Intre sfintii patimitori

Sunt inca sub impresiile lasate de cartea lui Dumitru Bordeianu "Marturisiri din mlastina disperarii" si marturisesc ca emotiile mele sunt puternice. Am citit-o cu sufletul la gura, mai ales ca imi era greu sa inteleg diferenta de marturisire dintre el si Ioan Ianolide. Abia sfarsitul cartii m-a lamurit.

Intoarcerea la Hristos este o marturie despre un Sfant, care a ales, inainte de patimirea cea mare sa urmeze Lui Hristos. Daca Valeriu Gafencu nu ar trecut la Domnul in inchisoare eu sunt incredintata ca ar fi ajuns un mare avva. L-a cautat pe Hristos si cand L-a gasit s-a predat cu totul Lui. Poate de aceea Dumnezeu a considerat ca Valeriu Gafencu nu avea nevoie sa treaca prin iadul de la Pitesti, caci stia valoarea pocaintei, cunostea bucuria lacrimilor. Era nevoie de el in alta parte, sa-i mangaie pe cei bolnavi, sa-i intoarca la credinta pe cei rataciti, sa fie lumina in intuneric.

Dumitru Bordeianu a cerut, cu entuziasmul tineretii, sa fie martir, iar Domnul l-a trimis acolo unde a cerut. Dar puterile sale sufletesti erau prea slabe pentru acele suferinte, iar atitudinea lui in fata ei era de lupta, nu de predare in bratele Domnului. Isi dorea sa reziste in numele onoarei si demnitatii legionare, nu din dragoste de Dumnezeu. Asa ca a trecut prin iad...si ce iad...A ajuns la momentul la care se simtea posedat, ar fi facut lucruri impotriva constiintei sale pentru a scapa de torturi...Iar cand era mai deznadajduit, Domnul i-a trimis mangaiere si cand a invatat pocainta i-a trimis eliberare. Cei zece ani de inchisoare ramasi au fost "floare la ureche", caci eram impreuna cu Dumnezeu.

M-au impresionat mai multe lucruri, dar doua dintre ele mi se par semnificative. Primul ar fi faptul ca se considera nebun, la un moment dat. Dar fara sa explice exact in ce consta nebunia lui. La fiecare cateva pagini exista durerea aceasta: "eu eram nebun"(sigur, ma interesa in mod special aspectul acesta din deformatie profesionala!). Abia spre sfarsitul cartii am inteles la ce se referea: era nebun pentru ca nu se mai putea ruga, nu mai avea legatura cu Creatorul sau! Oare cati dintre noi nu suntem nebuni acum?

Si al doilea lucru: povesteste la un momet dat ca trebuia sa fie turnator(ca sa scape de torturi) si cineva i se confesa. Iar el descrie cum, in disperarea lui si in durerea lui simtea iubire pentru victima sa. Mi s-a parut de neinteles la inceput, dar apoi m-am gandit ca poate simtea mila pentru ca stia ce il asteapta pe cel turnat si durere pentru ca nu putea implini cuvintele Mantuitorului: "iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti".

Aceste marturii minunate ar trebui sa ne fie indreptare de vietuire crestina. Vad acum aceste doua marturii ca pe versantii unui munte, fiecare a urcat dupa cum a ingaduit Dumnezeu si alegerea sa libera si au ajuns sa-L primeasca cu adevarat pe Hristos in inima lor.