Si totusi mai exista speranta

Speranta pentru bunul gust, pentru decenta, pentru normalitate as zice eu.
Cand aveam vreo 8 ani eram foarte pasionataa de muzica asa ca am incercat mai multe instrumente, spre disperarea parintilor mei care nu intelegeau aceste ...pasiuni. Cel mai mult mi-a placut vioara, pe care de altfel o iubesc si acum desi nu mai stiu nici macar cateva acorduri. Pe vremea cand visam, deci, sa fiu o mare mare violonista exista un mic-mare violonist, care acum este mare-mare. Il admiram foarte mult atat pentru daruire cat si pentru virtuozitatea pe care o avea la 8 ani. Se numeste Alexandru Tomescu si este unul dintre cei mai buni violonisti din tara (daca nu cumva cel mai bun).
Pe vremea aceea eram tare mandra ca era de-o seama cu mine, iar acum sunt la fel de mandra ca suntem contemporani. mai ales ca a reusit, impreuna cu minunatata sa vioara Stradivarius, sa dovedeasca ca...nu suntem o natie de manelisti! Ca inca ne mai incanta frumosul, ca inca mai cautam armonia, ca inca suntem capabili sa sprijinim valorile.
De curand a fost realizat un experiment la metroul de la Piata Victoriei, legat de disponibilitatea romanului de a admira frumosul chiar si atunci cand se grabeste spre serviciu si de a rasplati efortul. Va las sa aflati mai multe despre acest experiment din articolul de aici.
Si ma bucur ca din ce in ce mai multe si mai puternice voci de oameni care cu adevarat au ce spune incep sa fie auzite din vacarmul ignorantei si al prostiei noastre.
Nicoleta