17 iulie 2010"Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat"
miercuri, 11 august 2010
Emanuel in apa "Iordanului"
17 iulie 2010"Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat"
vineri, 23 iulie 2010
De-ale Mariei...
Maria, privindu-si genunchii cu urme ale unor julituri mai vechi comenteaza:
- M-am maritat!
- !!??
(stiti vorba: pana te mariti iti trece)
- M-am maritat!
- !!??
(stiti vorba: pana te mariti iti trece)
marți, 6 iulie 2010
Cum sa cumperi biscuiti cu banuti imaginari si La Multi Ani!
Maria iese cu bunica in parc. La intoarcere cere biscuiti, dar cum buni iesise fara finante ii spune ca nu are cum sa-i implineasca dorinta. Maria accepta aparent situatia, dar in dreptul urmatorului magazin cere din nou. Primeste acelasi raspuns.
- Dar am eu banuti aici in buzunar si incepe sa se caute la pantalonasii fara buzunare. Uite buni, spune ea intinzand mana, ia banutii astia si ia-mi biscuiti (deschide pumnul si ii ofera bunicii bani imaginari)
- Maria, eu nu pot sa-ti iau biscuiti cu banutii acestia, dar mergi tu si-ti ia singura, spune buni acceptand initial banutii.
Maria isi ia inapoi banutii, intra in magazin, unde doamna o cunoaste si ii iese in intampinare(doamna nu auzise discutia dintre bunica si nepoata). Fetita se apropie de cutia cu biscuiti si priveste, doamna ii ofera un biscuit. Inainte ca Maria sa-l primeasca, bunica intra si ea in magazin si ii spune vanzatoarei ca fetita are in pumn doar banuti imaginari, dar oferta ramane valabila. Totusi Maria insista ca vanzatoarea sa primeasca banutii din mana ei:
-Da, sunt suficienti pentru un biscuit, spune vanzatoarea zambind.
Si Maria este fericita pentru afacerea facuta, a ramas ea fara bani, dar se poate delecta cu un biscuit inainte de cina!
Nu incercati asa ceva acasa! Pentru asta trebuie sa ai 3 ani si incredere nelimitata in tine!
Si o fatuca inocenta:
LA Multi Ani, draga mea!
Iti multumim pentru toate clipele minunate pe care ni le-ai oferit in ultimii trei ani, pentru lacrimile varsate din grija pentru tine ca si pentru cele varsate de ras vazandu-te sau ascultandu-te. Pentru razele de soare pe care le-ai adus in fiecare zi in vietile noastre si pentru toate lucurile "cuminti" pe care le invatam prin tine.
Mami si Tati
marți, 29 iunie 2010
Cum putem trece cu bine prin cezariana
Exista sarcini care se termina asa cum nu-si doreste mama, adica prin cezariana. Uneori pentru binele copilului sau al mamei sau al ambilor se alege aceasta cale. Eu sunt totusi incredintata ca Dumnezeu pune un motiv in tot ce ni se intampla. Nu pot spune care este acesta, inca ma mai intreb de ce mi s-a intamplat mie la prima saricna sa nu pot naste altfel, dar pe de alta parte ma bucur ca ambii mei prunci sunt sanatosi, binecuvantati cu toate darurile ceresti pe care le-am dorit si atat de minunati ca ma intreb ce am facut bine pe lumea asta pentru a primi asemenea daruri.
Nasterea prin cezariana poate fi o cruce greu de dus, poate nu fizic, desi dureri exista si se prelungesc uneori destul pentru a ne pune rabdarea la incercare. Dar atrage dupa sine intrebari fara raspuns, vini nemarturisite si dorinte imposibile, uneori.
Experienta celor doua cezariene m-au invatat multe legat de recuperarea rapida si eficienta a mamei dupa o operatie majora facuta la un om sanatos.
Prima cezariana a fost facuta de urgenta, Maria a fost scoasa la nici cinci minute de la anestezie, iar eu am bajbait putin pana am stiut ce este mai bine sa fac.
Emanuel s-a nascut prin cezariana «la rece « (varianta nasterii naturale dupa cezariana este disponibila pentru cine doreste doar in spitalele private din Romania), iar eu am fost pregatita. Desi interventia a doua mi s-a parut mai dificila si mai dureroasa, recuperarea a fost mult mai rapida si usoara, asta datorita si experientei anterioare.
