22

Vacanta de iarna, am 12 ani. Niciodata n-am fost o matinala, mama a tras de mine sa ma scol...din nou. Ea nu-si vede capul de treaba, iar eu nu inteleg de ce trebuie sa muncesti pana lesini inainte de sarbatori. Deschid televizorul desi nu poate fi la ora 10 dimineata nimic interesant pentru un copil. Ma uit la stiri cateva minute, apoi inchid, ma duc si ii spun mamei ca 'pe tradator in chema Milea si s-a sinucis.' Mama da ordinul de 'imprasitiere': fratele meu e trimis la coada la pui, eu sunt trimisa la o verisoara ce locuia aproape de o alimentara de unde aveam sanse sa cumpar bomboane invelite in celofan, sa le putem agata in brad...
Plec...ma bucur mult sa merg la veriosoara, are un baietel de 1 an si eu ador sa ma joc cu el. In plus stam muuult de vorba, desi nu suntem de aceeasi varsta. Ajung si ma asez la taclale, mai am timp, alimentara deschide la 12. Ma joc cu Andrei. Nimic nu-i diferit...asteptam Craciunul!
Deodata verisoara se ridica brusc si fuge la aparatul de radio, il da mai tare, asculta incordata. Se aud voci multe si strigate de bucurie. In primele momente nu inteleg nimic, apoi realizez ca a venit momentul pe care il astept de cand am devenit constienta de lumea in care traiesc! Nu o data am visat cu ochiii deschisi, in timp ce ascultam radioul din bucatarie, ca programul se va intrerupe si vom fi anuntati ca al nostru conducator iubit nu mai este...uneori strangeam pleoapele cu putere, nadajduind sa se intample chiar atunci.
Am cumparat bomboanele si m-am intors acasa, deja lumea iesea pe strazi...In acea zi si in noaptea ce a urmat am stat lipiti de televizor, am trecut prin toata tragedia aceea acoperiti de euforie, in transa parca, intr-un univers ireal. Pe retina sufletului s-au inregistrat multe imagini pe care nu le voi uita probabil niciodata, in special de copii martiri. Fiecare decembrie reinvie durerea, de parca s-ar face o bucla in timp si fiecare decembrie e acelasi de la 12 ani!
Ma mangaie gandul ca Domnul a fost si El acolo, cu ei, cu mine, cu noi toti!