prima ora de balet

N-ar fi nimic interesant de scris pe tema asta, sunt milioane de prime ore de balet la care fetitele viseaza si mamicile retraiesc bucurii magice. Magice, dar personale asa ca oare cum banale pentru publicul larg.
De data asta esta oarecum special, nu unic, faptul ca mica balerina este la prima ora de balet...suedez, fara ca ea sa poata comunica in limba respectiva.
Dar este entuziasmata si asteapta cu nerabdare prima intalnire adevarata cu Suedia, cu fetitele blonde si cu ochii albastri. Asteapta cuminte in autobuz, apoi priveste timida la profesoara. Oare ce-o fi vrand de la ea? Cele cateva cuvinte de prezentare pe care le stie in limba profesoarei s-au blocat undeva intre centrul vorbirii si limba. Nu-i vorba, a facut repetitii acasa, dar pur si simplu acum cuvintele s-au ratacit.
Apoi intalneste primele doua fetite suedeze. Hm...una este chiar foarte blonda, dar cealalta ii seamana mai mult ei.  Limba asta insa o face sa se retraga iar, sa uite cuvintele chiar daca sunt putine.
Inainte de ora de dans cateva mingii de ping-pong o destind. Limbajul jocului este pana la urma acelasi si ea il cunoaste foarte bine.
Ora incepe. Inca nu intelege nimic, dar sta cuminte in cerc, cu ochii atintiti la profesoara. Nu mai este timida, e concentrata si curioasa. Toate temerile ei (si ale mele) se rispesc cand alearga pe varfuri in cerc, sare de pe un picior pe altul, afla ca poate face litere din trupul ei si invata pozitia corecta a picioarelor la balet. NU intelege inca nimic, dar se descurca minunat. Rasul ei cristalin umple sala. Cine poate realiza ca ea viseaza in alta limba...
La sfarsit invata si trei cuvinte noi "Tack for idag", multumirea profesoarei la sfarsitul lectiei. Si vine plangand: "mami, am stat prea putin!!".
Iar eu sunt surprinsa, incantata, vrajita si am invatat o lectie: adaptarea la apa adanca nu-i asa de speriat. Mai ales in pasi de dans...

Cozonac si saffrankaka

Da, cam asa a fost Craciunul nostru anul acesta...Un pic suedez, un pic mai mult romanesc.
Pentru ca timpul meu a fost indreptat mai mult spre serviciu, pregatirile de sarbatori au ramas pe ultima zi. Asa ca nu m-am complicat prea mult cu bucate traditionale romanesti sau suedeze. N-am prea avut cum, am preferat sa stau cu copiii.
Dar nu puteam trece peste traditia cozonacului, desi peste altele, cum ar fi sarmalele, caltabosii, carnatii si toba, am trecut. A iesit bun cozonacul meu, numai bun de impartit...totusi am simti nevoia sa incerc si ceva traditional de aici, o prajitura cu sofran, spre exmplu. Nu stiu daca ati gustat vreodata asa ceva, pentru mine a fost prima data, desi sofran am mai folosit in mancare. Gustul este puternic si interesant, nu pot spune ca este prajitura mea preferata, dar mi-a placut. Este un gust cu care te inveti si ajunge sa-ti placa. Ciudat, nu? La fel cred ca se intampla cu urzicile, cu cat mananci mai multe cu atat iti plac mai mult.

Craciunul aici este diferit de cel de la noi. Este cea mai mare sarbatoare al lor si desi cu substrat religios, Hristos nu se mai naste in Betleemul Iudeei. Nu se mai naste deloc din pacate. Totul se invarte in jurul mesei de Craciun din Ajun cu sunca, chiftelute cu cartofi, peste si orez cu lapte. Si saffrankaka.De fapt masa de Craciun se mananca in toata luna decembrie, majoritatea locurilor de munca organizeaza asa ceva pentru anagajati.
Nu se colinda, dar canta cantece si danseaza in jurul bradului. Daca ati vazut filmul lui Ingmar Bergman 'Fanny si Alexander' este acolo o scena cu un Craciun tipic suedez.
Strazile sunt pustii, e adevarat ca este inca destul de intuneric, toata lumea se bucura de zilele libere pentru a sta in casa, la o ciocolata calda dupa masa.
Cam trist, nu?
Noi am fost putin mai romani:) Am mers la colindat la romanii din Karlskrona in Ajun, a doua zi la biserica din Solvesborg, zi pe care am petrecut-o apoi cu oameni minunati.Aceiasi oameni ne-au fost oaspeti a treia zi de Craciun.
 Simplu, cum ne place noua.
Asa ca din Craciunul suedez am ramas cu saffrankaka si luminile de advent.


A, da si cu decoratiunile pentru brad pe care Maria le-a facut la muzeu Blekinge, o initiativa minunata despre care am vrut sa scriu dar n-am avut timp.