Iata cateva lucruri care m-au ajutat a doua oara :
- mai intai am avut norocul sa nasc ambii copii intr-un spital prieten al copilului, cu rooming in, alaptare, copilul adus la mama cat mai rapid dupa nastere. Pe Maria mi-au adus-o la jumatate de ora dupa nastere, iar apoi, desi eram in ATI, mi-o aduceau la doua ore s-o alaptez. Iar dupa mobilizarea din pat au lasat-o cu mine tot timpul. Pe Emanuel l-am nascut seara, l-am primit la alaptat la o ora dupa ce am nascut (l-ar fi adus mai repede, dar aveau o urgenta) si mi l-au adus de tot atunci cand l-am cerut, imediat ce m-am dat jos din pat.
- Una dintre durerile mamicilor care nasc prin cezariana este detasarea pe care o simt legat de acest moment atat de important si minunat din viata lor. Vestea buna este ca aceasta detasare nu este data de modul in care vine pe lume pruncul ci de…benzodiazepine (dragele de ele!). Benzodiazepinele sunt folosite atat pentru calmarea mamei cat si pentru relaxarea musculara. Sunt chiar iubite de medicii anestezisti, dar atrag dupa sine acea stare de detasare, de parca mama nici n-ar fi acolo. Mie mi-a luat cateva luni pana m-am "prins" de ce m-am simtit asa la prima nastere…si mi-am confirmat presupunerea cu ocazia celei de-a doua . La Emanuel am rugat anestezista sa nu-mi dea benzodiazepine si totul a fost diferit. N-am simtit euforia endorfinelor pentru ca nu am nascut natural, dar am fost implicata emotional in nasterea fiului meu. Si nici n-am mai adormit dupa ce l-am vazut :)
- Mobilizarea rapida este alt lucru care m-a ajutat sa plec in doua zile din spital. La Maria am stat 20 de ore in pat pentru ca am nascut la pranz. La Emanuel am stat 10 ore. Diferenta a fost ca a doua oara n-am mai avut ameteli si m-am simtit in putere mai repede. Sigur, aceste lucruri depind foarte mult de toleranta fiecareia la durere (n-am avut peri-epidurala). Mie durerea mi s-a parut un barometru al limitelor mele fizice si l-am luat in seama, trecerea peste limitele organismului poate sa nu fie o idee buna in situatia unei operatii. Mobilizarea inseamna sa scapi de perfuzii, sonda si de anticoagulante.
- Grija pentru cel mic. Am avut ambii copii langa mine imediat ce m-am ridicat din pat. In ambele cazuri am primit oferta de la personalul medical sa ii aduc inapoi la nou-nascuti daca nu ma desurc. Dar m-am descurcat, desi au fost si momente mai grele. Maria s-a multumit tot timpul cu ce a supt, ea nu-i nici acum prea mancacioasa, dar Emanuel nu s-a saturat cu colostrul asa ca intr-o seara am cerut pentru el lapte praf. Nu consider asta o tragedie, mi se pare firesc sa hranesti copilul atunci cand ii este foame. Ca sa nu mai spun ca sunt si copilasi care fac hipoglicemie dupa nastere ; la noi nu se testeaza de rutina glicemia la nou-nascuti asa ca putin lapte poate face diferenta intre a pleca acasa cu un copil sanatos si a pleca cu un copil care a facut o convulsie in prima zi de viata! Ceaiul de chimen si anason si pusul la san al copilului cat mai mult si des cu putinta fac minuni pentru aparitia laptelui, chiar si in cazul cezarienei.
- Ce n-am facut de data asta si as face data viitoare (hihi) ar fi sa rog medicul sa-mi spuna ce face, astfel as avea un control mai bun al situatiei si n-as mai fi surprinsa sa aud un tipat de bebelus in sala de operatie :)
Nasterea prin cezariana poate fi o cruce greu de dus, poate nu fizic, desi dureri exista si se prelungesc uneori destul pentru a ne pune rabdarea la incercare. Dar atrage dupa sine intrebari fara raspuns, vini nemarturisite si dorinte imposibile, uneori.
Experienta celor doua cezariene m-au invatat multe legat de recuperarea rapida si eficienta a mamei dupa o operatie majora facuta la un om sanatos.
Prima cezariana a fost facuta de urgenta, Maria a fost scoasa la nici cinci minute de la anestezie, iar eu am bajbait putin pana am stiut ce este mai bine sa fac.
Emanuel s-a nascut prin cezariana «la rece « (varianta nasterii naturale dupa cezariana este disponibila pentru cine doreste doar in spitalele private din Romania), iar eu am fost pregatita. Desi interventia a doua mi s-a parut mai dificila si mai dureroasa, recuperarea a fost mult mai rapida si usoara, asta datorita si experientei anterioare.
