Educatie sau abuz

Stiu, stiu, am mai scris pe tema asta, dar suntem inepuizabili cand devenim frustrati!
Ieri in parc, o bunica si un baietel mai nazdravan (in sensul de copil activ, nu obraznic) care dorea sa faca lucrurile mai in stilul lui. Asa ca, desi avea in jur de trei ani, se dadea singur pe topogan, ba chiar incerca s-o atraga si pe bunica sa-l alerge.
La un moment dat cade si se loveste la fata. Iar bunica vine furioasa la el (fireste, nu?) il ia dintr-o zmucitura de jos si ii arde cateva perechi pe palme (la fund) ca sa nu-l doara doar intr-un singur loc!
Apoi il duce la banca, sa-i curete nisipul din gurita, timp in care ii torna in cap o multime de invective si reprosuri pentru neascultarea si purtarea lui cea rea. Oare copilului nu-i era suficient sa indure durerea si nisipul din gurita? Iar bunica nu s-a gandit ca nici ei nu i-ar placea sa mai primeasca una in spate cand e deja la pamant?
Nu as vrea sa ma tina minte nepotii mei ca o baba nemultumita si bodoganitoare, careia ii sare mustarul din nimic si total lipsita de empatie. Sper sa tin minte chestia asta si peste 30-40 de ani!
Clar asta nu se incadreaza in conceptul de educatie! Eu as spune chiar ca ar fi un pic de abuz emotional, pentru ca pedeapsa primita de copil a fost in neconcordanta cu vina si mult exagerata. O pedeapsa corecta si folositoare ar fi fost plecarea din parc dupa primele avertizari legate de neascultare. Ca sa nu mai spun ca in urma unei astfel de experiente un copil invata ca solutia frustrarii este agresivitatea.

Si un cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur referitor la educatie:
"Inchipuiti-va ca sunteti niste mesteri care lucreaza statui si ca statuile sunt copiii vostri. Asupra lor sa aveti indreptata toata atentia. Sculptati aceste minunate opere pentru Dumnezeu. Scoateti ce e de prisos si adugati ce lipseste. In fiecare zi sa cercetati si sa descoperiti la copiii vostri cate o noua calitate, ca s-o sporiti si s-o imbogatiti; la fel sa faceti si cu defectele, cum decoperiti vreunul, indepartati-l".

Nicoleta

La Multi Ani!

Pentru toti cei care ii au ocrotitori pe Sfintii Arhangheli, urari de sanatate, pace si mantuire.

Inclusiv pentru dragul meu sot care poarta si numele Sfantului Arhanghel Gavriil.

La Multi Ani!

Nicoleta

Rugaciune pentru aproapele

Ma straduiesc sa contiuni aceasta initiativa a rugaciunii in grup, desi ma mira putin faptul ca sunt atat de putine "solicitari".

Deci va astept sa postati la comentarii persoanele sau situatiile care credeti ca au nevoie de rugaciune. Aceasta poate fi un acatist, o metanie, un Doamne miluieste, pomenirea la Sfintele slujbe ale bisericii, fiecare dupa cum poate.

Iata lista din aceasta sapatamana:

-Daniela, preoteasa care are nevoie de tot ajutorul nostru. O gasiti si aici: http://isabellelorelai.wordpress.com/

- Nasica mea, Elena, care sufera de o boala grava si cam fara leac;

- verii mei Ovidiu si Adriana, care anut trecut cam pe vremea asta si-au pierdut baietelul, Domnul sa-i intareasca;

-Alexandru si familia lui, care au pierdut casa in urma unui proces si vor fi evacuati la inceputul anului viitor.

-Iustin Mihai, un baiat cu ADHD si cu probleme de adaptare

Rugaciune pentru cel bolnav

Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea.Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii.Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.

Simplitate sau confort

Viata bunicelor noastre a devenit in ultimul timp de ...invidiat. Toti visam la simplitatea aceea...Dar sa recunoastem ca suntem putin ipocriti!


Pai sa le vedem un pic viata refacuta sumar din amintirile mele din copilarie. Bunicii mei locuiau la tara asa ca se trezeau la ora 5, aprindeau focul, deschideau si hraneau animalele, mulgeau vaca; apoi incepeau pregatirea mesei de pranz (dimineata serveau o cana de lapte). Gateau in fiecare zi. Daca era vara plecau la camp cu catel-cu purcel si lucrau pamantul in arsita, ploaie, vant; daca era iarna coseau, torceau, impleteau. Seara se ocupau mai intai de animale, copiii, sot si apoi de ele insele. Apoi spalau la mana, framantau paine tot cu mana, carau apa uneori de la distante mari. Nu foloseau deodorant, creme de fata sau dresuri fine.


