HRISTOS A INVIAT!

Tristi am fost si Domnul ne-a inveselit

Osteniti si Domnul ne-a odihnit,

Flamanzi si insetati si Domnul ne-a saturat.

Mai multa bucurie si mai multa lumina in zilele Invierii Domnului cred ca ne-ar sparge inimile, nu credeti?

HRISTOS A INVIAT! Lumina Invierii sa ne insoteasca toata viata!

sursa fotografiei

Sfantul Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi

Va fi, incepand de miercuri 24 martie protectorul bisericii "Sfantul Nicolae" - parohia Aparatorii Patriei I. La slujba vecerniei pentru praznicul Bunei Vestiri, vor fi aduse particele din moastele Sfantului care vor ramane in biserica noastra, iar biserica va primi acest al treilea hram- Sfantul Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi.

O bucurie pentru noi la care va dorim partasi!

Postul Mare

Prima saptamana din Postul Mare, a fost intotdeauna pentru mine o perioada speciala. Asa ca anul acesta am stat mai departe de blog, ca sa-mi pot limpezi cum trebuie trairile.
Trecera aceasta brusca spre infrangerea firii noastre cazute mi se pare imposibil de realizat fara ajutor de sus. Si nici trecerea prin saptamana aceasta de "foc" in care fiinta noastra este rascolita pana in cele mai adanci fibre. Din fericire, anul acesta am putut participa in fiecare zi la Pavecernita Mare si Canonul Sfantului Andrei Criteanul, pentru ca s-a facut si la biserica noastra.
Desi uneori imi este greu in post, mai ales cand ma gandesc la bunatati, cred ca este perioada mea preferata din an. Oricat de aspru post as tine intr-o zi obisnuita de miercuri sau vineri, nu se compara cu felul in care ma simt in Postul Mare. Parca pluteste ceva in aer...aerul este diferit, apa are alt gust, painea este mai hranitoare, dorinta noastra de a ne apropia de Hristos arde in noi. Slujbele Bisericii nu mai trec doar prin urechi, se infig direct in inima. Simtim bucurie navalnica izvorata din tristetea renuntarii.
Exista la mine ispita de a pregati mancaruri gustoase si diverse in post, de a pierde vremea cautand retete savuroase de post, de a face ceva dulce, lucru nu tocmai bun si recomandat, o adevarata ispita. Dar pentru anul acesta am hotarat doar sambata si duminica sa variez mancarurile, in rest fierturile "anoste" si simple pe care le faceau si bunicile noastre. Este adevarat ca atunci cand si copiii tin post in casa, au nevoie de un meniu mai variat si cat mai hranior pentru a putea trece cu bine prin aceasta perioada.
Clar, fara cruce nu exista Inviere, iar bucuria Invierii apare chiar cand ne hotaram pentru o clipa sa ne ducem crucea.
Va doresc un post cu revarsare de daruri ceresti!

Juramantul lui Hipocrat

In timp ce scriam postarea de mai jos, mi-au revenit in minte contradictiile rasarite cand ma pregateam sa "depun " acest juramant.

Inca de la prima intrare in facultatea de medicina de la Iasi, am cunoscut acest juramant. Era scris, pe un panou impresionant pe casa scarilor principale din facultate. Ma impresiona atunci, in anul I, mi se parea ca trebuie sa trec prin foarte multe chinuri si sa depun eforturi supraomenesti pentru a avea ingaduinta de a-l rosti. Uneori il citeam..

Prin anul IV panoul a disparut din motive obiective, de renovare, dar in mintea mea juramantul a ramas viu si la fel de dorit.

Doar ca la momentul depunerii lui n-am vrut sa-l zic... Cum as fi putut eu, ca si crestin, sa depun un juramant, chiar si unul simbolic, in fata lui asclepios, panaceea si hygeea? Este adevarat ca momentul depunerii juramantului, in ziua de azi, este doar unul simbolic, al absolvirii facultatii de medicina. Daca nu participi la ceremonie, obtii fara probleme, diploma de licenta in medicina si poti practica medicina, nimeni nu te intreaba si nu-ti cere dovezi ale depunerii juramantului.

Pentru mine a fost un moment delicat, nu se putea sa lipsesc de la ceremonie, era un moment de comuniune cu ceilalti colegi, un moment pe care il asteptasem sase ani...

Acum, mi se pare un lucru grav care se intampla in facultatea de medicina dintr-o tara crestina, sa termini facultatea cu un juramant simbolic in fata unor zei pagani!!

Doar cu cateva zile inainte primisem binecuvantarea Inaltului de la Iasi, printr-o slujba speciala si acum juram in fata ...cui? In cor si cu foarte mare ceremonial!! Asa ca nu l-am rostit. Intre vocile entuziaste care repetau cuvintele sefului de promotie, vocea mea a amutit. N-am putut sa-l rostesc, doar gandul cauta o rugaciune.