Si reteta, pentru cine e curios:
- 3 oua
- 50 grame unt topit
- 200 grame zahar
- 50 ml lapte
- 200 grame faina
- 2 lingurite praf de copt
- 0,5 grame sofran
- vanilie
- sare
Se bat ouale bine cu zaharul, sarea si vanilia, se adauga untul topit si laptele in care s-a dizolvat sofranul. Apoi praful de copt si faina. Se amesteca totul bine si se da la cuptor 175 grade 25-30 de minute, in tava rotunda sau forma de chec.
Merge foarte bine la cafea, cine bea ca eu n-am incercat.
Va doresc in continuare sarbatori cu pace si bucurie!

Karlskrona 2

Da, din nou despre Karlskrona. De data asta pentru mai mult timp. Suntem aici de doua saptamani si mai avem de stat...

Cum spuneam si in alta postare ne-am hotarat sa gustam si noi putin din viata de emigrant. Inca mai am ganduri referitoare la motivatiile mele si inca ma mai indoiesc ca am facut bine venind aici. Azi insa am ajuns la biserica din Solvesborg si m-am mai lamurit un pic. Poate are totusi Dumnezeu un plan in toata chestia asta si n-am venit aici doar pentru a ne fi mai bine.

Orasul ne-a intampinat cu o toamna blanda, neobisnuita pentru ei: soare bland si stralucitor, mare linistita, culori minunate de toamna. Acum este si vant si mai si ploua, dar eu sunt in continuare fascinata de mare asa ca greu ma dau dusa de langa ea.

Am inceput si munca...mi-am luat in primire cabinetul, programul si am cunoscut in doua ore mai multe persoane decat cunosteam in Romania! Aici fika (adica pauza de cafea) este o obligatie, vorba lui Farfuridi: "am n-am treaba la 9.30 trebuie sa ma prezint in sala de mese la fika:)". E foarte placut, chiar si pentru mine care nu beau cafea de si care am o mare problema cu intelesul limbii...mai ales ca aici se vorbeste un dialect care este destul de greu de inteles si de catre suedezii din alte zone.

Pana acum oamenii sunt destul de draguti, ma ajuta si-mi zambesc cand vorbesc, imi lauda cunostintele de limba, care fie vorba intre noi nu au cum sa fie asa de avansate dupa 4 luni, oricat de intensiv ar fi fost cursul si oricat de dotata asa fi eu pentru invatarea limbilor straine. Ritmul de lucru este destul de lejer, comparativ bineinteles cu cel din tara: doi-trei pacineti pe zi, uneori si mai multi, dar si multe sedinte... mai in fiecare zi. Dar ei functioneaza foarte bine asa.

Ce ma surpinde pe mine la sistemul lor este ca nu interneaza copii la psihiatrie. Au doar doua paturi, adica doua apartamente in care se interneaza si familia, folosite doar in cazurile in care chiar nu se poate altfel. Dar mai multe despre sistem cand ma mai lamuresc.

Acum ramane sa devenim si noi pentru o vreme noi-suedezi, asa cum le zic ei emigrantilor, sa sortam fiecare gram de gunoi, sa ne luam biciclete si sa renunatm la perdele. Si, fireste, sa ne punem lampa in geam.

Cititori

Noi n-avem timp de citit, dar ei au. Fiecare pe limba lui:)

Budapesta - primele impresii

Suntem in Budapesta de 3 saptamani asa ca nu stiu cat de potrivit este sa spun ca acestea sunt primele impresii. Stiu ca spuneam mai demult ca nu suntem prea plimbareti si chiar este adevarat, dar iata ca ne-am hotarat sa ne incercam norocul prin strainataturi pentru o vreme si pentru inceput am poposit la Budapesta sa invatam suedeza. Da, in martie cand am mers la Karlskrona am fost la un interviu si chiar am obtinut jobul.

Asa ca acum ne sucim mintile incercand sa invatam o limba in 4 luni. Nu stiu ce sa zic, daca este greu sau nu, deocamdata n-am dat bir cu fugitii asa ca eu zic ca ne descurcam.
Dar sa ma intorc la oile....panonice.

Sunt multe de vazut in Budapesta, sunt multe locuri frumoase, cu istorie, peisaje, dar si multe locuri care au nevoie de ...ingrijire. N-am apucat sa ne plimbam prea mult, timpul nostru liber este limitat, doar sambata avem timp.

Imi place foarte mult zona Dunarii, este pitoreasca si, mai mult, partial inclusa in patrimoniul UNESO. Pana acum am facut doar o plimbare generala si am urcat pe unul dintre dealurile din Buda unde Maria s-a dat pe cel mai mare topogan vazut de mine pana acum (am inteles ca mai este unul, si mai mare, inclusiv pentru adulti, la Visegrad, sper sa ajungem si noi in curand), iar sus am admirat cu totii panorama orasului.

