Baiatul batran

Astazi am dus-o pe Maria la unul din locurile mele de munca. Este un loc special, atat prin suferinta de acolo, cat si prin daruirea si dragostea celor care ii ingrijesc. Dar nu insist, spun doar ca este o locuinta pentru 19 tineri adulti cu intarziere mentala severa si profunda.
Si Maria s-a intalnit cu un altfel de lume...a vazut in barbat, ca tati, care nu stie sa vorbeasca, se se spele, sa manance singur, ca un bebelus. S-a speriat, si-a lipit fetisoara de mine si a asteptat ca totul sa treaca; cand tanarul scotea un sunet (este adevarat, de intensitate cam mare) se agata cu toata puterea de mine. Apoi a plans. Cand baiatul a plecat, i-a parut rau. Mami i-a explicat: "Desi baiatul arata ca un nenea, el este ca Damian (un bebelus pe care il cunoastem) si nu stie sa vorbeasca, ci doar sa tipe".
La plecare a concluzionat senina si destinsa:
- E un baietel batran!
Si chiar asa e: un baietel de 37 de ani.

Tort buburuza cu mascarpone de casa si zmeura

Am ramas datoare cu tortul de la ziua Mariei, asa ca revin cu reteta. Anul trecut am facut un tort cu ciocolata si visine in care am folosit gelatina. Si cum nu-mi place sa folosesc gelatina in dulciurile pentru copii, anul acesta m-am informat mai bine si am gasit cea mai buna crema din lume - zic eu:).

Si cum iubesc zmeura nu puteam sa o ocolesc, am folosit-o intreaga, doar spalata si uscata, fara s-o pasez, fierb, indulcesc. A iesit un tort atat de bun! Am martori!

Singurul care ar mai avea nevoie de imbunatatire este baltul care a iesit prea generos si a trebuit insiropat din belsug pentru a se potrivi cu restul ansamblului.

Iata reteta:

- pentru blat:

6 oua mici

6 linguri de zahar

1 lingurita praf de copt

2 linguri iaurt

8-10 linguri faina

o mana de afine

1 lingura cacao

- pentru crema

1 kg smantana dulce pentru frisca

zeama de la o lamaie

200 grame de zahar pudra

1 plic esenta naturala de vanilie

2 plicuri intaritor pentru frisca

300 grame zmeura

- insiroparea blatului

4 linguri peltea de visine

2 linguri apa

- ornare

200 grame frisca

zmeura+afine

50 gr ciocolata amaruie din care se vor face bulinele, si fatuca buburuzei.

Blatul

Oule se separa, galbenuruile de freaca cu zaharul iar albusurile se bat spuma. Peste galbenusurile frecate se aduga iaurtul, praful de copt stins, albusurile batute, cacao, faina si afinele. Rezulta un aluat moale care se coace la foc mediu aprox 45 de minute. Testul cu scobitoarea este obligatoriu!

Crema

Crema poate parea foarte laborioasa, dar va asigur ca nu este asa, mai ales daca ne gandim ca nu contine nici o porcarie.

Crema am inceput-o cu cateva zile inainte cand am facut mascarponele. 500 gr smantana se pune la foc si cand ajunge la temperatura de 80 de grade se adauga zeama de lamaie. De obicei eu o las sa fiarba un pic pentru mai multa siguranta. Consistenta la stingerea focului este doar putin mai crescuta decat initial, asa ca nu va speriati. Amestecul se raceste si se da la frigider pana a doua zi. A doua zi consitenta este de crema semilichida asa ca asa ca se pune intr-un tifon si se atarna in frigider cateva ore bune, chiar toate ziua. Va recomand sa mai umblati la ea la cateva ore pentru a se scurge bine.

De aici crema se face foarte simplu. Frecam mascarponele cu zaharul si esenta de vanilie. Batem smantana rece-rece cu intaritorul intr-un vas si cu palete tinute initial la frigider. Amestecam mascarponele cu frisca. Si gata crema. Nu folositi prea mult mixerul, crema are tendinta de a se separa repede in unt.

