Cozonac si saffrankaka

Da, cam asa a fost Craciunul nostru anul acesta...Un pic suedez, un pic mai mult romanesc.
Pentru ca timpul meu a fost indreptat mai mult spre serviciu, pregatirile de sarbatori au ramas pe ultima zi. Asa ca nu m-am complicat prea mult cu bucate traditionale romanesti sau suedeze. N-am prea avut cum, am preferat sa stau cu copiii.
Dar nu puteam trece peste traditia cozonacului, desi peste altele, cum ar fi sarmalele, caltabosii, carnatii si toba, am trecut. A iesit bun cozonacul meu, numai bun de impartit...totusi am simti nevoia sa incerc si ceva traditional de aici, o prajitura cu sofran, spre exmplu. Nu stiu daca ati gustat vreodata asa ceva, pentru mine a fost prima data, desi sofran am mai folosit in mancare. Gustul este puternic si interesant, nu pot spune ca este prajitura mea preferata, dar mi-a placut. Este un gust cu care te inveti si ajunge sa-ti placa. Ciudat, nu? La fel cred ca se intampla cu urzicile, cu cat mananci mai multe cu atat iti plac mai mult.

Craciunul aici este diferit de cel de la noi. Este cea mai mare sarbatoare al lor si desi cu substrat religios, Hristos nu se mai naste in Betleemul Iudeei. Nu se mai naste deloc din pacate. Totul se invarte in jurul mesei de Craciun din Ajun cu sunca, chiftelute cu cartofi, peste si orez cu lapte. Si saffrankaka.De fapt masa de Craciun se mananca in toata luna decembrie, majoritatea locurilor de munca organizeaza asa ceva pentru anagajati.
Nu se colinda, dar canta cantece si danseaza in jurul bradului. Daca ati vazut filmul lui Ingmar Bergman 'Fanny si Alexander' este acolo o scena cu un Craciun tipic suedez.
Strazile sunt pustii, e adevarat ca este inca destul de intuneric, toata lumea se bucura de zilele libere pentru a sta in casa, la o ciocolata calda dupa masa.
Cam trist, nu?
Noi am fost putin mai romani:) Am mers la colindat la romanii din Karlskrona in Ajun, a doua zi la biserica din Solvesborg, zi pe care am petrecut-o apoi cu oameni minunati.Aceiasi oameni ne-au fost oaspeti a treia zi de Craciun.
 Simplu, cum ne place noua.
Asa ca din Craciunul suedez am ramas cu saffrankaka si luminile de advent.


A, da si cu decoratiunile pentru brad pe care Maria le-a facut la muzeu Blekinge, o initiativa minunata despre care am vrut sa scriu dar n-am avut timp.

Si reteta, pentru cine e curios:
- 3 oua
- 50 grame unt topit
- 200 grame zahar
- 50 ml lapte
- 200 grame faina
- 2 lingurite praf de copt
- 0,5 grame sofran
- vanilie
- sare
Se bat ouale bine cu zaharul, sarea si vanilia, se adauga untul topit si laptele in care s-a dizolvat sofranul. Apoi praful de copt si faina. Se amesteca totul bine si se da la cuptor 175 grade 25-30 de minute, in tava rotunda sau forma de chec.
Merge foarte bine la cafea, cine bea ca eu n-am incercat.
Va doresc in continuare sarbatori cu pace si bucurie!

Karlskrona 2

Da, din nou despre Karlskrona. De data asta pentru mai mult timp. Suntem aici de doua saptamani si mai avem de stat...

Cum spuneam si in alta postare ne-am hotarat sa gustam si noi putin din viata de emigrant. Inca mai am ganduri referitoare la motivatiile mele si inca ma mai indoiesc ca am facut bine venind aici. Azi insa am ajuns la biserica din Solvesborg si m-am mai lamurit un pic. Poate are totusi Dumnezeu un plan in toata chestia asta si n-am venit aici doar pentru a ne fi mai bine.

Orasul ne-a intampinat cu o toamna blanda, neobisnuita pentru ei: soare bland si stralucitor, mare linistita, culori minunate de toamna. Acum este si vant si mai si ploua, dar eu sunt in continuare fascinata de mare asa ca greu ma dau dusa de langa ea.

