Dreptul la identitate

Rareori ne gandim (eu, cel putin) cat de multe binecuvantari am primit de-a lungul vietii: familii iubitoare, un nume si o identitate, o memorie si speranta. Si un viitor.

Pe lumea asta exista oameni care nu au aceste lucruri. De fapt, mai mult, in jurul nostru, aproapele nostru nu are aceste lucruri...

Cand ne nastem primim ca drept fundamental un nume, iar daca parintii ne iubesc cu adevarat si un botez cu inger pazitor si sfant ocrotitor. Ca drept social, primim inca de la nastere un certificat care atesta ca existam. Ciudat, nu? Ca parca inaintea Domnului cu certificatul de nastere mergem...

Nici nu realizam cat de multe lucruri depind de aceasta inregistrare-inregimentare! Cred ca nici nu putem fi inmormantati fara el...

Dupa cum probabil am mai spus lucrez la o fundatie care are in ingrijire adulti cu disabilitatii mentale (in principal) si motorii. Acolo traieste un om care nu are acte! Deloc! De 29 de ani! Iar de 20 de ani, niste straini se lupta cu sistemul romanesc sa-i obtina un drept fundamental: dreptul la recunostere in fata statului! Pana acum justitia spune ca daca nu are acte (lucru de netagaduit de altfel) nu i se pot da acte!

Am fost si la avocat, care mi-a spus destul de senin ca baiatul nu exista daca nu are acte!! Din punct de vedere legal, desigur.

Sebi a avut la un moment dat o mama si un tata, poate doar pentru cateva minute, poate pentru cateva luni sau mai mult. Primele date despre el le avem de pe cand avea 2 ani. A fost ocrotit in leaganul de copii Arad pana la 4 ani apoi, datorita disabilitatilor sale a fost transferat la Centrul pentru copii cu handicap irecuperabil din Moreni. De acolo a fost salvat in 1990 si adus la fundatie. Aici locuieste de 20 de ani si are o viata buna. Despre el se cunosc doar numele si data nasterii. Se pare ca aceste informatii stau in calea actelor lui, daca nu am sti nimic ar fi simplu! Exista la Arad un dosar despre el din care reies cele doua informatii si atat. Pana acum instanta a spus ca nu poate fi inregistrat tardiv, daca are nume si data nasterii probabil pe undeva exista si un certificat.

Sebi nu mai are parinti de mult, n-a avut niciodata o familie iubitoare, doar persoane iubitoare si daruite in jurul sau. Aproape 10 ani a fost abandonat, batut, infometat, infrigurat, ignorat, a stat in intuneric. Apoi a fost salvat si viata lui s-a schimbat foarte mult. De curand a devenit erou: cand una dintre doamenele ce il ingrijesc a cazut s-a dus dupa ajutor!! Sebi nu are memorie, iar viitorul sau depinde de cei ce-l ingrijesc. Sebi nu are nici acte, pentru statul roman el nu exista. Oare nu-i timpul sa i se faca si lui putina dreptate?

Ne gandim sa mergem cu el la tribunal, sa-si pledeze singur cauza, poate daca il vad cei de acolo se conving ca exista si ca de decizia lor depind foarte multe lucruri: daca nu are certificat de nastere, nu are buletin...nu beneficiaza de certificatul de handicap...de ingrijiri medicale gratuite...eventul, de inmormantare...

10 luni

Astazi m-am apucat sa scriu despre ceva mai trist si chiar revoltator, dar m-am oprit la timp amintindu-mi ca azi e ziua lui Em.

Si pentru ca pana acum n-am marcat nici o aniversare de-a lui, mi-am zis ca azi e cea mai buna zi pentru asta.

Avem 10 luni de incantare, zambete, dragalasanii si nopti nedormite! Eu, ca restul profita din plin de noptile linistite.

Deci, asa ascult povestiasa ma joc

asa dorm..in patul mare! Sa ne traiesti, pui mic, sa fii sanatos si binecuvantat!

Buna vestire

Va urez si eu La Multi Ani de ziua femeii crestine.

Intotdeauna mi-a placut acesta sarbatoare, chiar si atunci cand ii cunosteam foarte putin semnificatia! Iar icoana acestui praznic este chiar cea pe care o iubesc cel mai mult. Si ar putea fi altfel, spuneti si voi:

Si pentru ca Maria noastra nu a ajuns de 8 martie la gradi, ieri i-a oferit domnisoarei narcise galbene cu urarea "La Multi Ani de ziua femeii crestine"!Maria a repetat urarea cu sarg ca sa fie pregatita, dar la momentul oferirii florilor s-a fastacit de situatie si n-a zis nimic. Mie mi-a fost ciuda un pic, as fi vrut ca si domnisoara sa stie ca exista alternativa la 8 Martie. Da' nu-i nimic, este timp...

Va doresc sa aveti o zi insorita si sa primiti multa binecuvantare cereasca.

Nicoleta.

Karlskrona

Nu suntem o familie foarte plimbareata pe alte meleaguri, desi ne dorim. De data asta am ajuns departe, in nord, cu treburi. In prima saptamana din post am ajuns in Karlskrona, Suedia, insotiti de cel mai mic membru al familiei.