Asamblarea

Blatul se taie in trei parti care se insiropeaza bine cu sirop de visine(sau de care aveti). Cea mai mare bucata de blat se taie in opt felii care se aseaza intr-un castron in care am pus initial folie alimentara. Se punea deasupra crema+ zmeura, apoi blat insiropat, crema+ zmeura si la urma balt. Se infasoare cu folia alimentara si se da la frigider pentru 3-4 ore. Dupa ce s-a racit se rastoarna pe un platou si se orneaza dupa indepartarea foliei, fireste.

Se orneaza cu frisca batuta, zmeura, afine si decoratiunile de ciocolata astfel incat sa semene cat mai bine cu o buburuza.

Decoratiunile de ciocolata le-am facut din cioco topita cu putin lapte, bulinele prin presarea unor sfere, iar fatuca am desenat-o initial pe hartie de copt.

Eu am vrut initial sa fac decorul din pasta de zahar, dar abilitatile mele au fost insuficiente. Si a iesit asa:

N-am mai apucat sa fac poze cu sectiunea...

Pofta buna

Ponor - micul Athos

Plecam de la Aiud spre ora 6. Sunt doar 33 de km pana la Ponor si cat pot fi de grei?...Gasim si indicatorul si suntem fericiti, nimic nu mai sta intre noi si parintele.

Drumul e greu totusi, serpuieste domol inca prin padure. E drum de munte denivelat, cu pietre ascutite iesite din pamant. Masina inainteaza incet si apare si o surpriza: se aprinde becul de benzina. Da, ne-am luat cu altele si am uitat sa punem benzina. Zicem un "Doamne, ajuta!" si mergem mai departe, deja e prea tarziu sa ne intoarcem in Aiud. Numaram fiecare kilometru in speranta ca vom ajunge mai repede, trecem pe langa Rameti, sperand sa o vedem la intoarcere (n-am mai apucat, am coborat pe alta parte). Masina se opinteste, noi suntem lac de sudoare, Maria e obosita, flamanda si satula de stat in scaunul ei. Trebuie sa cantam ca sa ne mentinem speranta. Cateva tropare, apoi cateva cantecele pentru copii; si drumul devine mai usor.

Peisajul este de basm insa, suntem din nou pe acoperisul lumii. Case mititele se vad raspandite prin vai, creste semete se indreapta spre cerul la amurg, vacutele se intorc de la pascut.

Ajungem in Ponor, dar stim ca drumul nu s-a terminat; pana la manastire mai avem in jur de 10 km grei. Este deja seara si ulitele sunt pustii, mergem dupa indicatoare desi nu suntem siguri ca suntem pe drumul cel bun. Deznadajduim un pic si ne oprim sa intrebam: intr-o curte o femeie strange fan; aflam ca parintele este un om cunoscut in zona (Slava Domnului ca nu avem surprize neplacute).

Dar drumul are inca surprize pentru noi, ne trezim in fata unui parau care strabate drumul. Il trecem. Apoi inca unul, speram sa fie ultimul.

Cu o ultima opinteala masina ajunge in varful muntelui , langa manastire. Este intuneric deja, parintele nu-i acolo. Il asteptam. Manastirea de piatra este inca in constructie, cea din inimi este deja vie. O biserica monumentala sa ridica semeata, chilii multe multe se insirea pe o latura a bisericii. Excavatoare si camioane lucreaza de zor, desi este deja intuneric. Va fi forte frumos cand va fi gata. Se slujeste intr-un paraclis improvizat intr-o baraca de lemn.

Cand vine parintele rasuflam usurati, durerile noastre au luat sfarsit.

Ne hraneste, ne da pat si ne spune ca la ora 3 incepe miezonoptica. Deja e intuneric si suntem tare-tare osteniti. Nu auzim clopotul de miezonoptica desi aproape am dormit cu capul pe el. Dar la Sfanta Liturghie ne-am trezit.

Inca de dimineata parintele ne pune la ascultare, intram in randuiala manastirii: se mananca odata pe zi (pe la 3-4 pm), vinerea si sambata seara este priveghere de toata noaptea, in restul zilelor miezonoptica+utrenia+Sfanta Liturghie incep la 3 am si tin pana dimineata. Peste zi munca: intreaga manastire este un santier, noi suntem trimisi la afine.