Iata cateva lucruri care m-au ajutat a doua oara :
- mai intai am avut norocul sa nasc ambii copii intr-un spital prieten al copilului, cu rooming in, alaptare, copilul adus la mama cat mai rapid dupa nastere. Pe Maria mi-au adus-o la jumatate de ora dupa nastere, iar apoi, desi eram in ATI, mi-o aduceau la doua ore s-o alaptez. Iar dupa mobilizarea din pat au lasat-o cu mine tot timpul. Pe Emanuel l-am nascut seara, l-am primit la alaptat la o ora dupa ce am nascut (l-ar fi adus mai repede, dar aveau o urgenta) si mi l-au adus de tot atunci cand l-am cerut, imediat ce m-am dat jos din pat.
- Una dintre durerile mamicilor care nasc prin cezariana este detasarea pe care o simt legat de acest moment atat de important si minunat din viata lor. Vestea buna este ca aceasta detasare nu este data de modul in care vine pe lume pruncul ci de…benzodiazepine (dragele de ele!). Benzodiazepinele sunt folosite atat pentru calmarea mamei cat si pentru relaxarea musculara. Sunt chiar iubite de medicii anestezisti, dar atrag dupa sine acea stare de detasare, de parca mama nici n-ar fi acolo. Mie mi-a luat cateva luni pana m-am "prins" de ce m-am simtit asa la prima nastere…si mi-am confirmat presupunerea cu ocazia celei de-a doua . La Emanuel am rugat anestezista sa nu-mi dea benzodiazepine si totul a fost diferit. N-am simtit euforia endorfinelor pentru ca nu am nascut natural, dar am fost implicata emotional in nasterea fiului meu. Si nici n-am mai adormit dupa ce l-am vazut :)
- Mobilizarea rapida este alt lucru care m-a ajutat sa plec in doua zile din spital. La Maria am stat 20 de ore in pat pentru ca am nascut la pranz. La Emanuel am stat 10 ore. Diferenta a fost ca a doua oara n-am mai avut ameteli si m-am simtit in putere mai repede. Sigur, aceste lucruri depind foarte mult de toleranta fiecareia la durere (n-am avut peri-epidurala). Mie durerea mi s-a parut un barometru al limitelor mele fizice si l-am luat in seama, trecerea peste limitele organismului poate sa nu fie o idee buna in situatia unei operatii. Mobilizarea inseamna sa scapi de perfuzii, sonda si de anticoagulante.
- Grija pentru cel mic. Am avut ambii copii langa mine imediat ce m-am ridicat din pat. In ambele cazuri am primit oferta de la personalul medical sa ii aduc inapoi la nou-nascuti daca nu ma desurc. Dar m-am descurcat, desi au fost si momente mai grele. Maria s-a multumit tot timpul cu ce a supt, ea nu-i nici acum prea mancacioasa, dar Emanuel nu s-a saturat cu colostrul asa ca intr-o seara am cerut pentru el lapte praf. Nu consider asta o tragedie, mi se pare firesc sa hranesti copilul atunci cand ii este foame. Ca sa nu mai spun ca sunt si copilasi care fac hipoglicemie dupa nastere ; la noi nu se testeaza de rutina glicemia la nou-nascuti asa ca putin lapte poate face diferenta intre a pleca acasa cu un copil sanatos si a pleca cu un copil care a facut o convulsie in prima zi de viata! Ceaiul de chimen si anason si pusul la san al copilului cat mai mult si des cu putinta fac minuni pentru aparitia laptelui, chiar si in cazul cezarienei.
- Ce n-am facut de data asta si as face data viitoare (hihi) ar fi sa rog medicul sa-mi spuna ce face, astfel as avea un control mai bun al situatiei si n-as mai fi surprinsa sa aud un tipat de bebelus in sala de operatie :)
vineri, 18 iunie 2010
Dumnezeu este cu noi!
Sau Emanuel.
Acesta este noul nostru motiv de bucurie si multumire! Desi are aproape 3 saptamani, abia acum reusesc sa-mi adun gandurile pentru a va impartasi bucuria noastra.
Si ii multumim Domnului in fiecare moment pe care il impartasim alaturi de copiii nostri pentru aceste binecuvantari ceresti, pentru mila Lui revarsata peste noi prin ei, pentru ca sunt atat de minunati incat ne simtim nevrednici de aceste daruri. Desi initial nu ne puteam vedea decat ca parinti de fetite, acum simtim o mare bucurie ca il avem pe el, nu un baietel, ci pe el!