Iata si cateva poze:

Vedere generala spre Buda peste Dunare

Cadera de apa si mai jos Citadela care in trecut a folosit la apararea orasului, acum este folosita ca hotel si restaurant; pastreaza inca urmele luptelor din trecut

Marea sinagoga din Budapesta, pe mine nu m-a impresionat, dar o vedem zilnic pentru ca este in spatele scolii. In fiecare zi sunt mii de turisti care o viziteaza. Si mai sus o cladire pe langa care trecem zilnic, imi plac tare mult mozaicurile (nu stiu de ce nu ma lasa bloggerul asta sa scriu unde vreau eu:))

Sambata trecuta am fost si la gradina zoologica, dar pentru ziua Mariei. Ne-a placut tare mult, imi pare rau ca n-am facut poze, au uitat aparatul acasa! O gradina care desi nu e mare cuprinde majoritatea animalelor cunoscute, o gradina de capre pe care copilasii le pot mangaia si hrani si chiar o gradina de fluturi! Mi-a palcut si mie, nu ma mir ca Maria ne cere in fiecare zi sa mai mergem o data. Probabil vom mai merge cand se va mai racori putin.

Despre lucrurile rele alta data...

Si nu ne simtim singuri, exista o comunitate chiar mare de romani pe aici, in parcul de copii sunt cativa, la noi in bloc la fel, pe strada buni a fost intrebata de romani unde e gara, mai in fiecare zi vedem romani pe stada (turisti sau nu).

Dintre toate locurile cel mai mult ne place la biserica romaneasca, maine voi face poze, sa va arat ce frumos este!

Va doresc o vara calda, dar nu fiebinte!

Puiul mic si albinuta

Trebuia sa se intample si o intalnire mai dramatica, avand in vedere cat de nazdravan este mezinul nostru. Cand am vazut albina zburand prin casa mi-a trecut o clipa prin cap ca exista pericolul intalnirii celor doi. Dar cand s-o invit afara m-a strigat Domnita , iar cand m-am intors lucratoarea disparuse. Dar se pare ca n-a disparut de tot si lovindu-se de geam in incercarea disperata de a iesi din balcon a ajuns pe jos, aproape de degetele-pensa ale nazdravanului. Care nici n-a stat pe ganduri si a pus mana pe ea, doar era destul de mare si de interesanta. Albinuta insa, dupa cum stim noi, nu-i furnica sa fuga spariata, ea se apara chiar si cu pretul vietii...
Plansul disperat si neintrerupt m-a facut sa ma gandesc ca a patit ceva, dar doar cand am vazut calaul-victima nemiscat in prag am realizat ca s-au cunoscut. A plans un pic, s-a umflat un pic, apoi a dormit un pic. Data viitoare va fi la fel de pregatit de intalnire, din pacate!
Nu stiu eu cum voi fi data viitoare, de data asta am stat in cumpana daca sa-l iau in brate si sa fug cu el la urgenta sau sa mai astept. Nu suntem persoane alergice, dar cu cei mici nu se stie niciodata...
Asa ca aveti grija la albinute, sunt tare harnicute, dar si razboinice si nu fac diferenta intre dusmanul -hot si degetele curioase de un an!

Puiul mic si furnicutele

Puiul mic intalneste pietricele mici, negre si miscatoare. E fascinat! Asa ceva n-a mai descoperit pana acum! N-a mai stat asa de aproape de ceva atat de minunat, interesant, de asemenea jucarii!
Din picioare puiul mic se aseaza pentru a le vedea mai bine...se apleaca sa le vada si mai bine. Oare poate sa le prinda? Intinde degetelele mici si nesigure si incearca sa le apuce. O data, de doua ori, de trei ori; ridica degetele de jos, bucuros de micuta prada. Dar ...nimic, pe pamant micile vietati isi continua drumul. Este dezamagit, dar nu atat de dezamagit ca sa nu mai inceerce o data. Intinde iar degetele mititele si apuca pietricica, le ridica vesel sa vada ce a prins. Nimic, nimic; de sub degetele picioruse mici mici si negre duc in viteza pietricica. Incearca din nou, acum cu un singur deget, cel mai bun al lui, cu care reuseste orice. Cu o miscare cat se poate de sigura pentru un pui de aproape un an, prinde sub buricelul degetului micul trup! Il ameteste cu o miscare rapida si cand incearca sa-l prinda in pensa degetelor...acesta dispare din nou.
Aha, deci asa se prind micile pietricele! Intinde iar degetelul fermecat si invarte pietricica de cateva ori. Ametita, aceasta renunta; e gata sa se apropie de nasucul cel curios. Dar cand degetelele mici sunt gata sa se ridice triumfatoare o mana mare il opreste: Em, lasa furnicutele sa mearga la casuta lor!
Aha, deci astea sunt furnici! Nu pietricele! Data viitoare va fii mai pregatit!
Ce ziceti, vanator sau om de stiinta?