Si ce mult ne place ascultarea asta! Maria se aseaza in afinis si incepe sa culeaga afine pentru burtica proprie. Gasim si zmeura (preferata mea) si merisoare (care nu sunt coapte); dar afine sunt din belsug, rabdare sa avem sa le culegem...Incepe ploaia si ne intoarcem. Ascunsi in sopron mancam afinele culese. Dupa masa iar la afine, culegem si crengute pentru ceai, pana la vecernie.

Dupa vecernie, Maria este cu chef de joaca, nu de somn, asa ca stam dupa ea. La 23 suna clopotul pentru privegherea care nu incepe pana cand parintele nu se asigura ca suntem toti (cei mari) prezenti. La lumina lumanarilor (in manastire nu este curent electric inca) fratii canta spre slava Lui Dumnezeu. Parca am fi in cer. La 2 cad, merg sa dorm, la 4 sunt in picioare, nu vreau sa ma prinda Sfanta Liturghie dormind. Suntem inca in cer.

Zorile ne gasesc in rugaciune, la iesirea din paraclis soarele ne mangaie bland. Dupa gustare vom pleca si ne pare tare rau. Parintele ne da binecuvantare de drum, asa stim ca nimic rau nu ni se poate intampla. Ne intoarcem pe la Salciua, apoi pe valea Ariesului pana la Turda. Este frumos, dar nu atat de frumos ca la Ponor. Nu-i de mirare ca parintele se simte aici ca acasa.

Aparatul meu a refuzat cu incapatanare sa faca fotografii! Doar clopotnita viitoarei biserici am putut-o aduce cu mine.

Aiudul...

Imi este greu sa vorbesc despre Aiud. Este ca si cum sfintii isi doresc sa ramana in anonimat...Poate acesta este motivul pentru care ne-a fost atat de greu sa gasim locul intr-un oras atat mic.

Prima data am aflat despre Aiud din Fericirea lui Nicolae Steinhardt, iar in mintea mea se formase o imagine a unui oras fantoma, in care toti locuitorii lucrau in penitenciar si erau partasi intr-un fel sau altul la crime. Nu stiu de ce cuvantul Aiud mi se parea rece, dur, ca descriind un loc unde nu-mi doream sa merg. Imaginea acesta a facut ca in mintea mea sa creasca ideea ca Aiudul este foarte departe, mai departe decat as putea merge eu vreodata.

Cu timpul, si cu rugaiunile sfintilor pentru mine, am citit mai mult, am inteles mai mult si mai bine, am deschis ochii. Si a crescut in mine dorinta de a ajunge acolo.

Locuitorii Aiudului nu sunt crimilalii pe care ii vedeam eu cu mintea mea, sunt saritori, deschisi chiar daca nu stiu pe unde sa te indrume. Am intrebat multi oameni, iar informatiile erau contradictorii. M-a mirat ignoranta lor...

Intr-un final am aflat si urcand printre blocuri ne-a rasarit in fata ochilor bisericuta mausoleu. Chiar peste drum, mai sus de cimitir. Oare cum este sa te trezesti dimineata in sunet de clopot si sa privesti in fiecare zi jertfa semenului tau?

Am patruns in biserica cu o strangere de inima, imi venea sa ma descalt...Maria si-a scos cu viteza, fara indemn, sandalele, a coborat treptele si s-a inchinat.

Simteam ca nu pot respira aerul acela tare, toate lucrurile citite si presupus stiute se indepartau de mine, era liniste si racoare, iar inima spargea pieptul. Coborand pe scari nu puteam citi cu curiozitate numele, mi se parea un gest apropiat unui sacrilegiu, simteam doar nevoia unei rugaciuni de grup, ca sa nu uit pe nimeni. Si de fapt nici nu mai stiam nume ale sfintilor de la Aiud sau din alte parti. Lacrimile au aparut, pentru dureerea lor, pentru neputinta mea, nu stiu. "Sunt sfinti aici, iar eu calc pe ei!" era tot ce puteam gandi.