Am inceput si munca...mi-am luat in primire cabinetul, programul si am cunoscut in doua ore mai multe persoane decat cunosteam in Romania! Aici fika (adica pauza de cafea) este o obligatie, vorba lui Farfuridi: "am n-am treaba la 9.30 trebuie sa ma prezint in sala de mese la fika:)". E foarte placut, chiar si pentru mine care nu beau cafea de si care am o mare problema cu intelesul limbii...mai ales ca aici se vorbeste un dialect care este destul de greu de inteles si de catre suedezii din alte zone.

Pana acum oamenii sunt destul de draguti, ma ajuta si-mi zambesc cand vorbesc, imi lauda cunostintele de limba, care fie vorba intre noi nu au cum sa fie asa de avansate dupa 4 luni, oricat de intensiv ar fi fost cursul si oricat de dotata asa fi eu pentru invatarea limbilor straine. Ritmul de lucru este destul de lejer, comparativ bineinteles cu cel din tara: doi-trei pacineti pe zi, uneori si mai multi, dar si multe sedinte... mai in fiecare zi. Dar ei functioneaza foarte bine asa.

Ce ma surpinde pe mine la sistemul lor este ca nu interneaza copii la psihiatrie. Au doar doua paturi, adica doua apartamente in care se interneaza si familia, folosite doar in cazurile in care chiar nu se poate altfel. Dar mai multe despre sistem cand ma mai lamuresc.

Acum ramane sa devenim si noi pentru o vreme noi-suedezi, asa cum le zic ei emigrantilor, sa sortam fiecare gram de gunoi, sa ne luam biciclete si sa renunatm la perdele. Si, fireste, sa ne punem lampa in geam.

Cititori

Noi n-avem timp de citit, dar ei au. Fiecare pe limba lui:)

Budapesta - primele impresii

Suntem in Budapesta de 3 saptamani asa ca nu stiu cat de potrivit este sa spun ca acestea sunt primele impresii. Stiu ca spuneam mai demult ca nu suntem prea plimbareti si chiar este adevarat, dar iata ca ne-am hotarat sa ne incercam norocul prin strainataturi pentru o vreme si pentru inceput am poposit la Budapesta sa invatam suedeza. Da, in martie cand am mers la Karlskrona am fost la un interviu si chiar am obtinut jobul.

Asa ca acum ne sucim mintile incercand sa invatam o limba in 4 luni. Nu stiu ce sa zic, daca este greu sau nu, deocamdata n-am dat bir cu fugitii asa ca eu zic ca ne descurcam.
Dar sa ma intorc la oile....panonice.

Sunt multe de vazut in Budapesta, sunt multe locuri frumoase, cu istorie, peisaje, dar si multe locuri care au nevoie de ...ingrijire. N-am apucat sa ne plimbam prea mult, timpul nostru liber este limitat, doar sambata avem timp.

Imi place foarte mult zona Dunarii, este pitoreasca si, mai mult, partial inclusa in patrimoniul UNESO. Pana acum am facut doar o plimbare generala si am urcat pe unul dintre dealurile din Buda unde Maria s-a dat pe cel mai mare topogan vazut de mine pana acum (am inteles ca mai este unul, si mai mare, inclusiv pentru adulti, la Visegrad, sper sa ajungem si noi in curand), iar sus am admirat cu totii panorama orasului.

Iata si cateva poze:

Vedere generala spre Buda peste Dunare

Cadera de apa si mai jos Citadela care in trecut a folosit la apararea orasului, acum este folosita ca hotel si restaurant; pastreaza inca urmele luptelor din trecut

Marea sinagoga din Budapesta, pe mine nu m-a impresionat, dar o vedem zilnic pentru ca este in spatele scolii. In fiecare zi sunt mii de turisti care o viziteaza. Si mai sus o cladire pe langa care trecem zilnic, imi plac tare mult mozaicurile (nu stiu de ce nu ma lasa bloggerul asta sa scriu unde vreau eu:))

Sambata trecuta am fost si la gradina zoologica, dar pentru ziua Mariei. Ne-a placut tare mult, imi pare rau ca n-am facut poze, au uitat aparatul acasa! O gradina care desi nu e mare cuprinde majoritatea animalelor cunoscute, o gradina de capre pe care copilasii le pot mangaia si hrani si chiar o gradina de fluturi! Mi-a palcut si mie, nu ma mir ca Maria ne cere in fiecare zi sa mai mergem o data. Probabil vom mai merge cand se va mai racori putin.