Mancau simplu si nu-si faceau griji pentru intarirea imunitatii, vitamine, aport caloric. Mancau carne mai rar, in special toamna (cand taiau cocosii sau ratele) si iarna dupa ce se taia porcul (carne in untura, carne afumata, carnati, slanina), dar baza erau legumele si lactatele, evenual ouale pe perioada verii. Paine framantau rar (doar pentru sarbatori mergeau la targ dupa drojdie, altfel foloseau drojdie de la vin, de calitate proasta), cozonac doar de Pasti, iar dulceturile erau trufandale. Uscau fructe in pod pentru a avea ce sa manance iarna, mai ales in post. Erau dependenti de produsele pe care le cultivau: daca era seceta flamanzeau, nu puteau merge la magazinul din colt sa ia o sunca sau o bucata de branza. Mergeau la Biserica in fiecare Duminica, tineau posturile se rugau.

In concluzie munceau mult, mancau si dormeau putin si se rugau des.

Pentru a ajunge la simplitatea vietii lor cred ca ar trebui sa avem o viata ca a lor: se renuntam la masina de spalat rufe si vase, cuptorul cu microunde, steamer, robotul de bucatarie, mixer, frigider, masina de paine, telefonul mobil, televizor si ...calculator. Adica la confort! Mie mi-ar fi greu sa renunt la masina de spalat rufe!

Cred ca ideea pe care noi ne-o facem despre simplitate este un pic deformata: pentru noi inseamna apelarea la tot felul de comoditati si griji cand, de fapt, ar trebui sa devenim dependenti de Dumnezeu si independenti de cele materiale. Si asta putem face si in apartamentul de bloc, casuta de la tara, cabana din munte. Si nu trebuie sa fim in 1940...

Nicoleta

Rescriind istoria

De cand am inceput acest blog l-am invitat pe dragul meu sot sa scrie si el un articol. Abia in seara asta s-au putut cristaliza ideile lui. Mie imi place ce a iesit.

Marturisesc din capul locului ca sunt un pasionat de istorie. Fara a fii un profesionist(sunt inginer de profesie) am fost din totdeauna atras de istorie, indiferent ca a fost vorba de istoria nationala sau universala.

Evenimentele din decembrie 1989 m-au gasit ca elev in clasa a -9-a (aveam 15 ani) a unui liceu de provincie. Este lesne de inteles ca toti anii de pana atunci si cei imediat urmatori evenimenelor mai sus amintite si-au pus pecetea asupra cunostintelor mele de istorie.Majoritatea informatiilor mele pe aceasta tema se bazau pe manualele,revistele si notele istoriografiei comuniste. Chiar si in primii ani de dupa 89 istoria se preda dupa manualele din perioada comunista. Ca orice societate dictatoriala , comunismul confiscase istoria nationala, interpretand multe momente importante ala acesteia in functie de interesele sale. Astfel unele evenimente importante au fost minimizate , omise sau chiar denigrate, in timp ce altele (in speta cele ce vizau partidul unic si pe conducatorii sai) mai putin importante au devenit adevarate repere istorice.

Un capitol important al istoriei nationale care pe mine m-a fascinat a fost cel legat de perioada interbelica.Consider ca aceasta perioada a constituit momentul de varf al statului si natiunii romane din toate puntele de vedere:spiritual, cultural, economic, teritorial(a fost epoca Romaniei Mari),etc. Sigur,nu sunt un naiv,n-a fost o societate perfecta, a avut minusurile ei (inegalitati sociale,discrepanta uriasa dintre orasele mari si sate,ca sa enumeram doar cateva), dar fata de ceea ce a urmat dupa razboi(tavalugul rosu) putem spune ca a fost o societate superioara.
Nu putem vorbi de perioada interbelica fara a pomenii Miscarea Legionara. Si aici am vrut sa ajung. Mult timp un subiect delicat(inca mai este),ea incepe usor-usor sa fie (re)tratata de catre istorici. Pana in 1989 subiectul era relativ simplu. Comunistii o aruncasera la lada de gunoi a istoriei punandu-i in carca toate relele lumii. Concret ni se spunea ca ar fii fost vorba de o organizatie terorista, xenofoba, un fel de bau bau al istoriei. La orele de istorie cand se aborda acest subiect parca vedeam prin fata ochilor multimi de oameni haituiti, macelariti, fugind care incotro de teama legionarilor fiorosi,"varsatori de sange nevinovat".