Acest juramant este atat de bine intrat in mintea oamenilor, ca este invocat ori de cate ori un medic greseste cu voie sau fara voie! Nu se invoca responsabilitatea in fata lui Dumnezeu sau in fata legii, ci incalcarea unui juramant simbolic. Daca este doar un simbol, de ce are atat de multa putere, de ce devine un cod etic care trebuie respectat?

Cat de placut este acest ritual inaintea Lui Dumnezeu, cat este de benefic pentru ce vor face medicii in continuare? Poate ca tocmai de asta suntem atat de huliti, ca ne-am pus de la inceput, de buna voie sub "ocrotirea" celui rau.

N-ar fi cazul sa terminam facultatea de medicina cu o rugaciune in fata Doctorului sufletelor si a trupurilor, a sfintilor doctori fara de arginti: Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si Diomit, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon, Luca al Crimeei?

Isteria vaccinarii

Nu-mi sta in obicei sa comentez subiecte la moda, poate tocmai pentru ca se scrie si asa foarte mult pe tema respectiva fara a mai umple si eu paginile cu parerile proprii. Dar parca de data asta nu ma pot abtine...Adevarate campanii de manipulare a oamenilor, sute de pagini scrise pro si contra vaccinarii, fiecare caz contabilizat la milimetru, fiecare victima trecuta pe raboj...Oare sa fie toate astea spre folosul oamenilor? Vaccinurile sunt facute pentru a ajuta oamenii, dar au si ele anumite recomandari specifice, riscuri si beneficii. Acum s-a depasit cu mult chiar si deontologia medicala, din pacate.

In fiecare an mii de persoane se imbonavesc de gripa, iar unele dintre ele, cu un sistem imunitar deficitar dintr-o cauza sau alta, mor. Dar nimeni cu face caz de lucrul acesta. Se fac studii epidemiologice, se stabileste incidenta gripei si tulpinile care au circulat (pentru a fi folosite pentru vaccinul din anul urmator) si se raporteaza toate informatiile obtinute la OMS. Si gata.

In fiecare an se recomanda unor anumite grupuri de populatie, cu risc mai mare de a se infecta (personal medical, politisti, studenti) si un risc de a face complicatii cu potential letal (bolnavi cronici, varstnici) sa se vaccineze intrucat riscurile vaccinarii sunt mai mici decat riscurile contactarii gripei. Iar omul se vaccineaza sau nu, se imbolnaveste sau nu, moare sau nu. Fiecare se pazeste cum poate: evita aglomeratiile, manaca multe fructe, ia suplimente alimentare sau diferite remedii naturiste. Si asa trece iarna...

In plus de asta, campaniile de vaccinare se incheie pana la sfarsitul lunii noiembrie. Oare de ce? Pentru ca pana in varful incidentei gripei (ianuarie-februarie) oamenii vaccinati sa dezvolte imunitate.

De data asta campania inceputa s-a transformat in isterire. Desi dl secretar de stat (stiti voi care, persoana importanta) a afirmat de la inceput ca dozele de vaccin trebuie sa ajunga in tara pana la sfarsitul lunii noiembrie, asa cum e si firesc, acelasi domn face acum o campanie insutit mai mare pro-vaccinare, desi stie ca cei vaccinati acum au foarte mici sanse sa fie imuni in momentul varfului de incidenta!! dar, na vaccinul trebuie consumat, doar l-am platit si nu va mai fi valabil anul viitor si cineva trebuie sa ne salveze de noi insine!

Cat de senini sunt cei care s-au vaccinati, pe ultima suta de metri spun ei, si cat de siguri ca acum nimic nu li se mai poate intampla, ca se pot intalni cu virusul oriunde si se pot lua de piept cu el!! Cata naivitate! Varful incidentei ii va prinde "imbracati" doar pe jumatate.

Cine oare sa le spuna oamenilor, cu voce puternica, adevarul? Cine isi asuma responsabilitatea adevarului inaintea Lui Dumnezeu?

Dar cum medicii depun juramantul fata de Asclepios, Panaceea si Hygeea, in fata Lui Dumnezeu nu au nici o responsabilitate!!