Despre lucrurile rele alta data...

Si nu ne simtim singuri, exista o comunitate chiar mare de romani pe aici, in parcul de copii sunt cativa, la noi in bloc la fel, pe strada buni a fost intrebata de romani unde e gara, mai in fiecare zi vedem romani pe stada (turisti sau nu).

Dintre toate locurile cel mai mult ne place la biserica romaneasca, maine voi face poze, sa va arat ce frumos este!

Va doresc o vara calda, dar nu fiebinte!

Puiul mic si albinuta

Trebuia sa se intample si o intalnire mai dramatica, avand in vedere cat de nazdravan este mezinul nostru. Cand am vazut albina zburand prin casa mi-a trecut o clipa prin cap ca exista pericolul intalnirii celor doi. Dar cand s-o invit afara m-a strigat Domnita , iar cand m-am intors lucratoarea disparuse. Dar se pare ca n-a disparut de tot si lovindu-se de geam in incercarea disperata de a iesi din balcon a ajuns pe jos, aproape de degetele-pensa ale nazdravanului. Care nici n-a stat pe ganduri si a pus mana pe ea, doar era destul de mare si de interesanta. Albinuta insa, dupa cum stim noi, nu-i furnica sa fuga spariata, ea se apara chiar si cu pretul vietii...
Plansul disperat si neintrerupt m-a facut sa ma gandesc ca a patit ceva, dar doar cand am vazut calaul-victima nemiscat in prag am realizat ca s-au cunoscut. A plans un pic, s-a umflat un pic, apoi a dormit un pic. Data viitoare va fi la fel de pregatit de intalnire, din pacate!
Nu stiu eu cum voi fi data viitoare, de data asta am stat in cumpana daca sa-l iau in brate si sa fug cu el la urgenta sau sa mai astept. Nu suntem persoane alergice, dar cu cei mici nu se stie niciodata...
Asa ca aveti grija la albinute, sunt tare harnicute, dar si razboinice si nu fac diferenta intre dusmanul -hot si degetele curioase de un an!

Puiul mic si furnicutele

Puiul mic intalneste pietricele mici, negre si miscatoare. E fascinat! Asa ceva n-a mai descoperit pana acum! N-a mai stat asa de aproape de ceva atat de minunat, interesant, de asemenea jucarii!
Din picioare puiul mic se aseaza pentru a le vedea mai bine...se apleaca sa le vada si mai bine. Oare poate sa le prinda? Intinde degetelele mici si nesigure si incearca sa le apuce. O data, de doua ori, de trei ori; ridica degetele de jos, bucuros de micuta prada. Dar ...nimic, pe pamant micile vietati isi continua drumul. Este dezamagit, dar nu atat de dezamagit ca sa nu mai inceerce o data. Intinde iar degetele mititele si apuca pietricica, le ridica vesel sa vada ce a prins. Nimic, nimic; de sub degetele picioruse mici mici si negre duc in viteza pietricica. Incearca din nou, acum cu un singur deget, cel mai bun al lui, cu care reuseste orice. Cu o miscare cat se poate de sigura pentru un pui de aproape un an, prinde sub buricelul degetului micul trup! Il ameteste cu o miscare rapida si cand incearca sa-l prinda in pensa degetelor...acesta dispare din nou.
Aha, deci asa se prind micile pietricele! Intinde iar degetelul fermecat si invarte pietricica de cateva ori. Ametita, aceasta renunta; e gata sa se apropie de nasucul cel curios. Dar cand degetelele mici sunt gata sa se ridice triumfatoare o mana mare il opreste: Em, lasa furnicutele sa mearga la casuta lor!
Aha, deci astea sunt furnici! Nu pietricele! Data viitoare va fii mai pregatit!
Ce ziceti, vanator sau om de stiinta?

Dreptul la identitate

Rareori ne gandim (eu, cel putin) cat de multe binecuvantari am primit de-a lungul vietii: familii iubitoare, un nume si o identitate, o memorie si speranta. Si un viitor.