Anii au trecut si prin mana mi-au trecut si alte surse de informare.Dictatura comunista cazuse, iar in librariile se umplusera de lucrari istorice. Astfel am inceput sa citesc si altceva, sa vad si alte puncte de vedere ale altor autori (unii chiar nepublicati in vechiul regim); aparusera marturii ale unor oameni care au trait acele vremuri. Asa am aflat ca Miscarea legionara a aparut in societatea romaneasca de atunci ca o miscare spirituala in primul rand, ca un medicament care sa vindece bolile societatii , ca o forta mesianica. Sa nu uitam ca au simpatizat sau au aderat la ea oameni de valoare ai tarii, duhovnici vestiti (Parintele Arsenie Papacioc),filozofi de marca (Petre Tutea sau prof. Nae Ionescu),carturari, scriitori, poeti si foarte multi preoti. A trebuit sa treaca ani pentru a putea afla de caracterul crestin al miscarii, de fratiile de cruce (organizatiile de tineret ale miscarii) in care intrau tinerii valorosi ai tarii (cei ce-l marturiseau pe Hristos si se caracterizau printr-o viata curata si rezultate bune la invatatura), de miile de martiri pe care i-a dat Miscarea inca de pe timpul lui Antonescu si mai ales in perioada comunista. Sa nu uitam de puscariile politice din anii '50 in care mii de oameni au murit pentru Hristos (legionari si nu numai), de celebra inchisoare de la Pitesti unde s-a eperimentat conceptul de "reeducare"(aici tineretul legionar a fost relmente distrus fizic si psihic doar pentru ca nu si-a lepadat credinta ortodoxa si convingerile politice), de tinerii martiri Valeriu Gafencu (propus pentru canonizare) si Ion Jimboiu ,etc. Nu sunt un idealist, Miscarea a avut "bubele ei"; nu trebuie sa uitam de asasinatele comise asupra lui Nicolae Iorga,Virgil Madgearu sau Armand Calinescu, dar noua ne revine datoria morala de a separa ce a fost bun de ce a fost rau, de a tria "graul de neghina", de a pune Miscarea pe locul care -l merita in istoria nationala, cu bunele si relele ei, intr-un cuvant de a rescrie aceasta pagina din istoria nationala.

Florin

P.S . Nu sunt membru al vreunui partid politic si nimeni din familia mea nu a fost legionar.

Secretul longevitatii

Daca n-ar fi trecut la Domnul in urma cu 14 ani, bunica mea ar fi implinit ieri 98 de ani. II pastrez o frumoasa amintire acestei bunici atat de blande. Cel mai bine imi amintesc mainile ei muncite care se odihneau in poala atunci cand ne povestea despre vremuri de demult... Ne trimitea sa cumparam pufuleti (stiti voi, din aceia tari si nesarati) pe care ii mancam din "pestelca" ei dupa ce la puneam sare. Si ne asezam langa ea sa ne mai povesteasca...Am fi ramas la picioarele ei toata viata.

A crescut 7 copiii in vremuri grele (razboi, refugiu, foamete), s-a zbatut ca lor sa nu le lipsesca lucrurile esentiale, i-a dat la scoala. Apoi si-a ingropat sotul si a ramas vaduva aproape 30 de ani; si-a ingropat si un copil. In toate acestea a fost multumitoare fata de Dumnezeu. Nu am auzit-o niciodata sa carteasca, sau sa se planga sau sa spuna cuvinte grele celor din jur. Le-a primit pe toate ca din mana Lui Dumnezeu. A muncit pamantul, a lucrat la caile ferate, a venit toamna la Bucuresti sa vanda fructe pentru a-si putea da copiii la scoala.

Desi avea doar 4 clase nu lasa sa treaca nici o zi in care sa nu citeasca. La ea am vazut prima data placerea lecturii. Si aveau un dar deosebit de povestitor; inca imi amintesc povestile ei, felul in care ne spunea ce citea in carti si cum ne indemna sa citim cat mai mult.
Si cred ca Domnul i-a ingaduit sa traiasca o viata lunga, binecuvantata, sa se bucure de prezenta nepotilor si a stranepotii, tocmai pentru multumirea din inima ei, pentru ca le-a primit pe toate atat de frumos... Si o iubesc pentru ca mi-a fost model.

Ma rog Domnului s-o primeasca in bratele Sale calde pe bunica mea, Vasilica.

Nicoleta

Cum am ajuns sa port fusta

Se pare ca acesta este un subiect important printre femeile ortodoxe, sunt multe intrebari si multe ispite...
Eram, chiar si dupa intoarcerea mea la Hristos la fel ca fetele din jurul meu, din punctul de vedere al imbracamintii. Desi aveam colege de facultate pe care le admiram pentru darzenia lor de marturisitoare: purtau fusta lunga si batic. Purtam pantalon pentru ca mi se parea mai comod, mai practic si nici nu vedeam nimic rau in a-l purta. Doar la biserica mergeam imbracata in fusta...
Dar cand eram la biserica ma simteam altfel, era ceva firesc, eram femeie si asa ma simteam. Nu ma mai puteam minti ca daca eu nu sunt instare sa port fusta acest lucru nu e necesar.
Apoi m-am hotarat ca macar in post sa nu mai port pantaloni. Iar la sfarsitul postului Craciunului cand am revenit la imbracamintea mea obisnuita m-am simtit...dezbarcata. Astfel ca acum numar pe degetele de la o mana de cate ori pe an ma imbrac in pantalon.
De ce o port?
- pentru ca asa ma simt imbracata, feminina
-pentru ca asa imi cinstesc sotul
-pentru ca nu pot trece pe langa un preot imbracata asa - adica parintele poarta reverenda si eu umblu in desuuri?!
-pentru ca este o marturisire ca sunt "a Domnului"
-si in primul rand, pentru ca nu as putea sta inaitea Crucii Domnului imbracata in pantaloni.

Nu va ganditi ca am ajuns acolo unde trebuie; mai am mult de lucrat...ca starea mea duhovniceasca sa ajunga la lungimea fustei.

Nicoleta