Nasterea lui a fost simpla, sau asa se poate considera, pe 31 mai, seara, prin cezariana. Recuperarea rapida, laptele venit cu viteza avand in vedere ce mancacios este, bucuria deplina prin intregirea familiei in doua zile. Pe toate le-am gustat din plin, asa cum facem cu fiecare minut de cand a aparut in viata noastra.
Cum l-a primit Maria pe fratiorul ei? Mai intai l-a studiat, apoi a venit sa verifice daca mai este ceva in burtica, am apasat burtica asteptand raspunsul pe care de obicei il primea de la fratiorul ei: un genunchi impins sau o miscare mai ampla. Nimic. Ma intreaba unde este Emanuel din burtica, iar raspunsul meu ca este pe pat o nemultumeste si concluzioneaza: "Mai este un bebe in burtica!" .
Acesta este noul nostru motiv de bucurie si multumire! Desi are aproape 3 saptamani, abia acum reusesc sa-mi adun gandurile pentru a va impartasi bucuria noastra.
Si ii multumim Domnului in fiecare moment pe care il impartasim alaturi de copiii nostri pentru aceste binecuvantari ceresti, pentru mila Lui revarsata peste noi prin ei, pentru ca sunt atat de minunati incat ne simtim nevrednici de aceste daruri. Desi initial nu ne puteam vedea decat ca parinti de fetite, acum simtim o mare bucurie ca il avem pe el, nu un baietel, ci pe el!
Nasterea lui a fost simpla, sau asa se poate considera, pe 31 mai, seara, prin cezariana. Recuperarea rapida, laptele venit cu viteza avand in vedere ce mancacios este, bucuria deplina prin intregirea familiei in doua zile. Pe toate le-am gustat din plin, asa cum facem cu fiecare minut de cand a aparut in viata noastra.
Cum l-a primit Maria pe fratiorul ei? Mai intai l-a studiat, apoi a venit sa verifice daca mai este ceva in burtica, am apasat burtica asteptand raspunsul pe care de obicei il primea de la fratiorul ei: un genunchi impins sau o miscare mai ampla. Nimic. Ma intreaba unde este Emanuel din burtica, iar raspunsul meu ca este pe pat o nemultumeste si concluzioneaza: "Mai este un bebe in burtica!" .
miercuri, 26 mai 2010
Sfantul Ioan Rusul
Dupa cum stiti maine Biserica noastra sarbatoreste pe Sfantul Ioan Rusul, un sfant foarte drag mie. Cu ingaduinta Lui Dumnezeu am ajuns in Evvia in urma cu patru ani si sfantul acesta mi-a ramas lipit de inima. Nu stiam eu prea multe, citisem totusi cartea, ma impresionase viata sfantului dar trairea mea nu trecea mai departe de cat putea gandi mintea. Acatistul facut insa la racla cu sfintele sale moaste impreuna cu ceilalti pelerini si toate semnele minunilor prezente in biserica din Evvia au miscat ceva in sufletul meu. De atunci il simt foarte aproape si m-a ajutat de foarte multe ori. Poate acesta este motivul pentru care as fi vrut sa alegem acest nume pentru baietelul nostru, dar Domnul a ales un altul...
Trusa mea medicala de urgenta este formata din cele doua flaconase luate din Evvia, unul cu ulei sfintit si celalalt cu aghiasma. La fiecare problema medicala a mea sau a fetitei, ne-a scos din incurcatura, tamaduirea a fost rapida si completa. Nici nu stiu cum de mai este ceva in flaconasele acelea!
Si spre bucuria noastra in urma cu mai bine de un an am aflat ca exista si la noi o manastire cu hramul Sfantul Ioan Rusul, chiar aproape de noi. Si, mai minunat, ca unul dintre parintii dragi noua a fost numit staret acolo. Manastirea se gaseste la cativa kilometri de Giugiu, despre ea am scris aici. Pentru cei care doresc sa mearga maine acolo va pot spune ca nu veti regreta, parintele se pregateste de hram de mult timp, locul este minunat, copii au padurea intreaga sa se joace, ca sa nu mai spun de prezenta caprioarelor, a iepurilor si a paunilor.
joi, 13 mai 2010
Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor si hramul familiei noastre
HRISTOS S-A INALTAT!