Sceneta de Craciun

Muzica diafana ne invaluie bland, apar un om sarac si un om rugator. Apoi somnorosul din povestea noastra. Naratorul ne introduce in piesa pe care o asteptam de atat de mult timp, actorii mai mult mimeaza cele rostite. Somnorosul se intreaba multe lucruri, apoi apare o calauza care doreste sa-i arate raspunsurile: il duce la casa omului sarac care in noaptea Craciunului moare in mizerie si frig, apoi la casa omului rugator care se roaga si pentru fratele sau necunoscut. Somnorosul isi doreste acum sa-L cunoasca pe Domnul, ii afla povestea prin intrarea in scena a personajelor ce inchipuie pe Macia Domnului, retrasa, timida, gata sa plece din scena si a dreptului Iosif ce o tine de brat in timp ce cauta adapost. Apoi Pruncul sfant se naste in iesle, apare un inger, bucuria il invaluie pe toti, iar somnorosul nostru se trezeste plin de pace si de bucurie sfanta.
Urmeaza apoi colinde, dans, cantece de iarna, un program intreg ce dureaza o ora.
Cine sunt actorii? Somnorosul are 25 de ani si e un om tare vesel, munceste si e mandru de asta, stie toate cantecele si toate miscarile de dans, omul sarac isi doreste foarte multa atentie, ar face orice pentru ea - si bune si rele - este si el trecut de 20 de ani; ingerul este un pitic, merge greu, a fost adus aici mai mult pe sus, dar e foarte mandru de rolul lui; Fecioara Maria si dreptul Iosif sunt la randul lor doi baieti care par rupti dintr-o alta poveste...Toti au fost abandonati acum multi ani, cu o usurinta absolut uimitoare, daca ne gandim ca sunt fiinte umane, la o groapa comuna numita Centrul pentru copii irecuperabili Moreni. Au fost adusi aici ca toata lumea sa scape de povara lor, ca mamele lor sa se poata intoarce in "campul muncii", iar tatii sa nu fie chinuiti decat cu plata unei sume modice pentru intretinerea lor. Cea mai mare grija a statului era sa ii tina cat mai departe de lume si sa cheltuiasca cat mai putin bani. Au indurat foame, frig, batai, neglijare.
De multi ani traiesc intr-o casa de vis, unii lucreaza (cei care pot), altii se bucura doar de afectiunea si grija celor din jur. Sunt oameni dependenti social pentru majoritatea nevoilor lor, oameni dupa care alti oameni intorc capul de strada (nu cu admiratie), dar care isi poarta cu demnitate povara de a fi diferit si care stiu sa ierte toate nimicniciile care li se intampla din partea celorlalti. Noroc ca sunt ingrijiti de niste oameni care considera aceasta grija ca o cale spre mantuire.
Desi din afara acest lucru este greu de vazut, acesti oameni sunt actori, nu spectatori in piesa vietii lor!La marginea sociatatii unde este locul lor acum este multa viata si multa daruire. Si sunt multe lectii de invatat pentru noi!

La inceput de an

De cele mai multe ori nu-mi propun lucruri noi pentru noul an pentru ca, in general, dorintele mele nu se schimba de la un an la altul. Si nici nu-mi fac bilanturi pentru ca mi se par un pic artificiale, doar nu sunt la sfarsitul vietii...Si nici anul acesta nu am de gand sa fac acest lucru, desi au fost cateva momente in noaptea dintre ani in care ne-au trecut prin cap cateva dorinte legate de noul an - dorinte vechi de altfel: sa fim mai treji in credinta si mai ravnitori, lucruri care parca nu ne ies asa cum am vrea noi, parca ne pierdem pe drum...
Dar imi doresc sa nasc un copil sanatos si sa-l nasc natural de data asta, desi sunt putine sanse, dar cu ajutor de Sus sansele cresc simtitor. In rest pace si bucurie de la Domnul, caci de acestea am parte din belsug!
Cu toate ca nu fac planuri si bilanturi, cad uneori pe ganduri in momente din acestea de trecere, sa le zic. Astazi am ascultat povestea induiosatoare a unei doamne de 60 si ceva de ani, care se considera batrana: n-a avut niciodata casa ei, s-a tot mutat pana n-a mai avut unde, a fost data afara de multe ori si cred ca a simtit disperarea dandu-i tarcoale; a ajuns si pe strada, si la azilul de batrani pe care il descria ca pe un infern (si o cred!), a fost umilita, batjocorita, alungata, infometata, disperata, bolnava si cu toate acestea speranta nu a parasit-o. Si nici credinta. Asa a reusit sa invinga cancerul pulmonar (unul dintre cele mai mortale), sa aiba acum un camin in care este ingrijita si respectata si sa se bucure de binecuvantari ceresti. A ramas doar cu un plaman si jumatate, o mana si un picior si jumatate, dar continua sa doreasca, sa simta, sa spere, sa iubeasca. Oare cum se poate considera batrana?!! Ii multumesc pentru povestea pe care mi-a spus-o acum, la inceput de an.
Caci asa ajung eu sa-mi pun intrebarea: eu in fata Domnului cu ce merg?
Va dorsec un an binecuvantat cu daruri ceresti, pace si bucurie in case!
Nicoleta