In osuar era la fel de liniste, oasele sfintilor asteptau cuminti, purtand pecetea durerii, ziua Invierii de obste. Mirosea a crini in timp ce priveam (de data aceasta fara curiozitate stiintifica) "semnele cuielor", iar mintea nu putea gandi decat: "Sfintilor mucenici care bine v-ati nevoit, rugati-va Domnului sa mantuiasca sufletele noastre". Si oasele zambeau a biruinta.

Acolo am simtit cat sunt de departe de Hristos, in ciuda incercarilor Sale de a ma aduce mai aproape, acolo am vazut ca eforturile noaste spre cele bune sunt atat de mici, incat , daca n-ar fi sfintii amplificatori ai rugaciunii noastre aceasta ar fi ar fi ca un scancet de copil in desert. Si acolo am vazut marea Dragoste a Domnului nostru pentru noi. Asa slabanogiti si nevrednici cum suntem nu am putea nici cu un deget ridica povara lasata de Domnul pe umerii martirilor nostri. Iar pe noi inca ne mai tine...

Am plecat fara sa vreau, cu darurile binecuvantarii in maini, cu mirosul crinilor in nari si cu durerea in inima. Oare cand ne vom intoarce?..

Sfat: daca dorit sa ajungeti acolo, intrebati folosind cuvinte precum: mausoleu, detinuti politici, cartierul micro. Daca intrebati de fosta inchisare puteti avea surpriza sa ajungeti la inchisoarea de pe vremea Mariei Tereza.

Paltinis

Aflata la 1435 de metri altitudine, Paltinisul este cea mai inalt situata statiune din tara. Dar farmecul sau merge mult dincolo de acest aspect. Este cunoscuta si pentru faptul ca aici a locuit in ultimii ani ai vietii Constantin Noica.

Am plecat spre Paltinis duminica, dupa Sfanta Liturghie, trecand mai intai printr-un loc foarte drag noua: manastirea Brancoveanu.

Vremea inchisa si ceata de la Sambata nu ne-au fost potrivnice, aerul era parca mai curat, mai limpede. Parintii slujeau Vecernia in paraclis si am fi vrut sa nu mai plecam, dar aveam un program...

Ca o informatie importanta, zic eu, drumul este reparat de curand (am mers si anul trecut, iar drumul era plin de gropi), asa ca va indemn sa mergeti caci este atat de frumos. Iata si dovezi:

Si o binecuvantare cereasca la plecare :
Am ajuns in Paltinis pe inserat, cu ploaie si ceata. Dar am avut surprize placute: gazda cabanei in care am stat ne astepta cu flori de camp pe masa si cu o lada mare cu nisip pentru Maria. Si desi am intarziat ceva timp, n-a plecat, a stat sa ne ureze bun venit. Cabana ne-a placut din prima, asa micuta si fara foarte multe comoditati si ne-am simtit bine pana la sfarsit.

Dimineata ne-a intampinat cu soare si vreme vesela, am coborat si in Rasinari dupa merinde si am aflat cu tristete ca nu se viziteaza nici casa lui Octavian Goga nici cea a lui Emil Cioran. Dar oamenii din Rasinari ne-au placut: deschisi, saritori, calzi, ca sa nu mai spun de bucatele pe care le prepara...

Cel mai mult ne-au placut mioarele risipite pe pajisti si cainii ce la pazeau, aerul curat, linistea si peisajul mirific; parca eram pe acoperisul lumii... Pareau peisaje desprinse din alta lume, mai vie si ne-am bucurat sa facem parte din ea chiar si pentru putin timp:

Masa noastra a fost frugala, dar satioasa si sanatoasa:cas dulce de oaie, urda, paine ardeleneasca (ce mult imi place cu coaja ei groasa si crocanta si miezul dulce), mamaliguta si lapte de vaca cu smantana groasa (nici nu pot descrie gustul laptelui de la vacutele din Rasinari, cert este ca e foarte bun)

Si ne-am plimbat, ne-am odihnit, am respirat aer curat (cum zice Maria) si ne-am bucurat sa fim atat de aproape de natura.

...Si ne-am rugat in biserica schitului Paltinis

in curtea caruia am avut surpriza sa gasim mormantul lui Constantin NoicaCasa n-am gasit-o pentru ca n-am reusit sa dam de informatii coerente; oamenii ori ridicau din umeri, ori faceau gesturi largi si fara tinta...Sper sa ajungem data viitoare.

