simbol, de ce are atat de multa putere, de ce devine un cod etic care trebuie respectat?

Cat de placut este acest ritual inaintea Lui Dumnezeu, cat este de benefic pentru ce vor face medicii in continuare? Poate ca tocmai de asta suntem atat de huliti, ca ne-am pus de la inceput, de buna voie sub "ocrotirea" celui rau.

N-ar fi cazul sa terminam facultatea de medicina cu o rugaciune in fata Doctorului sufletelor si a trupurilor, a sfintilor doctori fara de arginti: Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si Diomit, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon, Luca al Crimeei?