Pe lumea asta exista oameni care nu au aceste lucruri. De fapt, mai mult, in jurul nostru, aproapele nostru nu are aceste lucruri...

Cand ne nastem primim ca drept fundamental un nume, iar daca parintii ne iubesc cu adevarat si un botez cu inger pazitor si sfant ocrotitor. Ca drept social, primim inca de la nastere un certificat care atesta ca existam. Ciudat, nu? Ca parca inaintea Domnului cu certificatul de nastere mergem...

Nici nu realizam cat de multe lucruri depind de aceasta inregistrare-inregimentare! Cred ca nici nu putem fi inmormantati fara el...

Dupa cum probabil am mai spus lucrez la o fundatie care are in ingrijire adulti cu disabilitatii mentale (in principal) si motorii. Acolo traieste un om care nu are acte! Deloc! De 29 de ani! Iar de 20 de ani, niste straini se lupta cu sistemul romanesc sa-i obtina un drept fundamental: dreptul la recunostere in fata statului! Pana acum justitia spune ca daca nu are acte (lucru de netagaduit de altfel) nu i se pot da acte!

Am fost si la avocat, care mi-a spus destul de senin ca baiatul nu exista daca nu are acte!! Din punct de vedere legal, desigur.

Sebi a avut la un moment dat o mama si un tata, poate doar pentru cateva minute, poate pentru cateva luni sau mai mult. Primele date despre el le avem de pe cand avea 2 ani. A fost ocrotit in leaganul de copii Arad pana la 4 ani apoi, datorita disabilitatilor sale a fost transferat la Centrul pentru copii cu handicap irecuperabil din Moreni. De acolo a fost salvat in 1990 si adus la fundatie. Aici locuieste de 20 de ani si are o viata buna. Despre el se cunosc doar numele si data nasterii. Se pare ca aceste informatii stau in calea actelor lui, daca nu am sti nimic ar fi simplu! Exista la Arad un dosar despre el din care reies cele doua informatii si atat. Pana acum instanta a spus ca nu poate fi inregistrat tardiv, daca are nume si data nasterii probabil pe undeva exista si un certificat.

Sebi nu mai are parinti de mult, n-a avut niciodata o familie iubitoare, doar persoane iubitoare si daruite in jurul sau. Aproape 10 ani a fost abandonat, batut, infometat, infrigurat, ignorat, a stat in intuneric. Apoi a fost salvat si viata lui s-a schimbat foarte mult. De curand a devenit erou: cand una dintre doamenele ce il ingrijesc a cazut s-a dus dupa ajutor!! Sebi nu are memorie, iar viitorul sau depinde de cei ce-l ingrijesc. Sebi nu are nici acte, pentru statul roman el nu exista. Oare nu-i timpul sa i se faca si lui putina dreptate?

Ne gandim sa mergem cu el la tribunal, sa-si pledeze singur cauza, poate daca il vad cei de acolo se conving ca exista si ca de decizia lor depind foarte multe lucruri: daca nu are certificat de nastere, nu are buletin...nu beneficiaza de certificatul de handicap...de ingrijiri medicale gratuite...eventul, de inmormantare...

10 luni

Astazi m-am apucat sa scriu despre ceva mai trist si chiar revoltator, dar m-am oprit la timp amintindu-mi ca azi e ziua lui Em.

Si pentru ca pana acum n-am marcat nici o aniversare de-a lui, mi-am zis ca azi e cea mai buna zi pentru asta.

Avem 10 luni de incantare, zambete, dragalasanii si nopti nedormite! Eu, ca restul profita din plin de noptile linistite.

Deci, asa ascult povestiasa ma joc

asa dorm..in patul mare! Sa ne traiesti, pui mic, sa fii sanatos si binecuvantat!

Buna vestire

Va urez si eu La Multi Ani de ziua femeii crestine.