Patru zile de odihna activa si multumire pentru binefacerile Domnului fata de noi, patru zile de continua mirare in fata maretiei Sale, patru zile de bucurie deplina.

N-am zabovit mai mult. Ne asteptau sfintii si parintele nostru...

Pe unde ne-au purtat rotile

Ca orice lucru minunat , concediul nostru a avut si un sfarsit. Si este bine asa, caci altfel ne-am obisnui cu el si n-ar mai fi o bucurie...Si m-am intors cu povesti si cateva fotografii caci am fost cam uituca.

Dogoarea dupa-amiezii nu ne-a impiedicat sa plecam la drum intins spre Dobrogea. Caci de ceva timp destinatia mare nu mai este pentru mine doar mare, ci Dobrogea cu toate cele frumoase ale ei: lanurile nesfarsite care ne hranesc, soarele arzator, stancile rasfirate ici colo, padurile de tei si manastrile cu viata sfanta de aici. Si prieteni dragi.

Marea ne-a primit cu un zambet larg si cu lume putina. Asezati cuminti la umbra in nisipul atat de dorit de Maria, privim la cei care ne privesc...suntem prea imbracati. Dar noi ne simtim bine asa. Maria este fericita, se joaca in nisip fara stransoarea hainelor, desculta, cum ii place ei, apoi descopera apa si doar cu greu renunta la placerea imbaierii.


Serile sunt linistite, cu plimbari lungi si placute.

Pasii ne-au purtat si pe urmele sfintilor, de data aceasta spre pestera Sfantului Ioan Casian, la Gurile Dobrogei. Pe drum lanurile coapte asteapta sa fi stranse

iar sora soarelui ne zambeste trist...ii este cam sete

La Gurile Dobrogei ne vine cam greu sa ne obisnuim cu peisajul montan...

Urcam spre varf unde ne asteapta cuminte Manastirea Sfantul Ioan Casian(ul). O biserica de piatra, micuta ne primeste cu racoare binefacatoare,

apoi pornim spre pestera unde s-a nevoit sfantul. Pe drum aflam ca drumul e cam greu si copilul noastru cam mic. Dar daca tot am venit nu putem sa nu coboram spre pestera..cum toate riscurile..doar ne-o ajuta sfantul...

Drumul n-a fost asa de greu, desi sunt mai mult de 100 de trepte de coborat, dar odata ajunsi la pestera, elanul nostru se cam stinge: e greu sa urci o zglobie ca a noastra pe scarile astea

Asa ca urc doar eu, sunt mai curajoasa si-mi doresc atat de mult sa vad pestera. Inauntru este amenajat un mic altar unde se slujeste din cand in cand, atunci parintii urca aici o masa si toate cele necesare Sfintei LiturghiiSi nu privesc prea mult in jos ca ametesc!Ne intoarcem transpirati doar fericiti, ne racorim cu apa rece si putina miere produsa chiar la manastire. Si ne tragem sufletul citind despre acest sfant atat de putin cunoscut la noi...

Apoi in alta zi am mers la Celic Dere (apa otelita) unde printre altele am facut un bine tuturor si am uitat aparatul foto.

Mi-am promis ca nu va trece anul si vom merge si la bisericile de creta.

Dupa ce ne-am saturat de apa si de soare am pornit spre zone mai racoroase: Paltinis, Aiud, Ponor, Leresti...

La multi ani!

Acum doi ani ne pregateam pentru una dintre cele mai frumoase zile din viata noastra de...parinti. Si pentru ca maine plecam si nu apucam sa va transmitem bucuria noastra o voi face acum.

Am sarbatorit-o azi pe buburuza noastra cea dulce tot cu o buburuza la fel de dulce ca si domita noastra.

Draga mea, Domnul sa te binecuvanteze, sa te creasca mare si sanatoasa trupeste si sufleteste si sa nu te lase niciodata sa te indepartezi de inima Sa cea iubitoare!

La Multi Ani!

Despre buburuza de papat va voi povesti pe larg la intoarcere.