Pana azi nu am fost foarte constienta de motivul tainic pentru care am ales acest hram al familiei. Sigur, ne-am cunoscut de Inaltare, iar cand ne-am pus problema alegerii hramului, am avut mai multe optiuni. Parca nu puteam lasa de-o parte vreo sarbatoare care face sa vibreze sufletul nostru: orice sarbatoare inchinata Maicii Domnului, Nasterea Domnului, sarbatoarea Sfantului meu ocrotitor, sau chiar duminica femeilor mironosite. Si cu toate acestea am ales, impinsi cu tainica iubire de Mantuitorul, spre o zi atat de mare ca astazi alegerea noastra ne coplesteste. In fiecare an sarbatorim impreuna doar seara, pentru ca in fiecare an cade in mijlocul saptamanii, masa de hram o oferim doar la Biserica, nu este timp pentru mai mult si cu toate acestea nu ne-am fi putut alege o sarbatoare mai potrivita.
Si asta pentru ca suntem plamaditi cu o sensibilitate fata de martiriu, desi noi nu am putea duce o asemenea cruce, vietile sfintilor mucenici sunt cele la care noi vibram din toata fiinta, cu atat mai mult a sfintilor martiri pentru credinta si neamul romanesc. Ne imbarbateaza sacrificiul lor de sine si ne-ar fi tare bine daca i-am lua mai des ca exemplu. Si ca o coincidenta minunata, locuim in cartierul Aparatorii Patriei, construit pe vechiul sat in care au fost improprietariti veteranii Marelui Razboi. Iar strada noastra poarta nume de martir!
Port in inima imaginea bunicului meu, crestin, veteran in al doilea razboi monadial, detinut politic, tamplar, tata si sot; bland, smerit, simplu, epitrop toata viata al bisericii din sat care nu pleca duminica la Sfanta Liturghie pana nu-si cerea iertare de la sotie si de al copii si care la 80 de ani citea doar Sfanta Scriptura si ardea de dorul casei lui de la tara. N-ar fi povestit niciodata unor minti fragede de copii ororile razboiului, dar pe care mintile noastre iscoditoare de adulti le-au descoperit. A supravietuit razboiului si lagarului, iar in imaginea lui contopesc eu toate chipurile de martiri ale neamului nostru.
Pana azi nu am fost foarte constienta de motivul tainic pentru care am ales acest hram al familiei. Sigur, ne-am cunoscut de Inaltare, iar cand ne-am pus problema alegerii hramului, am avut mai multe optiuni. Parca nu puteam lasa de-o parte vreo sarbatoare care face sa vibreze sufletul nostru: orice sarbatoare inchinata Maicii Domnului, Nasterea Domnului, sarbatoarea Sfantului meu ocrotitor, sau chiar duminica femeilor mironosite. Si cu toate acestea am ales, impinsi cu tainica iubire de Mantuitorul, spre o zi atat de mare ca astazi alegerea noastra ne coplesteste. In fiecare an sarbatorim impreuna doar seara, pentru ca in fiecare an cade in mijlocul saptamanii, masa de hram o oferim doar la Biserica, nu este timp pentru mai mult si cu toate acestea nu ne-am fi putut alege o sarbatoare mai potrivita.
Si asta pentru ca suntem plamaditi cu o sensibilitate fata de martiriu, desi noi nu am putea duce o asemenea cruce, vietile sfintilor mucenici sunt cele la care noi vibram din toata fiinta, cu atat mai mult a sfintilor martiri pentru credinta si neamul romanesc. Ne imbarbateaza sacrificiul lor de sine si ne-ar fi tare bine daca i-am lua mai des ca exemplu. Si ca o coincidenta minunata, locuim in cartierul Aparatorii Patriei, construit pe vechiul sat in care au fost improprietariti veteranii Marelui Razboi. Iar strada noastra poarta nume de martir!
Port in inima imaginea bunicului meu, crestin, veteran in al doilea razboi monadial, detinut politic, tamplar, tata si sot; bland, smerit, simplu, epitrop toata viata al bisericii din sat care nu pleca duminica la Sfanta Liturghie pana nu-si cerea iertare de la sotie si de al copii si care la 80 de ani citea doar Sfanta Scriptura si ardea de dorul casei lui de la tara. N-ar fi povestit niciodata unor minti fragede de copii ororile razboiului, dar pe care mintile noastre iscoditoare de adulti le-au descoperit. A supravietuit razboiului si lagarului, iar in imaginea lui contopesc eu toate chipurile de martiri ale neamului nostru.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)