Nu pot sa spun decat ca mi-a placut, este si cam greu sa te dezamageasca acest orasel cu ceva. In fapt este un un arhipelag la Marea Baltica declarat monument UNESCO. Mie personal mi s-a parut ca centrul semana foarte bine cu Sibiul si Timisoara, veti vedea din poze.

Mai intai trebuie sa spun ca m-am indragostit la prima vedere de Marea Baltica inghetata, desi eu sunt o mare iubitoare de vara, apoi salba de insule cochete aflate foarte aproape de tarm incat oamenii trecea spre casa pe gheata! Noi n-am avut curaj si am aflat ca multi locuitori seamana cu noi. Nu stiu inca cum ajung de pe insule in conditiile in care nu sunt poduri peste tot si cu barca nu-i nici o sansa sa spargi gheata.

Drumul a fost de asemeni o premiera, am zburat pentru prima data, si desi mi-a placut, prefer sa vad avionele de pe pamant, nu ma simt in siguranta sa ma stiu la 12.000 m de pamant. Dar ne-am descurcat fara ajutatoare sedative. Am mers ceva ore si cu trenul, intre Malmo (n-am diacritice suedeze:) si Karlskrona si mi-au placut tare mult campurile ingrijite, aranjate la detaliu, gardurile din pietre si trenul silentios, parca nici nu mergea pe sine.

Despre oameni nu pot spune multe, am cunoscut doar cativa, dar mi s-au parut destul de deschisi, peste pejdecatile cu care am plecat de acasa. Mi s-au parut chiar calzi, dar e posibil la o privire mai de aproape sa fi fost doar amabilitate. In fine, nici nu conteaza, mi-au lasat o impresie buna. Mi s-au parut calmi, sportivi, nu se grabesc, multi merg pe biciclete, masinile merg foarte incet, poti traversa pe la orice colt de strada, stiu ce inseamna prioritatea de dreapta si chiar o acorda, si in cele 3 zile cat am stat acolo n-am auzit niciodata cu claxon. Au in geamuri multe flori, in special orhidee albe (n-am vazut niciodata atatea orhidee albe) si mici veioze in fiecare fereastra pe care seara la aprind.

Si m-a incalzit grija lor pentru copii: peste tot, chiar si in tren, exista mese pentru schimbat scutece (foarte importante devin cand calatoresti cu un sugar), la hotel am avut patut pentru Em, iar gradinita (am vizitat una) mi s-a parut ca o casuta pentru papusi cu bunicute care leganau prichindei de 2 ani si mielute ce zburdau nestighetite prin camere (clase nu le pot spune, aratau ca niste camere obisnuite de copii). Imi pare rau ca aici n-am facut poze.

Cum spuneam cel mai mult m-a placut natura, si grija lor pentru ea. Rate, lisite, lebede, pescarusi, semne de primavara pe marea inghetata, primite cu bucurie de localnicii care le hraneau din belsug. Orice spatiu verde este protejat chiar daca nu este aranjat la firul de iarba.

Am inteles ca e si mai frumos vara, e, poate vom vedea!

Gata cu vorbaria, pozele:Lac inghetat, inca sub imperiul zapezii:Baltica inghetata:

Semne de primavara

Pescarusi pe gheataInsula cu case suedeze traditionaleCentrulBiserica germanaApus pe Marea Baltica

Sfanta Manastire Cornu

Ce mai citim...

...la grupa mica.

Ne lac cartile foarte mult. E drept ca in ultimul timp eu personal n-am mai pus mana pe o carte pentru mine, din lipsa de timp, dar intru si eu in categoria iubitorilor de carti. Cu toate acestea rar, in ultimul timp, achizitionam carti pentru ca bunica suplineste cu succes aceasta lipsa a noastra. Acum, eu o las sa-si faca placerea, la ea fiind si o deformatie profesionala (este profesoara de limba romana), si ne bucuram de darurile ei.

De multe ori ma deranjeaza in cartile pentru copii desenele nepotrivite pentru vartsa careia se adreseaza cartea, sau rimele schioape, continutul sarac si lipsa de invataminte al textului. Ma bucur cand un copil are ce invata dintr-o carte si cand poate admira desene frumoase.

Ultima data cand bunica i-a adus Mariei carti, am gasit una care ne place in mod deosebit. O citim zilnic, o data sau de mai multe ori.

Iat-o: o carte dulce, cu versuri frumoase, si cu multe invataminte. Ilustratiile sunt admirabile, delicate si foarte reusite. Singurul defect al cartii este ca e se termina prea repede!

Si pentru ca mi-a placut atat de mult am cautat si celelalte carti ale autoarei. Am gasit acest site unde pot fi gasite toate cartile Luciei Muntean. Intentionez sa achizitionez macar cateva dintre ele, sunt sigura ca Maria va fi incantata. Pe site puteti sa vedeti cate o pagina din fiecare carte.

Va dorim lectura placuta si cu folos

Tot Maria...

Maria mananca pentru prima data Dinner mints:
- Mmmmm, ciocolatica asta e umpluta cu pasta de dinti!