Intotdeauna mi-a placut acesta sarbatoare, chiar si atunci cand ii cunosteam foarte putin semnificatia! Iar icoana acestui praznic este chiar cea pe care o iubesc cel mai mult. Si ar putea fi altfel, spuneti si voi:

Si pentru ca Maria noastra nu a ajuns de 8 martie la gradi, ieri i-a oferit domnisoarei narcise galbene cu urarea "La Multi Ani de ziua femeii crestine"!Maria a repetat urarea cu sarg ca sa fie pregatita, dar la momentul oferirii florilor s-a fastacit de situatie si n-a zis nimic. Mie mi-a fost ciuda un pic, as fi vrut ca si domnisoara sa stie ca exista alternativa la 8 Martie. Da' nu-i nimic, este timp...

Va doresc sa aveti o zi insorita si sa primiti multa binecuvantare cereasca.

Nicoleta.

Karlskrona

Nu suntem o familie foarte plimbareata pe alte meleaguri, desi ne dorim. De data asta am ajuns departe, in nord, cu treburi. In prima saptamana din post am ajuns in Karlskrona, Suedia, insotiti de cel mai mic membru al familiei.

Nu pot sa spun decat ca mi-a placut, este si cam greu sa te dezamageasca acest orasel cu ceva. In fapt este un un arhipelag la Marea Baltica declarat monument UNESCO. Mie personal mi s-a parut ca centrul semana foarte bine cu Sibiul si Timisoara, veti vedea din poze.

Mai intai trebuie sa spun ca m-am indragostit la prima vedere de Marea Baltica inghetata, desi eu sunt o mare iubitoare de vara, apoi salba de insule cochete aflate foarte aproape de tarm incat oamenii trecea spre casa pe gheata! Noi n-am avut curaj si am aflat ca multi locuitori seamana cu noi. Nu stiu inca cum ajung de pe insule in conditiile in care nu sunt poduri peste tot si cu barca nu-i nici o sansa sa spargi gheata.

Drumul a fost de asemeni o premiera, am zburat pentru prima data, si desi mi-a placut, prefer sa vad avionele de pe pamant, nu ma simt in siguranta sa ma stiu la 12.000 m de pamant. Dar ne-am descurcat fara ajutatoare sedative. Am mers ceva ore si cu trenul, intre Malmo (n-am diacritice suedeze:) si Karlskrona si mi-au placut tare mult campurile ingrijite, aranjate la detaliu, gardurile din pietre si trenul silentios, parca nici nu mergea pe sine.

Despre oameni nu pot spune multe, am cunoscut doar cativa, dar mi s-au parut destul de deschisi, peste pejdecatile cu care am plecat de acasa. Mi s-au parut chiar calzi, dar e posibil la o privire mai de aproape sa fi fost doar amabilitate. In fine, nici nu conteaza, mi-au lasat o impresie buna. Mi s-au parut calmi, sportivi, nu se grabesc, multi merg pe biciclete, masinile merg foarte incet, poti traversa pe la orice colt de strada, stiu ce inseamna prioritatea de dreapta si chiar o acorda, si in cele 3 zile cat am stat acolo n-am auzit niciodata cu claxon. Au in geamuri multe flori, in special orhidee albe (n-am vazut niciodata atatea orhidee albe) si mici veioze in fiecare fereastra pe care seara la aprind.

Si m-a incalzit grija lor pentru copii: peste tot, chiar si in tren, exista mese pentru schimbat scutece (foarte importante devin cand calatoresti cu un sugar), la hotel am avut patut pentru Em, iar gradinita (am vizitat una) mi s-a parut ca o casuta pentru papusi cu bunicute care leganau prichindei de 2 ani si mielute ce zburdau nestighetite prin camere (clase nu le pot spune, aratau ca niste camere obisnuite de copii). Imi pare rau ca aici n-am facut poze.

Cum spuneam cel mai mult m-a placut natura, si grija lor pentru ea. Rate, lisite, lebede, pescarusi, semne de primavara pe marea inghetata, primite cu bucurie de localnicii care le hraneau din belsug. Orice spatiu verde este protejat chiar daca nu este aranjat la firul de iarba.

Am inteles ca e si mai frumos vara, e, poate vom vedea!

Gata cu vorbaria, pozele:Lac inghetat, inca sub imperiul zapezii:Baltica inghetata:

Semne de primavara

Pescarusi pe gheataInsula cu case suedeze traditionaleCentrulBiserica germanaApus pe Marea Baltica

Sfanta Manastire Cornu